RISE Project: Liviu Dragnea, anchetat în Brazilia pentru spălare de bani Citeste mai mult: adev.ro/p5b8u6
Liderul PSD, Liviu Dragnea ar fi anchetat în Brazilia pentru spălare de bani. RISE Project şi Folha de São Paolo, una dintre cele mai mari publicaţii din Brazilia, afirmă că au obţinut confirmarea că autorităţile din această ţară au în desfăşurare o anchetă al cărei subiect este preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.
Procurorul federal, Carlos Wagner Barbosa Guimarães,le-ar fi declarat ieri jurnaliştilor de investigaţii că atât Dragnea cât şi Mugurel Gheorghiaş sunt suspecţi într-un caz de spălare de bani în Brazilia. Brazilienii ar fi iniţiat ancheta după ce procurorii din România au luat legătura cu ei, în iulie anul trecut. Barbosa Guimarães a declarat că încearcă să determine dacă Liviu Dragnea a folosit interpuşi – „portocale” – ca să spele bani şi să achiziţioneze proprietăţi în Brazilia. În portugheză, laranja, adică portocala, este termenul care desemnează interpuşii, persoane băgate la înaintare de politicieni corupţi sau criminali pentru a-şi ascunde implicarea în diverse afaceri, scrie Rise Project. Cererea de asistenţă judiciară a venit, conform procurorului federal, pe 25 iulie 2017, din partea Ministerului Public şi a Poliţiei din România.
Ea a fost procesată de Departamentul pentru Recuperarea Prejudiciilor şi Cooperare Internaţională care face parte din Ministerul Justiţiei din Brazilia şi a fost trimisă mai departe către Parchetul din statul Ceara. Reamintim că investiţiile românilor se află în localitatea Cumbuco, pe malul oceanului Atlantic, în nord estul Braziliei. Tot aici şi-a investit banii şi Costel Comana, milionarul braşovean care s-a sinucis în toaleta unui avion care urma să aterizeze în Costa Rica în februarie 2015. Şi proprietăţile şi firmele care au fost deţinute de Comana în Brazilia se află sub lupa autorităţilor, în cadrul aceleiaşi investigaţii. Conform spuselor procurorului federal, Dragnea este suspectat că ar fi folosit bani proveniţi din afaceri corupte din România la achiziţia de proprietăţi pe plaja din Cumbuco, la 30 de kilometri de Fortaleza, capitala statului Ceara. Autorităţile braziliene ar cerceta doi interpuşi, scrie Rise Project. Primul este Mugurel Gheorghiaş, fost coleg de facultate al lui Dragnea şi fost acţionar principal al TelDrum SA, firmă atribuită de către DNA lui Liviu Dragnea.
Al doilea, este localnicul Cauby Cursino Campos Junior. Procurorul Barbosa Guimarães a spus că brazilianul Cauby Junior nu avea bani ca să investească în firmele din Brazilia: „Ştim că banii au venit din România.” Procurorul federal spune că Dragnea este reprezentat în Brazilia de avocaţi din Fortaleza contractaţi de o casă de avocatură din Portugalia. Aceştia au cerut acces la dosar şi au declarat, în numele politicianului, că Dragnea nu este implicat în corupţie nici în România, nici în Brazilia, mai arată Rise Project. Barbosa Guimarães le-a declarat jurnaliştilor de investigaţii că dacă sunt descoperite dovezi că românii au spălat bani în statul Ceara, atunci aceştia vor fi aduşi şi în faţa justiţiei braziliene. El a explicat că sunt investigate două cazuri distincte: furtul de bani publici româneşti de care se ocupă autorităţile din România şi cel de spălare de bani care îi priveşte pe brazilieni.
“Scopul nostru este să prevenim ca Brazilia să devină un paradis în care sunt spălaţi bani proveniţi din bugetele publice ale altor ţări”, a concluzionat procurorul federal.
Dosarul Tel Drum
Liviu Dragnea este, oficial, urmărit penal de DNA încă de la sfârşitul anului trecut în dosarul Tel Drum, pe numele lui procurorii DNA formulând cinci capete de acuzare.
Şeful PSD este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false pentru obţinerea frauduloasă de fonduri europene, dar şi de abuz în serviciu în legătură cu favorizarea firmei Tel Drum în privinţa acordării de contract. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, iar dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării OLAF (Oficiul european antifraudă). Numele lui Liviu Dragnea apare şi în dosarul Belina în care experţii urmează să stabilească dacă trecerea insulei Belina şi braţului Pavel din bazinul Dunării la Tel Drum, compania controlată din umbră de Liviu Dragnea, este legală. Dragnea are deja o condamnare la 2 ani cu suspendare în Dosarul „Referendumul” şi este judecat într-un al dosar, cel privind presupusele abuzuri de la Protecţia Copilului Teleorman.
Sursa:adevarul.ro