Igor Dodon a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova pentru că omnipotentul Vladimir Plahotniuc i-a creat toate condiţiile, în timp ce guvernarea declarată „proeuropeană”, dar în realitate „procorupţie”, şi-a pierdut legitimitatea şi încrederea cetăţenilor, explică analistul economic Sergiu Tofilat.

Într-un interviu acordat Ziare.com, Sergiu Tofilat, membru al Centrului de Analiză, Supraveghere şi Protecţie în domeniul Energetic (ASPE) din Republica Moldova, spune că lupta politică decisivă se va da la viitoarele alegeri parlamentare, explică „schema pe energie” folosită de Rusia ca armă împotriva Republicii Moldova, alături de coruperea politicienilor de la Chişinău, şi spune că România trebuie să acorde asistenţă, dar şi să impună condiţionalităţi.

Cum a ajuns Republica Moldova, după atâţia ani de proeuropenism, să aibă un preşedinte prorus? Când şi cum au greşit partidele proeuropene? Cine a deturnat ţara de pe drumul ei spre UE?

Întâi de toate, trebuie să precizăm că actuala guvernare doar se declară proeuropeană. În realitate, este una procorupţie şi manipulare. Dovada acestui fapt este controlul deplin pe care-l exercită Vladimir Plahotniuc asupra tuturor instituţiilor de stat: legislativ, executiv, Curtea Constituţională, Comisia Electorală, organele de anchetă, justiţie, organele de reglementare şi control. Presa de investigaţie relatează aproape săptămânal despre existenţa schemelor de corupţie, practic în orice sector unde sunt fluxuri financiare. Punctul culminant a fost frauda din sectorul bancar în noiembrie 2014, supranumită „furtul miliardului”. În 2015 a urmat deprecierea monedei naţionale cu aproape 30%, care ne-a făcut şi mai săraci. Salariul mediu pe economie s-a redus de la 288 la 235 de dolari, în timp ce majoritatea produselor sunt importate.

Situaţia s-a înrăutăţit în ianuarie 2016, când Plahotniuc şi-a creat o „majoritate” parlamentară prin coruperea şi şantajarea deputaţilor. La miez de noapte, deputaţii au învestit Guvernul Filip, în timp ce clădirea Parlamentului era înconjurată de mii de protestatari. Pe fondul acestor evenimente, actuala guvernare, declarată „proeuropeană”, şi-a pierdut legitimitatea şi încrederea cetăţenilor. Dar mai grav este faptul că a discreditat ideea integrării europene. Pentru mulţi a fost clar din start că Igor Dodon va fi un candidat comod actualului sistem subordonat lui Plahotniuc, care, de altfel, a creat toate condiţiile ca Dodon să câştige alegerile prezidenţiale.

Pornim de la hotărârea abuzivă a Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, prin care a fost modificat pragul de vârstă de la 35 la 40 de ani pentru candidaţii la funcţia de preşedinte, astfel fiind exclus ilegal din cursă Renato Usatîi, principalul concurent al lui Igor Dodon pe segmentul electoratului prorus. Ulterior, a fost „convins” Partidul Comuniştilor să boicoteze alegerile prezidenţiale, iarăşi pentru a asigura mai multe voturi pentru Igor Dodon.

În opinia mea, rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost determinat în mare parte de manipularea în presă, pe fondul organizării insuficiente a forţelor antioligarhice, conduse de Maia Sandu şi Andrei Năstase. Totuşi, elementul pozitiv al acestei campanii este gestul extrem de responsabil al lui Andrei Năstase, care s-a retras în favoarea candidaturii Maiei Sandu. Dar este dificil să demontezi acest regim pe cale legală, în condiţiile în care majoritatea alegătorilor din sate au acces la 3-4 canale TV, dintre care unul este televiziunea de stat, cu acces foarte limitat pentru opoziţie, iar celelalte fac parte din holdingul lui Plahotniuc şi sunt utilizate în linşajul mediatic al forţelor antioligarhice.

De ce este atât de importantă funcţia de preşedinte al Republicii Moldova? Ce poate face sau împiedica preşedintele Igor Dodon, ales de cetăţeni şi nu de Parlament, precum ceilalţi preşedinţi?

Preşedintele are votul direct al cetăţenilor şi după mine asta cel mai important. De asemenea, Codul Electoral prevede că preşedintele poate iniţia referendum republican de orice tip. În domeniul justiţiei, atribuţiile preşedintelui sunt limitate: acesta va putea numi procurorul general, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numai după modificarea Constituţiei. Numirea judecătorilor, la fel, se face doar la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Însă numirea unor persoane dubioase poate fi prevenită prin informarea deschisă a cetăţenilor şi crearea unei presiuni publice. Şeful Guvernului şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate sunt numiţi de Parlament, la propunerea preşedintelui. De notat că Parlamentul este dizolvat în cazul respingerii repetate a candidatului propus la funcţia de premier.

În domeniul politicii externe, preşedintele poate negocia şi semna tratate internaţionale, care urmează a fi ratificate de Parlament. Presa de investigaţie a prezentat suficiente materiale din care desprindem că Igor Dodon este vulnerabil la capitolul integritate. Ar fi naiv să credem că el va produce schimbări majore în lupta cu corupţia sau va influenţa decisiv politica externă. În situaţia dată, trebuie concentrate eforturile pentru următoarele alegeri parlamentare, acolo se va da lupta decisivă. Şanse există numai dacă forţele de opoziţie vor depăşi abordarea de „partid al unui singur om”. Poţi conta pe un rezultat pozitiv dacă promovezi o echipă şi interacţionezi direct cu oamenii, pentru că accesul în spaţiul public este foarte limitat. Trebuie analizate greşelile comise, îndeosebi la capitolul comunicare şi finanţarea transparentă.

Care este opinia dvs. despre aşa-numitul furt al miliardului? Cine a fost de vină, unde s-au dus banii?

Mai multă lumină asupra acestui subiect a adus publicarea raportului „Kroll” în luna mai 2015. Delapidarea sumei de 13,7 miliarde de lei a avut loc pe 25 şi 26 noiembrie 2014, prin acordarea unor credite frauduloase la 5 companii controlate de Ilan Shor. Acesta însă era doar executorul, nu neapărat şi principalul beneficiar. Au fost încălcate normele de creditare şi exigenţele BNM la capitolul riscuri şi expuneri „mari”.

Frauda din cele trei bănci (Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank) a fost posibilă numai cu întrunirea a două condiţii: preluarea controlului asupra băncilor şi subordonarea instituţiilor de supraveghere şi anchetă. Deciziile de acordare a creditelor se aprobă de conducerea băncii, care este numită de acţionari. În cazul BEM a avut loc o „emisie închisă în august 2013, prin care Guvernul „a cedat” pachetul majoritar unei companii controlate de Ilan Shor. Acţiunile la celelalte două bănci au fost procurate în 2012-2013, din mijloace transferate prin intermediul companiilor offshore. Erau procurate pachete de acţiuni sub 5%, pentru a nu divulga provenienţa mijloacelor băneşti şi proprietarul efectiv. Atât BNM, cât şi Centrul Naţional Anticorupţie urmăreau indiferent cum banii efectiv pleacă din ţară. Se putea interveni la orice etapă şi existau suficiente pârghii legale: retragerea confirmării membrilor executivului din bănci, blocarea tranzacţiilor suspecte şi transmiterea materialelor către Procuratura Generală, suspendarea sau chiar retragerea licenţei de la bănci. Însă nimeni nu a făcut nimic.

Guvernatorul BNM şi procurorul general sunt numiţi de Parlament, şeful de la Anticorupţie era pe atunci numit de prim-ministru, deci este rezonabil să credem că principalii beneficiari sunt persoanele care controlau partidele de la guvernare (PD şi PLDM), mai exact Vladimir Plahotniuc şi Vladimir Filat. Ultimul a fost arestat în octombrie 2015, dar nu vedem să fi fost recuperată măcar o parte din miliardul furat.

Cât de influent este acest Vladimir Plahotniuc? Când şi cum a crescut această influenţă, cine şi cum ar putea să o diminueze?

Vă aduc un exemplu: în timpul protestelor din aprilie 2016 sute de poliţişti apărau proprietăţile lui Plahotniuc. Mai recent, iniţiativa privind referendumul de demitere a primarului capitalei a fost respinsă în Curtea de Apel, după ce primarul Dorin Chirtoacă a apelat la protecţia lui Plahotniuc pentru a influenţa decizia instanţei. Plahotniuc este o creatură a regimului comunist din 2001-2009, fiind implicat în atacuri raider, proxenetism, coruperea şi şantajul procurorilor şi al judecătorilor. Unii conducători ai Ministerului de Interne şi ai Centrului Anticorupţie lucrează în structurile de forţă controlate de Plahotniuc. Influenţa sa în Republica Moldova este comparabilă cu cea a lui Alberto Fujimori în anii ’90, numai că Plahotniuc nu deţine vreo funcţie oficială şi activează din umbră. A speculat mai mult pe slăbiciunile oponenţilor politici, ca mai apoi să-i distrugă public. În multe ţări au existat clanuri mafiote, însă istoria a demonstrat că sfârşitul lor este unul trist.

Care sunt principalele „arme” folosite de Federaţia Rusă împotriva Republica Moldova?

Sunt două mari pericole: dependenţa totală de gazul rusesc şi prezenţa forţelor armate ruse în stânga Nistrului. Regiunea transnistreană n-a achitat niciodată consumul de gaz, care este livrat de operatorul nostru Moldovagaz. Din gazul livrat de noi, autorităţile transnistrene produc energie electrică pe care o vând tot nouă. Însă banii încasaţi nu merg la achitarea gazului, dar ajung direct în aşa-numitul buget transnistrean. De administrarea întreprinderii Moldovagaz se ocupă Ministerul Economiei al Republicii Moldova. În prezent, datoria la gaz faţă de Gazprom se apropie de 6,5 miliarde de dolari, comparabil cu PIB-ul Republicii Moldova. Schema are loc cu acceptul conducerii Gazprom şi al autorităţilor de la Chişinău.

Această zonă necontrolată de autorităţile noastre este un mediu confortabil pentru activităţi de contrabandă şi scheme de corupţie. Bunăoară, cea mai mediatizată este schema pe energie, care vine din stânga Nistrului prin firma-capuşă Energokapital. Numai că firma-capuşă nu achită gazul. O parte din bani îi transferă în offshore, iar altă parte – autorităţilor separatiste transnistrene. Până la urmă, principala armă a Federaţiei Ruse este coruperea politicienilor de la Chişinău pentru a menţine dependenţa energetică a Republicii Moldova.

Cum comentaţi atitudinea de până acum a României faţă de Republica Moldova? Ce greşeli s-au făcut şi se mai fac? Ce ar trebui să se schimbe?

România ne poate acorda sprijin în consolidarea securităţii energetice. Pentru a realiza interconexiunile pe gaz şi energie sunt necesare investiţii în infrastructură, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în România. Totodată, autorităţile române au acordat Republicii Moldova un credit rambursabil pentru suport bugetar. Dar orice asistenţă trebuie să vină cu unele condiţionalităţi. Spre regret, pe domeniul energetic aceste condiţionalităţi lipsesc aproape cu desăvârşire. Pe această dimensiune e necesară o colaborare mai activă a autorităţilor române cu partenerii externi şi cu mediul de experţi din rândul societăţii civile din Republica Moldova, pentru a elabora condiţionalităţi pe domeniul energetic şi a monitoriza implementarea acestora.

În opinia dvs. unirea Republicii Moldova cu România este posibilă la un moment dat? Dacă da, în ce condiţii?

Spre regret, unii politicieni iresponsabili din Republica Moldova tratează subiectul unirii ca o soluţie imediată, care ar rezolva toate problemele noastre. Indiferent de opţiunile geopolitice, oamenii îşi doresc în primul rând un trai decent. Decizia aparţine cetăţenilor, prin urmare obiectivul principal vizează bunăstarea societăţii şi obţinerea unui efect de sinergie. Trebuie analizate opţiunile, avantajele şi riscurile, este necesar de organizat un proces eficient de comunicare, astfel încât cetăţenii să fie informaţi. Doar aşa poţi lua o decizie cumpătată, care să fie în beneficiul tuturor.