Românii din Serbia trag un nou semnal de alarmă: „Vom fi anihilaţi”

Imagine postare

bogdan-diaconu-eugen-popescu-boian-Alexandrovici-camera-deputatilorPărintele Boian Alexandrovici , vicar al Timocului şi protopop al Daciei Ripensis, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la București că românii pe care îi reprezintă au nevoie de sprijin din partea ‘Țării mame’, România, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

Invitat în cadrul conferinței de presă a Vicepreședintelui Comisiei pentru românii de pretutindeni a Camerei Deputaților, deputatul Bogdan Diaconu, Părintele Boian a declarat că:

‘Dacă nu vom avea sprijin din România, din partea autorităţilor Țării mame, nu vom mai putea să rezistăm mult şi să existăm ca români. Vom fi anihilaţi, e o mare criză de identitate’, a afirmat Boian Alexandrovici.

Potrivit deputatului Bogdan Diaconu, Vicepreședintelui Comisiei pentru românii de pretutindeni a Camerei Deputaților, România ar trebui să treacă la un nivel superior, ‘să aducă comunităţile din jurul graniţelor cel puţin la nivelul de respect şi de drepturi pe care le oferă România comunităţilor etnice care trăiesc pe teritoriul României’.

Un alt invitat în cadrul conferinței de presă, Directorul Centrului de Studii şi Strategii, Eugen Popescu, consideră că Serbia nu are niciun fel de motiv să creadă că românii din Valea Timocului ar vrea altceva decât să fie cetăţeni loiali ai Serbiei, ‘dar au nevoie şi trebuie să li se respecte ‘drepturile fundamentale, identitare’.

‘Au dreptul la şcoală, la biserică, la cultură, la mass-media în limba maternă, aşa cum România le oferă sârbilor din România’, a declarat miercuri directorul CRSS la o conferinţă de presă organizată de vicepreşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul PSD Bogdan Diaconu, privind situaţia bisericilor româneşti din Valea Timocului.

În opinia sa, statul român are o ‘şansă unică’ de a stopa ‘acest proces de deznaţionalizare’.

‘Ştim bine că respectarea drepturilor minorităţilor este unul din principiile politice ale aderării, pe care Serbia trebuie să îl îndeplinească pentru a putea face parte din UE. Serbia nu trebuie să intre în UE făcându-le rău românilor de acolo. România, Bucureştiul, Ministerul de Externe, Guvernul României, Preşedinţia, Parlamentul trebuie să facă tot ce este posibil pentru ca Serbia să înţeleagă că nu se poate integra în UE deznaţionalizând un alt popor. Cei 30.000 de sârbi care trăiesc în România au şcoli, licee, biserică în limba sârbă, au radio în limba sârbă, au secţii la Universitate în limba sârbă, au buget, au parlamentari sârbi în Parlamentul României, au reviste în limba maternă, au toate drepturile care li se cuvin’.

Eugen Popescu se întreabă retoric din ce motiv cei 300.000 de români-vlahi din Timoc nu au ‘niciunul din aceste drepturi’.

‘Este o întrebare legitimă pe care clasa politică de la Bucureşti trebuie să o pună Serbiei şi să o invoce de fiecare dată atunci când Serbia spune că are nevoie de ajutor ca să se integreze în structurile euro-atlantice. Trebuie să fie condiţia esenţială pe care Serbia trebuie să o îndeplinească pentru a putea fi integrată în UE. Această condiţie trebuie pusă de Bucureşti şi susţinută ferm de toată clasa politică românească’, a mai afirmat acesta, citat de Agerpres.

sursa: rgnpress.ro