S-a votat raportul privind abolirea vizelor pentru moldoveni
Astăzi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a votat Raportul privind abolirea regimului de vize pentru Republica Moldova. Propunerea va fi transmisă Parlamentului European pentru a fi adoptată în cadrul şedinţei plenare de la sfîrșitul acestei luni, iar decizia finală se va lua pînă în mai 2014.
Raportul susține propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată, pentru o perioadă de şedere până la 90 de zile pe parcursul a 6 luni, în spaţiul Schengen. De aceste facilități vor beneficia doar cetăţenii Republicii Moldova, posesori ai paşaportului biometric.
Menţionăm că regimul liberalizat de vize nu presupune dreptul moldovenilor de a se angaja sau de a obține cetățenia altui stat.
Anterior, Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso declara că Republica Moldova a respectat condiţiile Planului de Acţiune privind Liberalizarea Vizelor, iar raportorul Parlamentului European în domeniul liberalizării regimului de vize pentru ţara noastră a anunţat că din luna iulie, cetăţenii moldoveni vor merge liber în Europa.