Rezoluția mitingurilor de protest desfășurate duminică în toată țara

Imagine implicită

protes 29 noiembrie 2015Duminică, în 8 orașe ale Republicii Moldova, mii de persoane au protestat față de acțiunile actualei guvernări corupte, în deja a 8-a lună de ample manifestații organizare de către Platforma Civică Demnitate și Adevăr.

La finalul manifestațiilor desfășurate la Chișinău, Bălți, Cahul, Hîncești, Soroca, Orhei, Căușeni și Ungheni a fost adoptată o rezoluție, pe care o prezentăm mai jos.

Din cauza unei clase politice corupte şi mafiotizate, Republica Moldova a ajuns subiect de discuţii în presa de peste hotare şi în instituţii internaţionale de prestigiu precum Consiliul Europei şi Parlamentul european. Partenerii noştri de dezvoltare se văd actualmente nevoiţi să constate că clasa politică moldovenească a fluturat timp de 6 ani drapelul integrării europene pentru a abuza în scopuri de îmbogăţire de încrederea lor şi a întregului popor al Republicii Moldovei.

Efectele acestor abuzuri – capturarea statului prin partajarea şi luarea sub control a instituţiilor de drept şi de reglementare, furtul de miliarde şi transformarea acestuia în datorie publică spre a fi achitat de cetăţeni, monopolizarea domeniilor strategice ale economiei sunt devastatoare pentru ţara noastră, ameninţînd nu doar bunăstarea cetăţenilor, ci şi securitatea regională.

În aceste condiţii poporul Moldovei este îndreptăţit să-şi impună agenda prioritară privind decriminalizarea ţării, scoaterea statului din captivitatea mafiotă a lui Plahotniuc şi a acoliţii săi.

Astfel, noi participanţii la mitingul de protest DECIDEM:

1. Considerăm inacceptabilă decizia guvernanţilor corupţi de transformare a miliardelor furate din sistemul financiar-bancar al ţării în datorie de stat şi punerea acesteia pe umerii populaţiei sărăcite. Insistăm ca sumele respective să fie întoarse în urma unei investigaţii rapide şi competente, cu implicarea instituţiilor internaţionale de drept.
2. Insistăm asupra excluderii imediate şi necondiţionate a firmelor de intermediere ale lui Şevciuc şi Plahotniuc din sectorul energetic, ceea ce va conduce implicit la micşorarea semnificativă a actualelor tarife insuportabile.
3. Susţinem Grupul de iniţiativă înregistrat la Comisia Electorală Centrală pentru colectarea semnăturilor în vederea organizării unui referendum privind alegerea și demiterea directă de către cetăţeni a Preşedintelui Republicii Moldova, reducerea numărului de deputați și limitarea imunității parlamentare.
4. Reiterăm prevederile Rezoluţiei Mitingului de protest din 13 septembrie curent şi insistăm ca Consiliul Marii Adunări Naţionale să persevereze în edificarea unei forţe politice de alternativă, cu caracter popular, care să aibă drept scop strategic implementarea cu stricteţe a prevederilor Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, dar şi readucerea la normalitate a relaţiilor cu Federaţia Rusă, în special sub aspectul unei colaborări economice reciproc avantajoase.
5. Facem apel către cetăţenii integri şi cu abilităţi profesionale necesare pentru guvernarea şi dezvoltarea social-economică a ţării pentru ca să-şi depună CV-urile pe site-ul ww.implicare.md în vederea aderării la forţa politică de alternativă.
6. Cerem cu insistenţă să fie elaborată şi adoptată legea cadru privind principiile şi modalităţile de numire în funcţiile de conducere a instituţiilor de drept şi de reglementare.
7. Cerem demonopolizarea şi desconcentrarea resurselor din mass-media electronică, în special, retragerea licenţelor celor patru posturi de televiziune şi trei posturi de radio ale mogulului Plahotniuc, care practică terorismul informaţional, manipularea publică şi propaganda vădită în favoarea Partidului Democrat pînă la reintrarea în legalitate.
8. Solicităm îndeplinirea neîntîrziată a tuturor propunerilor înaintate de fermieri în vederea pregătirii acestora pentru noul sezon agricol.
9. Solicităm elaborarea şi implementarea neîntîrziată a măsurilor de compensare şi de suport pentru pensionari şi păturile sociale vulnerabile pentru ai proteja de şocul majorării preţurilor la bunurile de necesitate acută şi servicii ca urmare a furtului secolului.
10. Solicităm instituţiilor internaţionale de drept să înceapă investigarea implicării oligarhului monitorizat de Interpol, Plahotniuc-Ulinici în atacurile raider, spălarea celor 18 miliarde de dolari din Federaţia Rusă prin intermediul judecătorilor corupţi, jaful miliardului din sistemul financiar bancar al ţării, alte infracţiuni vizînd privatizarea ilegală a proprietăţii statului şi dosirea mijloacelor financiare ilicite în zone off-shore și tragerea la răspundere a acestuia pentru infracţiunile comise, cu sechestrarea activelor și restituirea lor statului și cetatenilor R. Moldova.
Sursa:independent.md