Pe internet circulă de mai multă vreme o listă a inteligenţei şi inventivităţii româneşti contemporane. Considerăm că este NORMAL să afle cât mai mulţi patrioţi despre aceşti oameni ai neamului, adevărate valori naţionale care reprezintă un motiv de mândrie pentru toţi românii!

Noi ne uitam la televizor la toate nulităţile şi de oamenii prezentaţi mai jos ştie foarte puţină lume. O idee propagată destul de puternic în societatea românească de astăzi este că, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirmă că toate aceste prilejuri de mândrie naţională ţin doar de domeniul trecutului, că România de astăzi ar fi… o „ţară bolnavă”, fără civilizaţie, fără personalităţi marcante, ea fiind mereu „codaşa Europei”. Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite să-i ţină pe români „la locul lor” (şi depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi o serie de realizări ale geniului românesc ale ultimilor ani:

Eugen-Pavel-Tehnologia-Hyper-CD-ROM-a-castigat-medalia-de-aur-la-a-48-a-Expozitie-Internationala-de-Inovatii-Cercetari-si-Noi-Tehnologii-Eureka-BrusselsDr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informațiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, invenția sa a fost premiată cu medalia de aur la Salonul Mondial al Invențiilor „Bruxelles Europa”, iar autorul dorește cu orice preț producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârşit formalitățile.

Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premieră mondială, un aparat care purifică aerul în spaţiile de locuit: distruge bacteriile din aer, reţine praful şi fumul de ţigară, atmosfera devenind „ca în salină sau pe Constantin-Pascu-aparat-care-purifica-aerul-in-spatiile-de-locuitlitoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!

Petrică Ionescu este cel mai important regizor de operă după Zefirelli (afirmaţie făcută de George Astalos, în ian.2001)

România a câștigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de mulți drept cel mai inteligent joc de cărţi) pe Internet, în 16.11.2000 (107 – 75 cu SUA în finală).

Hackerii români sunt considerați printre cei mai buni (şi mai periculoși) din lume. „Distracția” (conform declarației lor, ei nu fură informații, ci doar doresc să îşi dovedească … valoarea) celor „5 magnifici de la Răsărit” a obligat CIA sa trimită o delegație la București… Printre site-urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc.…

La salonul invențiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s-a clasat pe locul I în privința numărului de premii obținute şi pe locul II (după Rusia) ca număr de invenții prezentate. Adică a luat premii pentru toate cele 62 de invenții prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!!! Delegaţia română s-a mai întors de la Geneva şi cu 4 premii speciale din partea delegațiilor altor ţări, un premiu de creativitate (pentru Ionuţ Moraru – invenția „Biomer”), Medalia expoziţiei şi Diploma salonului pentru contribuţia excepţională în promovarea invențiilor.

ing. Petrache Teleman a obținut medalia de aur şi medalia de argint şi încă patru premii la salonul de inventica EURECA de la Bruxelles din 2003, pentru invențiile sale ECOPIERA şi MOPATEL – materiale ecologice de construcții – dar invențiile nu au fost valorificate nici în ziua de astăzi.

Prof. Ştefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universităţii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasă şi în Consiliul Director al prestigioasei instituții britanice. Posesoare a două certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, şefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit şi medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numită şi în conducerea acestei unităţi.

Dr. Maria Georgescu, eleva profesorului Ana Aslan şi director al institutului cu același nume, a avut o serie de pacienți celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F. Kennedy, Charles de Gaulle, președinții Suharto şi Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), prinţul Agacan (cu soţia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

La olimpiada internațională de matematică de la Washington (iulie 2001), elevii români au obținut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz. Ei sunt din Galați, Arad, Vâlcea şi Constanţa. Participarea la olimpiade internaționale de matematică şi fizică: 500 de elevi din 83 de ţări… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galați ) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internaționale şi Balcaniadă. Fireşte, el a fost „racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA).

Ştefan Cosmin Bucă, Maria Popa si Mihai Ivănescu au fost nominalizați, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de către instituții din SUA! Primul a fost student la Economie, ulterior, a plecat în SUA cu o bursă acordată de către Fundaţia „SOROS”. Candidatul la premiul Nobel deţine două atestate obţinute de la Cambridge. Ceilalți doi participă la programe în colaborare cu NASA.

Nicu Mincu din comuna Iveşti (Galaţi) vindecă diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arată ca la 50, pentru că, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tinereţii.

România este pe primele locuri în lume la exportul de inteligenţă. De exemplu, la „Microsoft”, a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiștii de prim rang sunt tot români!

Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite săli de gimnastică din SUA (Manhattan / New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clienții săi numărându-se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Bergen, Susan Sarandon, Mick Jagger, ş.a. Celebrele casete video lecții de fitness produse de Cindy Crawford, începând din 1992, au fost realizate împreună cu antrenorul său, Radu Teodorescu, care dorește să înființeze în România primul institut din lume de pregătire a profesorilor de educație fizică în fitness pentru adulți.

Nicolae Bălaşa, un inginer mecanic din Dolj, socotește mental mai rapid decât calculatorul (înmulțiri, împărţiri, ecuații de gradul II, radicali de ordinul III şi IV)! Fost inginer la Uzina Mecanică Filiaşi, din 1994 Nicolae Bălaşa este actualmente şomer.

Ion Scripcaru, strungar şi lăcătuş mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găsește de 4 ani, 15.000 USD pentru a-şi realiza invenția epocală (până la proba practică): motorul care nu consumă nimic! Acesta ar trebui să funcționeze pe baza gravitației, fiind în fapt „instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţa statică gravitațională în lucru mecanic”. „S-ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții şi Mărci) a refuzat să-i breveteze invenția în lipsa unei machete funcționale, doar pe baza schițelor. Petre Roman si Ministerul Cercetării si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenţă (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca şi statul) să-i asigure cei 15.000 USD necesari…

Sandu-Popescu-din-Oradea-este-primul-fizician-din-lume-care-a-reusit-teleportarea-unei-particuleSandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reuşit teleportarea unei particule. O aplicație a acestei invenții: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme „Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceaușescu, Sandu Popescu a reușit „performanţa” de a fi şomer în România!

Ioan Davidoni, un bănăţean sărac material, dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogăţie: inteligenţa şi inventivitatea. Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat, în câţiva ani, 45 de invenții şi inovații, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să-şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur!) şi apoi a fost reangajat ca muncitor „din milă”!!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenții de excepție: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistres ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani. Prima invenție valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat-o inutil Inventator-Ioan-Davidoni-Timisoarala OSIM, pentru ca atât chinezii, cât şi americanii i-au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s-au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari! În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenție, cu adevărat de miliarde!

Carol Przybilla a înregistrat în 1991 la OSIM brevetul unui aparat bazat pe invenția sa mai veche, neconcretizată nici până acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicații militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat şi alte invenții deosebite: turbina cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără biela (vândută Japoniei şi folosită în celebrele motociclete japoneze), arma defensivă antitanc (anii `90).

Justin Capră este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autoritățile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invențiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani…

În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capră a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care „semidocţii savanți” l-au tratat cu dispreț pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat invenția din România şi au lansat-o în fabricaţia de serie… În 1958, Justin Capra a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din București.

Justin-Capra-inventatorul-roman-al-rucsacului-zburator-jetpackRezultatul: invenţia a fost şi aceasta furată si brevetată în 1962 de Wendell Moore („specializat” deja!), iar inventatorul a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fuga din ţară cu aparatul său! Justin Capră mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, „Soleta”, care consumă doar 0,5l/100 km şi al unei motorete, unică în lume, ce funcționează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).

Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! „Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc, dar şi pentru „talentul” cu care ne risipim forțele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în … ianuarie 2001.

Până atunci, Securitatea l-a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenția statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la „Mercedes” ( 2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenției… Motorul său se bazează, ca principiu de funcționare, pe „cazanul Traian Vuia”, invenție folosită încă la locomotivele Diesel electrice pentru încălzirea vagoanelor.

Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale şi chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai există doua brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depășesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. „Motorul Ruşeţel” folosește drept combustibil doar apă şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie inițială fiind o banală baterie de mașină. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310.

Fostul director general al Uzinelor Dacia, ing. Constantin Stroe, care cunoaște acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat: „reuşita ar fi un miracol, şi cred că în asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.

Sursa: buciumul.ro

(259 accesari)