România ar putea avea propria monedă digitală
România ar putea avea propria monedă digitală. Băncile centrale se gândesc tot mai serios cum ar fi să creeze un fel de Bitcoin. Dintre băncile centrale europene, Banca Angliei pare să fie cea mai hotărâtă să facă acest pas.
Într-un raport cu multe întrebări şi puţine răspunsuri, Banca Angliei spune că monedele digitale, precum Bitcoin, pot avea un impact asupra umanităţii la fel de mare ca Internetul. În plus, consideră că băncile centrale trebuie să ia în calcul posibilitatea de a crea propriile monede digitale.
Asta ar însemna ca băncile centrale să îşi transfere către populaţie o parte dintre puterile sale. Cum ar fi cea de supraveghere financiară. Numite şi criptovalute, monedele digitale au fost concepute să funcţioneze independent, fără să fie influenţate de o politică monetară anume.
Din motive de siguranţă, o tranzacţie cu o astfel de valută are trei jucători. Cel care oferă banii digitali, cel care îi încasează. Iar între ei doi este calculatorul care verifică tranzacţia. Cel care îşi pune calculatorul la dispoziţie pentru verificarea tranzacţiei este la rândul său răsplătit cu monede digitale proaspăt generate, pe care le poate cheltui cum doreşte.
În felul acesta creşte numărul de monede aflate în circulaţie.
O liră, un euro sau un leu digital ar funcţiona pe un principiu asemănător, în care nu banca centrală, ci calculatoarele populaţiei ar fi cele care ar verifica autenticitatea tranzacţiilor. Sau cel puţin aceasta este varianta propusă în raportul Băncii Angliei.
O alternativă ar fi ca băncile centrale să facă verificarea tranzacţiei, ceea ce ar rezolva marea problemă a numărului de monede aflate în circulaţie. Toate monedele nou-create ar rămâne în visteria băncilor centrale. Astfel ar fi evitată scăparea preţurilor de sub control ca urmare a deprecierii rapide a monedei digitale naţionale.
Dar ca să verifice toate tranzacţiile, băncile centrale ar trebui să aibă foarte multe computere foarte puternice. Sau ar putea apela la companii cu servere puternice care să ofere, contra unor comisioane, puterea de calcul necesară verificării tranzacţiilor.
Dar, dacă se va ajunge la aşa ceva, sistemul financiar nu ar fi cu mult diferit faţă de cel din ziua de azi. Iar monedele digitale nu s-ar deosebi aproape deloc de simplele monede electronice pe care băncile centrale le emit dintr-un singur click şi care au nevoie de intermediari autorizaţi pentru verificarea tranzacţiilor.
Tocmai de aceea, băncilor centrale le va fi foarte greu să copieze modelul Bitcoin fără riscurile de instabilitate ale acestui tip de valută digitală.
Sursa:digi24.ro