S-a decis. În România a fost amânată Legea amnistiei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat cu puțin timp în urmă că Legea amnistiei este în dezbatere publică şi va rămâne astfel până pe 1 februarie 2014, pentru a se vedea că nu reprezintă „o chestie ilegală”.
„Apoi a venit problema cu graţierea. După ce am avut discuţia cu cei de la ambasadă, toată lumea şi-a dat seama că el este un proiect normal. Şi el este în dezbatere publică. De aceea l-am şi oprit de la votul final, ca să fie în dezbatere publică până la 1 februarie, să vadă toată lumea că nu este nicio chestie ilegală”, a precizat Zgonea.
Pe data de 1 februarie 2014, intră în vigoare noul Cod penal. DNA şi ANI vor rămâne cu aceleaşi puteri, a mai precizat şeful Camerei Deputaţilor.
Proiectul de lege prevedea amnistierea infracţiunilor cu pedepse mai mici de șapte ani. Legea a generat o serie de controverse după ce a fost adoptată în Comisia juridică a Camerei, la miezul nopţii, într-o şedinţă secretă, şi introdusă apoi pe ordinea de zi a plenului.
Adoptarea legii nu este susţinută de opoziţie şi nici de PNL. Inclusiv preşedintele Traian Băsescu a cerut Camerei Deputaţilor să respingă legea.
Printre marii beneficiari ai legii se numără fostul premier Adrian Năstase, pentru care s-ar înlătura interdicţia prin care nu are voie să ocupe o funcţie publică doi ani, dar şi Gigi Becali.
Legea amnistiei a fost înaintată de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun care, îngrijoraţi fiind de înghesuiala din penitenciare, au propus ca infractorii care nu prezintă pericol public să fie lăsaţi liberi.
Cine ar beneficia de pe urma acestei legi? Mai mulţi parlamentari, unii dintre ei închişi, alţii dintre ei condamnaţi sau cercetaţi pentru fapte de corupţie.