România, primul partener economic al Republicii Moldova în 2015; Rusia pierde piața moldovenească

Imagine implicită

romania si moldovaÎn anul 2015, România a fost primul partener economic al Republicii Moldova, în timp ce Rusia pierde piața moldovenească, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

Republica Moldova a exportat, anul trecut, în România mărfuri în valoare de peste 446 milioane de dolari americani, cu 2,8% mai mult decât în anul 2014, în timp ce exporturile României în țara noastră au crescut până la peste 555 milioane de dolari americani, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

De cealaltă parte, scad schimburile comerciale dintre ţara noastră şi Rusia. În 2015, pe piaţa moldovenească au ajuns mărfuri din Federația Rusă în valoare de aproape 535 milioane de dolari, cu aproape 25% mai puțin decât în perioada similară a anului 2014, iar Moldova a exportat mărfuri în valoare de 240 de milioane de dolari, cu aproape 44% mai puțin decât în anul 2014.

În total, în anul 2015 exporturile de mărfuri au totalizat aproape 1.967 milioane de dolari americani, volum inferior celui realizat în anul 2014 cu 15,9%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1.304 milioane de dolari americani, iar reexporturile de mărfuri au avut o valoare de 662 milioane de dolari americani, care echivalează cu o cotă de 33,7% în total exporturi.

Sursa:independent.md