România și-a ales președintele: Klaus Iohannis.

Imagine implicită

 klaus-iohannis-1Cifre BEC: Iohannis – 54,66%, Ponta 45,33%. PONTA: L-am sunat pe Iohannis și l-am FELICITAT pentru VICTORIE. IOHANNIS: A fost extraordinar. Votul în diaspora continuă. Fiți atenți la numărătoare!

 Ultima numărătoare a voturilor din secțiile de votare i-a adus lui Klaus Iohannis 54,66% din voturile exprimate în timp ce Victor Ponta a obținut 45,33% din voturi, după centralizarea a 96,50% din procesele verbale.

Astfel, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.126.024 dintre alegători, în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.081.479 de alegători, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 07.00, procesele verbale din 18.188 (96,50%) secţii de vot, din totalul de 18.847.

Din cele 48 de Birouri Electorale Judeţene, au fost centralizate rezultatele finale din 36 de judeţe şi parţiale din 12 judeţe.

Potrivit BEC, prezenţa la vot la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a fost de 63,95%.

Numărul celor care au votat în altă secţie de votare decât cea în care au fost arondaţi a fost de 1.507.980, alţi 102.742 fiind alegători care au votat cu urna mobilă.

Dintre totalul voturilor, 11.207.503 (98,57%) au fost valabil exprimate, iar 162.024 (1,42%) au fost nule.
Următoarea raportare va fi făcută la ora 11.00.

Sursa: romanialibera.ro