România, la 97 de ani de la Unire: Suntem alături de RM la construirea unui viitor european comun

Imagine implicită

romania-moldova1România este alături de Republica Moldova, de toţi cetăţenii ei, în efortul de construire a viitorului european comun, se arată în declaraţia Ministerului de Externe de la Bucureşti, cu ocazia aniversării a 97 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Unire a Basarabiei cu Regatul României.

„În acele momente de cumpănă, în care se scria istoria întregului continent, a fost făcută alegerea clară pentru afirmarea valorilor comune locuitorilor de pe cele două maluri ale Prutului, pentru împlinirea idealurilor de libertate şi demnitate, pentru desăvârşirea proiectului naţional”, se arată în declaraţie.

„În prezent, cetăţenii Republicii Moldova au făcut alegerea clară pentru revenirea şi integrarea deplină în familia democratică europeană. Acest proiect politic – cel mai ambiţios şi mai curajos de la proclamarea independenţei statului vecin – se construieşte zi de zi, sub ochii noştri, pe baza efortului şi voinţei populare, pe baza alegerii libere a cetăţenilor Republicii Moldova. Acest proiect politic este astăzi esenţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Moldova”, se mai spune în declaraţie.

„Suntem alături de Republica Moldova, de toţi cetăţenii ei, în efortul de construire a viitorului european comun. Suntem încredinţaţi că stă în puterea noastră, de o parte şi de alta a Prutului, să ducem la împlinire destinul european al Republicii Moldova”, conchide Ministerul de Externe de la Bucureşti.

Acum 97 de ani, în 1918, Basarabia se uneşte cu Regatul României, după 106 ani de dominaţie ţaristă.

Sursa: Jurnal.md