Ruslan Verbiţchi, reţinut în mod abuziv: „Aşa acţionează conducerea criminală plahotniucistă din R. Moldova”
Aşteptat de vameşii ucraineni în vama Palanca încă în seara zilei de luni, Ruslan Verbiţchi, activist al Platformei DA, a fost reţinut în mod abuziv şi plasat în arest la domiciliu pe teritoriul Ucrainei, fiind acuzat de contrabandă cu armament.
Preşedintele Organizaţiei Teritoriale (OT) a Platformei Demnitate şi Adevăr (PDA), sectorul Râşcani, oraşul Chişinău, Ruslan Verbiţchi, a fost reţinut în noaptea zilei de miercuri 22 august în vama Palanca în timp ce se îndrepta spre Ucraina într-o deplasare de serviciu. De menţionat că deşi este cetăţean al Republicii Moldova şi nu are rude de gradul întâi în statul vecin, Verbiţchi a fost plasat în arest la domiciliu în orăşelul Belgorod-Dnestrovsc, Ucraina, fiind acuzat de contrabandă cu armament.
Potrivit preşedintelui OT PDA Râşcani, după ce a ajuns la punctul de control din vama Palanca, deşi înaintea sa se aflau câteva maşini, vameşii i-au cerut actele, iar ulterior le-au transmis vameşilor din Ucraina care „din start ne-au delimitat de ceilalţi cetăţeni”. Mai mult decât atât, Verbiţchi a specificat că li s-a cerut să declare ce transportă în maşină, şi să parcheze pe dreapta.
”Un pic uimiţi ne-am supus cerinţelor. Au început să ne întrebe dacă avem ceva de declarat şi dacă nu transportăm lucruri ilegale”, a declarat Ruslan Verbiţchi pentru Epoch Times România, precizând că se afla împreună cu soţia sa, Rodica, care a revenit în ţară, nefiind reţinută.
După verificarea bagajelor, vameşii ucraineni le-au verificat maşina, bocănind de jur împrejur, insă tot nu au găsit nimic. Membrul Platformei DA a mai specificat că după ce le-au verificat de-a fir a păr autoturismul de mai multe ori, de parcă căutau ceva anume fiind siguri că ar trebui să găsească acel ceva, vameşii ucraineni de fiecare dată se întorceau şi începeau să se şoşotească, ceea ce i s-a părut destul de straniu lui Verbiţchi şi soţiei sale.
În timp ce urmăreau dintr-o parte ce se întâmpla, vameşii au început să caute mai intens în partea stângă din spate a maşinii. „Toată această epopee a durat cam două ore”, a punctat preşedintele OT PDA Râşcani. Acesta a mai adăugat că vameşii au verificat autoturismul de câteva ori şi dedesubt unde iar nu au găsit nimic, însă „la un moment dat unul din vameşi a strigat de sub maşină – gata am găsit, veniţi şi vedeţi”.
Când s-a apropiat de maşină, jos, lângă roata din spate stăteau deja trei cutioare mici. Deşi nu înţelegeau ce se petrece, Ruslan Verbiţchi şi soţia şi-au dat seama că li „se înscenează ceva neplăcut”.
„Când au desfăcut cutioarele, s-a descoperit că erau pline cu cartuşe. A venit multă lume şi a început să fotografieze. Pe Rodica au rugat-o să plece în altă parte. Ne-au despărţit. Peste o oră au venit trei poliţişti din oraşul Ştefan Vodă. M-au interogat şi au înţeles că este o făcătură, că nu-mi aparţin mie şi că eu habar nu aveam de unde s-au luat în maşina mea.
Poliţiştii din Moldova discutau cu cei din Ucraina să preia cazul, însă cei din Ucraina nici nu doreau să audă. Între timp a fost chemată poliţia din oraşul Belgorod-Dnestrovsc, Ucraina. Poliţia de la Chişinău mi-a promis că dacă nu doresc ce-i din Ucraina nu mă pot reţine în comisariat, întrucât mă aflam încă pe teritoriul Republicii Moldova. Dar, până la urmă, cei trei poliţişti din Moldova au dispărut. Peste două zile am aflat că li s-a ordonat să plece, în caz contrar vor fi concediaţi”, a mărturisit Ruslan Verbiţchi.
Potrivit acestuia, peste vreo 5 minute după dispariţia celor trei poliţişti, la faţa locului au ajuns poliţiştii din Belgorod-Dnestrovsc, Ucraina, care din start i-au comunicat că este reţinut cu tot cu maşină. Acesta nu a fost de acord să se deplaseze spre comisariat, întrucât cartuşele, 60 la număr, au fost găsite în lipsa martorilor şi puse într-o cutie mare lângă roata din spate a autoturismului, neexistând probe că au fost găsite aşa cum afirmă vameşii ucraineni.
Potrivit preşedintelui OT PDA, Râşcani, poliţia nu deţine fotografii/video cu momentul găsirii cartuşelor în locul indicat, ci doar câteva cu cartuşele în cutie lângă roata din spate a autoturismului. Cu toate acestea, Verbiţchi a fost informat că va fi luat cu forţa în cazul în care se va împotrivi să meargă spre comisariatul din orăşelul ucrainean Belgorod-Dnestrovsc. De menţionat este faptul că acestuia i s-a adus la cunoştinţă că „vama din Republica Moldova nu are nicio pretenţie la mine, iar poliţia din Ucraina mă poate lua. Am înţeles că sunt trădat şi abandonat de conducătorii vămii Republicii Moldova. Nebunie totală”.
A petrecut o zi în comisariatul din Belgorod-Dnestrovsc, întrucât poliţia de acolo nu ştia ce să facă cu el, întrebându-se „ce caut eu în Ucraina dacă cartuşele au fost găsite pe teritoriul Republicii Moldova”. Între timp, Verbiţchi a reuşit să ia legătura cu avocatul Stanislav Climenco care l-a reprezentat în instanţă. Deşi a petrecut o noapte în izolator, activistul Platformei DA a fost într-un final plasat în arest la domiciliu, unde se află şi în prezent.
„O precizare. La vamă, după depistarea cartuşelor, vameşii ucraineni ne-au spus că ne aşteptau de luni, primind numărul de înmatriculare al maşinii din timp. Faza era că eu am greşit ziua plecării în timp ce vorbeam cu cineva la telefon, spunându-i că voi pleca luni spre Ucraina. De fapt, trebuia să plec marţi. Iată aşa acţionează conducerea criminală plahotniucistă din Republica Moldova”, a punctat Ruslan Verbiţchi.
Amintim că anterior, înainte de protestul diasporei de la Chişinău din 26 august, membrii Platformei DA au declarat că în presa care aparţine liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a apărut informaţii despre „plasarea în autoturismul personal al activistului civic Ruslan Verbiţchi, a mai multor cartuşe şi înscenarea unei fapte penale pe numele acestuia cu implicarea instituţiilor ucrainene, cu sau fără voia lor”.
Sursa:epochtimes-romania.com