Rudele protestatarilor arestaţi: „I-au încarcerat şi au percheziţionat prin metode staliniste, aşa ca să intre frica în măduva oaselor; Suntem intimidaţi pentru ca să nu mai avem opinii”

Imagine implicită

ora expertizei rude arestatiRudele protestatarilor arestaţi se arată indignate de deciziile luate în privinţa lor, dar şi de modul în care au fost reţinuţi. Mai mult, apropiaţii manifestanţilor s-au arătat deranjaţi şi de faptul că nu au posibilitatea de a comunica cu ei. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Şi ceilalţi invitaţi ai emisiunii au condamnat comportamentul faţă de aceste persoane şi au declarat că protestatarii arestaţi trebuie să aibă parte de o anchetă obiectivă.

„Mă indignează faptul că, şi am spus în repetate rânduri, necesităţile de bază trebuie să fie acoperite. La noi nu ştiu de ce guvernarea încurcă acest lucru, începând de joi, vineri, sâmbătă, tocmai miercuri am reuşit. Unde sunt principiile, sunt oare respectate drepturile omului? Sunt încălcate. Nici un răspuns. Sâmbătă am protestat, am fost mulţi acolo, nu mi-au permis să-i transmit nimic şi nici nu ştiam cum se simte, nici nu ştiu cum sunt trataţi acolo. Soţul nu se simte bine din punctul de vedere al sănătăţii. Nu ştiu, nu avem nici un rezultat”, a spus Tatiana Pănuţă, soţia veteranului arestat pentru 30 de zile, precizând că nici la telefon nu a putut discuta cu soţul său.

Mama protestatarului Radu Cibotaru, Victoria Cibotaru, a spus că fiul ei a fost reţinut într-un mod stalinist, încercându-se să fie băgată frică în familia lui. „Ei nu au nevoie de noi, despre ce să ne informeze dacă ei au procedat în aşa hal, i-au încarcerat de joi dimineaţă şi au căutat, dar prin ce metode – metode staliniste, aşa ca să te sperii, până la oase, să intre frică în măduvă. Băteau cu pumnii în uşă şi nora a spus că nu deschide. „Nu deschideţi, noi fărâmăm uşa”, au spus. Au trezit toţi vecinii de pe etaj, au deschis uşa. Copilul de cinci ani în casă. Au început a răscoli. Cum să vadă un copil de cinci ani, unde sunt valorile noastre democratice, într-un stat de drept, care PD consideră că suntem democraţi. Asta este democraţie – să cauţi în lenjeria copilului, să cauţi în lenjeria soţiei, să cauţi în cratiţe şi crupe, iar copilul de cinci ani să vadă. Copilul întreabă unde este tata? Tata este plecat la Moscova să facă bani, că altfel cum să-i lămureşti copilului? Ei intimidează, bag frica în os, să nu mai ieşim, să nu mai avem opinii, să trăim într-un stat „democratic” creat de ei. Într-un sfârşit, soţul meu a reuşit să-i transmită câte ceva din haine şi alimente”, a declarat mama protestatarului reţinut.

În context, avocatul Ana Ursachi s-a arătat indignată de faptul că protestatarii reţinuţi nu au putut obţine nici măcar un colet. „Ei au fost reţinuţi la ora 6:00. Vineri după amiază judecătoarea s-a întors cu fundul la justiţie şi a pronunţat acea decizie. În aceeaşi noapte au fost transferaţi la Penitenciarul 13. Şi sâmbătă, duminică, luni, marţi, patru zile nu a fost niciun acces la ei. Ceea ce ne-a indignat a fost faptul că sâmbătă, după ce am aflat că arestaţii au ajuns la penitenciar, am fost să le transmitem coletul alimentar şi cel cu lucruri de igienă personală. Codul de Executare spune că deţinutul, o dată în săptămână, are voie să primească coletul alimentar şi de igienă personală, statul asigurându-i un minim necesar. Noi, vă spun din practică, că nu asigură nimic, decât o pernă şi o plapumă”, a explicat avocatul.

Şi Pavel Midrigan, avocat şi fost procuror, s-a arătat mirat de această situaţie, subliniind că trebuie să existe un tratament uman faţă de aceşti oameni. „Dacă am lua o retrospectivă a activităţii protestatare, atunci nu s-a întâmplat, în principiu, nimic deosebit în comparaţie cu alte proteste, pe care le-au numit unii revoluţii. Dar iată vedem un tratament deosebit faţă de aceşti cetăţeni, cu atât mai mult că au stat la apărarea Patriei. Au pus în joc viaţa lor proprie. Acum se cere un minim prevăzut de lege, un tratament adecvat. Nu este cazul ca să fie reţinuţi, putea să fie arest la domiciliu. Au fost cazuri mult mai grave, unde nu a fost nici un arestat. Este un tratament diferit, nu îi convine guvernării. Scopul este intimidarea”, a spus Midrigan.

„Evident că presa murdară trebuie să iasă în evidenţă. La noi, toţi cei care protestează sunt bandiţi, sunt beţivi. Apropo, cum spune feciorul lui Plahotniuc că numai taică-său doreşte să facă ceva, să lucreze, dar restul sunt nişte trântori şi nişte beţivi. La noi în ţară trăiesc bine cei care îl slujesc frumos pe Plahotniuc, oamenii simpli nu au nici drepturi, trebuie să fie servili. Cum îşi apără o leoaică puii, aşa şi eu o să merg până la capăt. Ni am ce pierde, mi-au luat tot ce-i mai scump. Mi-au luat copilul, pentru că a dorit să trăiască într-o ţară liberă”, a mai spus mama manifestantului arestat.

„Ştiu că au venit băieţei şi le propuneau tinerilor începând de la 300 până la 1000 de lei pentru a-i racola la GBC. Şi de Radu chiar în ziua protestului s-au apropiat doi băieţei şi i-au spus că noi o să te găsim. Şi sunete au fost, după 24 aprilie. Banii au fost propuşi înainte”, a mai spus Victoria Cibotaru.

Juristul Pavel Midrigan a declarat că manifestanţii arestaţi trebuie să aibă parte de o anchetă obiectivă. „Trebuie să fie o anchetă obiectivă, echidistantă şi nu este niciun motiv ca aceste persoane să fie izolate de familiile lor”, a precizat invitatul emisiunii.

Totodată, soţia veteranului Alexandru Pănuţă a menţionat: „Paradoxul este faptul că unii încearcă să ne ducă faima ţării prin sport şi să obţină medalii, dar doamna Elena Costiuc ne duce faima cu ce ne duce. S-a întors cu spatele, a citit decizia. Şi vreau să vă spun că aşa justiţie nici în Africa nu este”.

Amintim că în ultimele zile au fost organizate mai multe acţiuni pentru susţinerea protestatarilor arestaţi, cerându-se eliberarea lor. Cei patru participanţi la protestul din 24 aprilie au fost reţinuţi pe 5 mai curent în urma unor percheziţii organizate la ora 6:00.
Sursa:jurnal.md