Vă propunem un interviu publicat în „Glasul Națiunii” pe 28 august 1992 cu Președintele României, Ion Iliescu.  Temele discutate și-au păstrat actualitatea chiar și după 21 de ani.

Domnule Preşedinte, am aflat că acum două ore, V-aţi depus oficial candidatura pentru alegerile prezidenţiale din România şi cu această ocazie vreau să vă felicit din toată inima. În diferite cercuri politice se vorbeşte despre faptul că electoratul Dvs. este, în linii mari, la ţară. De ce? Pe ce forţe politice Vă veţi sprijini în actuala campanie electorală, afară de F.D.S.N. şi, pare-mi-se, „România Mare”?

–          Astăzi au fost patru partide care au susţinut depunerea candidaturii mele: F.D.S.N., Partidul Unităţii Social – Democratic Român şi Partidul Liberal – Schimbist. Ca forţă socială n-aş spune că numai lumea satului mă susţine, pentru că am vizitat foarte multe oraşe, unităţi industriale, am dialogat cu diverse colective muncitoreşti, cu intelectuali, cu cadre tehnice, adică este un cadru electoral mult mai divers.

–          Cine dintre candidaţii de la preşedinţia României Vă este cel mai simpatic ca figură politică şi cine vă pare a fi cel mai neserios?

–          N-aş vrea să fac aprecieri de nici un fel vom vedea şi cîţi vor rămîne în competiţie, cu ce se va prezenta fiecare în faţa electoratului – ca bagaj de experienţă, de pregătire, de credibilitate, corectitudine şi integritate pentru a prezenta garanţii în condiţiile proceselor complexe prin care va trece ţara în următorii patru ani.

–           Domnule preşedinte, dacă nu aţi avea funcţia în care aţi fost ales acum doi ani, ci ipostaza de simplu cetăţean, ce aţi replica celor care trîmbiţează la porţile Occidentului că în România sunt lezate drepturile omului. Vă propun această întrebare conştient de faptul că un simplu gazetar poate critica la modul direct orişice for important de decizie internaţională, lucru pe care, uneori, un şef de stat nu-l poate face …

–          Sigur că şi pe acest plan se fac multe exagerări. Bineînţeles, că nu suntem o societate perfectă, pentru că în doi ani şi jumătate nu pot fi lichidate toate relele trecutului, nu pot fi lecuite toate rănile şi, mai ales, nu se poate construi o nouă societate cu toate structurile, mecanismele, relaţiile umane. În domeniul libertăţilor cetăţeneşti însă s-au făcut în aceşti ani lucruri remarcabile. Principala misiune  a noului Parlament a fost de a elabora noua Constituţie a Ţării, precum se ştie – după adoptarea ei de către Parlament a fost aprobată prin referendum naţional. Constituţia noastră asigură afirmarea deplină, nestingherită a libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv pentru minorităţile naţionale, lucru recunoscut ca atare de reprezentanţii tuturor minorităţilor, atunci cînd unii reprezentanţi ai U.D.M.R. încearcă să înainteze unele cerinţe exagerate deformînd anumite realităţi evidente.

–          În România există partide constituite eminamente pe temeiul apartenenţei etnice- partigiul ungurilor, al romilor, etc. Ne putem oare aştepta ca în viitorul apropiat să avem pe firmamentul Ţării şi un partid al … tuturor românilor?

–          Sigur că partidele au alte fundamente decît criteriul naţional. În cadrul unei naţiuni există tot felul de orientări, de opţiuni, de platforme care constituie baza unui sau altui partid. Din acest punct de vedere mişcările minorităţilor naţionale au o altă bază şi noi prin Constituţie am admis prezenţa în Parlament a reprezentanţilor minorităţilor prin organizaţiile lor la care nu au o expresie neapărat politică. Cea mai largă formaţiune de acest gen este U.D.M.R.-ul care apare ca un fel de partid politic, dar chiar şi acesta, dezbrăcînd haina politică se preocupă în special de rezolvarea problemelor specifice ale minorităţilor maghiare.

–          Ştim că militaţi pentru păstrarea sistemului prezidenţial de conducere a Ţării, avînd în felul acesta polemici grele cu adepţii reinstaurării monarhiei. Pentru Dvs., monarhia este un sistem, o instituţie perimată (la care, de altfel, au renunţat israelienii, ruşii, egiptenii, germanii, turcii, grecii, austriecii etc) sau este vorba de o atitudine strict personală faţă de pretendentul la tron?

–          Sunt două lucruri distincte. În primul rînd, în ce priveşte regimul nostru politic nu avem un sistem prezidenţial cum este de exemplu, în SUA, unde preşedintele conduce nemijlocit Executivul. Un regim aproape prezidenţial există în Franţa. La noi sistemul este semi – prezidenţial, în sensul că Preşedintele este ales prin scrutin general, nu de către Parlament, dar atribuţiunile Preşedintelui sunt strict delimitate – el nu conduce Executivul, dar este implicat în probleme de reprezentare a ţării, de apărare, de politică externă.

În ceea ce priveşte monarhia sau republica: republica prevede ca toate instituţiile statului să fie eligibile, să se asigure controlul societăţii, deci este vorba de principiul democratic care s-a consacrat în dezvoltarea istorică a statului. În dezvoltarea istoriei civilizaţiei, formele de guvernămînt au evoluat în state autocratice, conduse de imperatori sau regi, care nu erau aleşi, fiind consideraţi persoane sacre, situate deasupra formelor democratice de republică, promovate în special de democraţia franceză sau de cea americană, inspirate şi de anumite ţări din societatea antică (democraţia ateniană). Eu nu vreau să contest dreptul fiecărei ţări să opteze pentru sistemul care-l doreşte. Dacă poporul român va dori vreodată să renunţe la principiile republicane şi să reinstaureze monarhia, ar fi dreptul său. Dar dacă noi am avut un referendum asupra Constituţiei în care principiul de guvernare ales a fost acela al republicii.

–          Nu este o noutate pentru noi că atunci cînd întreprindeţi vizite de lucru în judeţe, mass – media uneori Vă persiflează. Este adevărat că presa română V-a declarat un adevărat război?

–          Eu nu aş spune „presa”, ci anumite publicaţii. În contextul vieții publice, al libertăţii depline de manifestare, a apărut tendinţa de folosire nemăsurată a acestui drept al exprimării opiniilor care depăşeşte uneori limitele eticii gazetăreşti. Adică, eu sunt pentru libertate deplină, fără limite şi incorsetări administrative, fără cenzură, dar libertatea înseamnă şi responsabilitate şi respect faţă de semenii tăi. Mi se pare că a fi gazetar înseamnă o mare responsabilitate socială. Un glonţ pornit din armă omoară un om, un cuvînt difuzat poate să omoare mai multe suflete. Responsabilitatea gazetarului este la fel de mare ca şi a omului politic. El trebuie să-şi controleze modul în care vehiculează informaţia, să fie corect, să nu deformeze faptele, adevărul şi să răspundă de ceea ce scrie.

–          În felul acesta, delicat, aş vrea să mă apropii de incidentul care a avut loc la Constanţa, cu atît mai mult, cu cît e vorba atît de Dvs.,cît şi de un gazetar. Părerea mea este că un ziarist, dacă are misiunea de a reflecta un eveniment, nu este în drept să influenţeze în nici un fel desfăşurarea lui, cu atît mai mult să se comporte necivilizat cu primul om din stat…

–          S-a văzut, de altfel, şi pe segmentul de film prezentat la TVR. A fost, deci, o vizită la Constanţa, cu prilejul Zilei Marinei, la care au participat zeci de mii de cetăţeni şi a domnit un climat civilizat. După terminarea ceremoniei am mers pe jos pe litoral pînă la Cazinou. Mii de oameni s-au manifestat cu căldură, am avut numeroase contacte directe, strîngeri de mîini. Ulterior am vizitat tabăra de copii de la Năvodari – cu peste 8 mii de copii, inclusiv peste o mie din Republica Moldova – cu care m-am întreţinut într-o atmosferă de mare căldură. După amiază am avut o întîlnire la Prefectură, cu administraţia locală. S-a pus problema acretizării ziariştilor, deci nu era o acţiune a Preşedintelui, în care el să fi decis să participe sau nu gazetarii. La ieşire s-au adunat în faţa Prefecturii cîteva sute de cetăţeni, cea mai mare parte ţinînd să-şi exprime simpatia faţă de Preşedinte. Dar a fost şi un grup izolat, restrîns, de oameni care au început să strige, lucru care nu m-a deranjat niciodată, pentru că am constatat că asemenea „grupări mobile” zgomotoase mă însoţesc peste tot. Dar, am avut curiozitatea să aflu motivele agresivităţii lor. Am văzut un tînăr mai agresiv, care a apărut în prima linie. Am vrut să aflu ce-l determină să se manifeste astfel. Era într-adevăr un gazetar. Mi-a spus că nu e de acord cu mine. Am spus: „Foarte bine, e dreptul fiecăruia de a avea o opinie personală, dar care s-o exprime coerent, să ştiu cu ce nu este de acord, fără a se preta la un comportament necivilizat”. Nu i-am pus mîina în gît, nu l-am apucat de guler, comunicarea noastră a fost din acest punct de vedere foarte paşnică, foarte scurtă, după cum mi-a spus că morţii din decembrie 1989 îl determină să se comporte astfel. L-am întrebat cu ce autoritate morală îmi vorbeşte mie de morţii din decembrie. Eu am fost în miezul evenimentelor, puteam să fiu eu printre ei, pentru că s-a tras unde mă aflam. Asta a fost discuţia noastră, fără ciocniri. Totul s-a transformat însă în altceva, ceea ce înseamnă că sunt oameni interesaţi să fabuleze, să exacerbeze, să deformeze lucrurile în campania electorală, să discrediteze persoana Preşedintelui.

–          Un om absolut imparţial spunea că poate nu era cazul să Vă opriţi şi să  coborîţi din automobil. Pe de altă parte, dacă M. Gorbaciov şi-a permis luxul de a proceda astfel în SUA, în timpul uneia din primele sale vizite peste Ocean, de ce Preşedintele României nu ar fi în drept să poarte o discuţie cu concetăţenii săi, indiferent de culoarea lor politică?

–          Nu este pentru prima oară cînd intru într-un asemenea contact cu oamenii.  Dar cred că a fost o înscenare, o încercare de a timora oamenii, o mavră menită să împiedice dialogul deschis cu ei, am auzit şi eu această obiecţiune, poate că au dreptate. Dacă un om este insensibil la dialog nu are rost să-i vorbeşti, -te loveşti ca de un zid.

–          Războiul din Transnistria a fost oprit şi cu ajutorul politic, diplomatic al României. Nu consideraţi că starea de lucruri de acolo este doar conservată  şi că peste o perioadă mai mare sau mai mică de timp se pot declanşa ostilităţi de anvergură europeană.

–          Eu sper să nu se întîmple. Nu cred că Rusia este interesată să susţină astfel de lucruri, pentru că aceasta afectează şi poziţiile ei. Pînă acum Rusia a fost implicată în război prin armata care a alimentat gărzile anticonstituţionale din estul Moldovei. Dacă conducerea Rusiei judecă responsabil conjunctura care s-a creat, cred că măsurile luate constituie nişte soluţii politice care urmează să fie consolidate mai ales că ele sunt nu numai în interesul Moldovei, ci şi a Rusiei. Am aflat din discuţii telefonice cu dl M. Snegur şi de la dl A. Sangheli că s-a stabilit termenul de retragere a unităţii de aeropurtate din Chişinău ca o primă măsură, au început negocierile şi în vederea retragerii armatei a 14-a ruseşti.

–          Pe de altă parte, lumea vorbeşte că Transnistria a fost cedată, adică vîndută. Ce credeţi, pentru guvernatorii de la Chişinău Transnistria a fost o strategie a Reunirii sau un mijloc de constituire a unui stat nou la marginea Europei?

–          N-aş vrea să fac aprecieri şi răstălmăciri asupra poziţiei conducerii de la Chişinău care reprezintă un stat independent. Transnistria e un tertoriu care nu aparţine Statului Român modern, dar în trecut Statul Moldovenesc s-a întins şi peste acele teritorii. În acelaşi timp, nu putem să nu ţinem seamă de situaţia în care se află conducerea Moldovei care nu putea să uite de acei 40 la sută de români de dincolo de Nistru. Aşa cum este ea astăzi, Republica Moldova nu a fost creată de Statul Român, ea fiind rezultatul dezmembrării URSS, care a ocupat în 1940 Basarabia. Ţinînd seamă de aceste împrejurări, vom avea relaţii de ordin diferit, bazate pe respectul suveranităţii acestui stat. Problema teritoriilor, frontierilor, este mai complicată şi trebuie conectată la situaţia generală de pe continent, altmiteri s-ar putea declanşa un cataclism general european. Iată de ce în politică trebuie să fim realişti. Important e acum ca Statul Moldovenesc să se consolideze. În ce priveşte reunificarea, aceasta nu se rezolvă cu fraze pompoase, ci cu o activitate multilaterală.

–          Şi totuşi, pînă la ora actuală, integrarea Republicii Moldova în economia românească a fost o chestiune de propagandă. Varianta porto – franco, preconizată la Ungheni, în zona Prutului nu a fost aplicată, sîrma ghimpată este mai curînd o ruşine economică, vămile s-au transformat în mijloace de stoarcere a banilor şi de stagnare a raporturilor comerciale. Nu consideraţi că cetăţenii români din cele două state ar trebui să fie scutiţi de orice percheziţii, veniturile compensîndu-se pe seama fraţilor mai mari care fac bişniţă în oraşele mari ale Ţării?

–          Nu este vorba numai de redresarea stării de lucruri de la frontieră, ci şi a întregului aspect de relaţii economice, afectat de situaţia grea prin care trecem şi noi, şi Moldova, şi Rusia, şi Ucraina. Procesul destrămării relaţiilor tradiţionale economice, al tranziţiei prin care trecem, demolarea, cel puţin la noi, a sistemului ierarhic, piramidal de dirijare administrativă a economiei şi încă neapariţia tuturor structurilor – a bazei legislative şi instituţionale, a mecanismelor ştiinţifice a economiei de piaţă – face ca să-şi reînchege foarte greu activitatea economică. Sunt dereglări masive, mai ales în industrie şi agricultura suferă  de pe urma acestor transformări.  În legătură cu procesele care au loc în reforma agrară, noi suntem într-o situaţie nefavorabilă. Se face multă demagogie, sunt învinuit de nişte nostalgii după structurile vechi, confruntîndu-se uneori, în mod conştient, ideea dreptului de proprietate, pe care noi l-am restabilit şi pe care noi l-am pus la punct. Iliescu a semnat primul decret – lege prin care s-a acordat pămînt în folosinţă la început membrilor – cooperatori, după care a fost adoptat şi fondul funciar care presupune mari şi totale deschideri către ţăranul român. Trebuie să vă spun că în urma reformei s-au făcut şi multe greşeli – au fost lichidate C.A.P. –urile şi odată cu ele a început demolarea de construcţii, complexe tehnice etc. În altă ordine de idei au existat şi există dificultăţi cu care se confruntă micul proprietar. Neavînd mijloace financiare, neavînd mijloace mecanice, ei rămîn practic neajutoraţi. Iată de ce am pus problema la modul cel mai serios: să nu se repete istoria din anii 20, după împroprietărirea care a avut loc atunci, ţăranii fiindcă nu aveau mijloace financiare, materiale,  au fost nevoiţi să-şi vîndă pămîntul. Asocierea lor este de fapt o formă de autopăstrare a gospodarilor care rămîn proprietari ai pămîntului, dar se asociază ca să poată face faţă mai bine greutăţilor, să poată folosi tehnica şi utilaje moderne. Aceasta se întîmpă în toată lumea: şi în America, şi în Europa, şi în Asia. Or, în mod cu totul rău intenţionat se răstălmăcesc lucrurile, ca să-i sperie pe ţărani, să-i îndepărteze prin aceste acţiuni de un om ca mine care cunosc foarte bine viaţa satului în trecut şi problematica ţăranului la ora actuală. Problemele economice complicate cu care ne confruntăm a constituit, de fapt, problema centrală a discuţiei mele cu dl A. Sangheli la nivelul celor două guverne, pentru a gîndi măsuri concrete, pentru a promova relaţii economice. I-am vorbit şi despre posibilitatea de a sprijini unele proiecte comune, cum ar fi modernizarea punctelor de comunicaţie la Ungheni şi spre Galaţi, conectarea sistemelor energetice, ş.a.

–          După reunire, oricum, vom avea de realizat lucrurile acestea.

–          Sigur, deşi e o chestiune necondiţionată…

–          La Chişinău se vorbeşte despre punerea în circulaţie a leului moldovenesc, nu românesc. Care ar fi consecinţele unei asemenea politici financiare?

–          Judecata trebuie făcută în context economic. S-ar putea să fie necesară o asemenea fază intermediară de autopăstrare şi de o parte, şi de alta, pentru că moneda este un element de control asupra vieţii economice. Or, din acest considerent Moldova este într-o situaţie delicată – pe de o parte, sunt evidente procesele inflaţioniste în Rusia şi Ucraina, pe de altă parte, – în România. Deci, o monedă proprie este un factor de autoapărare.

–          Românii din Moldova Răsăriteană pot obţine cetăţenia română în baza unui mecanism extrem de sofisticat…

–          Sunt două lucruri distincte. Pentru cei care trăiesc pe teritoriul Statului ca atare obţinerea cetăţeniei este foarte simplă. Procedurile s-au simplificat foarte mult. Problema cetăţeniei pentru cel care trăieşte în afara Ţării este legată de aspectul dublei cetăţenii. În acest context, nu numai legile româneşti sunt importate, ci convenirea corespunzătoare între statele noastre a acestei chestiuni.

–          Domnule Preşedinte, se împlinesc trei ani de cînd Basarabia română a fost decretată limbă oficială, căreia i s-a întors veşmîntul ei firesc – grafia latină. Publicaţia noastră a fost prima, care după ocupaţia sovietică, a apărut cu scriere latină. Ce mesaj aţi dori cititorilor revistei noastre?

–          La vremea respectivă am urmărit cu emoţii acest lucru şi cu toţii am apreciat temeritatea gestului şi responsabilitatea cu care au acţionat oamenii de cultură, acesta fiind un moment firesc în viaţa unei populaţii care s-a aflat sub ocupaţie străină. Noi am primit cu deosebit entuziasm acest moment – împlinirea a trei ani de la decretarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea ei la alfabetul latin în Republica Moldova, eveniment de mare deschidere.  Aş vrea să transmit, deci, cititorilor Dvs, cele mai calde omagii, preţuirea, stima deosebită, sensibilitatea aparte pe care o avem pentru acest ziar, care a fost promotorul conştiinţei naţionale dincolo de Prut. Mi-a plăcut mult şi colaborarea frumoasă cu Lituania, ţări care v-au ajutat în tipărirea primelor două numere ale GLASULUI cu litere latine.

–          Vă mulţumesc mult, domnule Preşedinte, pentru amabilitatea cu care ne-aţi acordat acest interviu şi vă urăm succes în campania electoală.

A consemnat:

Vasile NĂSTASE