Să fiți liberi! de Vasile NĂSTASE

Imagine postare

vasile-214x165Pentru presa liberă, neantrenată în campania pretențioasă de combatere a fumatului și a ceții matinale, reamintim că în republica aceasta există un flagel ceva mai periculos decît țigările lui Leancă, cele de contrabandă ale lui Filat care fac parte din Corupția instituționalizată și oligarhizată! Cei care trebuie să combată fenomenul în cauză, pe banii noștri, protejează tîlharii de lux. Procuratura, de exemplu, tăinuiește dosarele de corupție ale demnitarilor. Mai mult, pe 20 decembrie, la Moldexpo, la orele 10 va avea loc Adunarea Generală a Procurorilor, o dată la 4 ani, unde, după cum a scris presa, se pune la cale o mare fraudă. Fac apel către toate instituțiile de presă libere să participe și să informeze corect despre modul în care se va desfășura adunarea în chestiune. Prin prezența masivă a mass-media s-ar putea ca frauda și scenariul pregătit în hotelul Nobil să fie diminuate dacă nu contracarate.

Pentru documentare citiți articolul de mai jos!

Să fiți liberi!

Procurori, vi se pregătește… o fraudă, de Victor CRĂCIUN

PGLucrurile în Procuratura Generală a lui Plahotniuc, guvernată cu entuziasm de Garaba și Gurin, adie a ouă clocite. După ce întreaga societate s-a convins de faptul ce fel de reformă pun la cale aceste imputități staliniste, prin promovarea unei concepții de rîsul curcilor gravide, în care nu se schimbă decît uniforma procurorilor și umilirea acestora cu niște mantii urîcioase de care ar boci pînă și părintele Smărăndiței lui Creangă, observăm în instituția sovietică din Bănulescu-Bodoni niște mișcări subterane periculoase, menite să îngrijoreze nu doar pe procurorii cinstiți și onești, ci și întreaga societate, inclusiv contribuabilii europeni care sunt furați de zeci și sute de milioane de euro de către actualul regim criminal de la Chișinău.

Vă veți întreba de ce am scris mai sus că procuratura Păpușarului este gestionată de Garaba și Gurin, și nu invers, de Gurin și Garaba, că, formal, parcă Gurin ar fi Procurorul General al Republicii. Pe dracu, e un interpus și un băiat de mingi fără pereche! Pe lîngă faptul că ia masa pe la restaurante scumpe cu bătăușul său șef de ierarhie oligarhică, Gurin mai e și umilit de Garaba în cel mai scîrbos mod.

Din informații sigure obținute de la cîțiva procurori onești din chiar Procuratura Generală, aflăm detalii despre cum se manifestă această umilință. De cînd Garaba bătăușul și făcătorul de proprie dreptate a fost numit de Plahotniuc adjunct al lui Gurin, se observă o lingușeală grețoasă din partea unor scursuri de procurori și o revoltă mocnită, deocamdată, a unor procurori cu caracter, care nu vor să se închine unui slugoi al oligarhului criminalizat. Pentru a arăta cine este adevăratul stăpîn al Procuraturii Generale, Garaba a hotărît singur sau poate sfătuit de Păpușar să-l umilească și să-l înjosească, banditește, pe Gurin-mironosița. Astfel, în prezența unor procurori care nu i s-au închinat ca niște madame de moravuri ușoare, adică curve, Garaba îl sună pe pseudo naivniciocul Gurin și discută cu el cam așa – citez din relatarea procurorilor de la PG – “Uăi Cornel, parcă țî-am spus cum să faci, șî bl…, n-ai înțălies?”

Alții au redat și injuriile indescriptibile ale acestui individ după care plîng pușcăriile ca niște adevărate bocitoare.

Spectacolul are priză. La auzul acestor indicații date de Garaba lui Gurin, aceștia transpiră de frică.

Oricum, pentru noi acest lucru nu însemna un secret de stat. Toată lumea știe și vorbește pe unde poate despre ce fel de procuror este Gurin, ce biografie profesională are și cum a ajuns el în acest fotoliu spurcat de Zubco.

Ceea ce e cu adevărat important să vă spunem, e că în mai puțin de o lună, Garaba și locotenenții săi pun la cale o fraudă de proporții la Procuratura Republicii Moldova, pentru care lucru tragem un semnal de alarmă și cerem niște audiențe la ambasadorii mari ai lumii, pentru a le oferi probele pe care le deținem!

Aflăm că pe 20 decembrie curent, Garaba organizează Adunarea Generală a Procurorilor, care are loc în mod absolut anormal doar o dată la patru ani de zile, nu ca la judecători, o dată pe an, ca cel puțin presa să aibă o ocazie în plus să scrie despre celelate bestii ale sistemului captiv și corupt, la care adunare are sarcina de la Păpușar să lase în locul său un slugoiaș docilaș și ultra laș!

Dar cum să procedezi ca să nu trezești bănuieli și să nu iasă putoare în presă? Greu de tot, iar acum eu pot să zic imposibil, odată ce procurorii onești l-au “cronțănit” (zacusit) pe acest individ cu nasul și obrazul în ghips!

Astfel, pentru a duce la capăt această trebușoară urît mirositor-puturoasă, Iura dintr-un sat cu Gurin a hotărît să simplifice lucrurile și în feliul acesta a făcut modificări la regulamentul CSP! Și ce modificări, țineți-vă bine! Dacă Regulamentul vechi prevedea că propunerile procurorilor pentru Comisia de organizare a Adunării generale să fie făcute de către procurori, acum asupra acestora decid chipurile organizațiile teritoriale. Dacă înainte existau două Comisii, cea de mai sus și cea de numărare a voturilor, acum Garaba a decis să fie doar o singură Comisie, mai ușor de manipulat și controlat! Primul pas a și fost făcut, membrii Comisiei au fost „aleși” selectiv și concret prin directivele și indicațiile prețioase ale lui Garaba-ba! Deliciul de a afla cine sunt acești membri îl lăsăm ceva mai jos, acum e timpul să spunem că aceeași metodă va fi folosită pentru a înainta candidaturile déjà alese pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Procuraturii. Acum înțelegeți de ce Garaba și subalternul său Gurin au tărăgănat reforma lui Gribincea-Nagacevski-Gurvits? Pentru ca să nu aibă loc nicio reformă, pentru ca alegerea noului CSP să fie făcută în baza Legii actuale, vechi, iar în organele de conducere să ajungă strict persoanele îndrăgostite de mafie. Mai mult decît atît, după plecarea rușinoasă a lui Zubco, viceprocurorii Andrei Pîntea și Eugen Rusu au decis să convoace Adunarea generală a CSP la 16 martie curent, probabil pentru a scăpa procuratura de șobolanii Păpușarului. N-a fost să fie, căci după trădarea lui Filat (Vladimir) zis și Implantul Contrabandist, mafia a preluat puterea, inclusiv pe liderul scre-mut al PLDM. Astfel, Garaba care era ca și plecat a prins repede la curaj şi prin HOTĂRÂREA nr.12- 66/13 a decis:”

1. A lua act de acțiunile Procurorului General-interimar (Andrei Pântea) şi Preşedintelui Asociaţiei Procurorilor (Eugen Rusu), privind inţierea, organizarea şi desfăşurarea adunării generale a procurorilor.

2. A califica drept ilegale acţiunile acestora şi imixtiune directă în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor.

3. A respinge iniţiativa de convocare a adunării generale a procurorilor stabilită la 16.03.2013.

4. A recomanda Procurorului General interimar şi Preşedintelui Asociaţiei Procurorilor de a-şi retrage anunţul plasat la 13.03.2013 prin reţeaua electronic Intranet (ACCES) a Procuraturii Generale.

5. Prezenta hotărâre de adus la cunoştinţa tuturor procurorilor.
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor Iurie Garaba”

Iată ce scria presa despre acest conflict de amploare dintre Pîntea și Garaba.

“Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat astăzi, 14 martie, o hotărâre prin care declară ilegală inițiativa procurorului general interimar, Andrei Pântea, de a convoca Adunarea Generală a Procurorilor și a pune în discuții subiecte ce țin de alegerea unui nou membru al Consiliului, anunță Politik.md.

Potrivit președintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Iurie Garaba, publicarea anunțului fără a consulta preventiv Consiliul este o imixțiune directă din partea semnatarilor anunțului, fapt care denigrează și obstrucționează activitatea și imaginea Consiliului.

„Prin urmărirea unor scopuri ilegale de substituire a competențelor Consiliului, precum și a activității Comisiei parlamentare pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, pornind de la Legea cu privire la Procuratură, Consiliul Superior al Procurorilor solicită să ia act de acțiunile procurorului general interimar, dl Pântea și ale președintelui Asociației Procurorilor, dl Rusu, la inițiativa de organizare a Adunării Generale a procurorilor. Calificăm aceste acțiuni drept o imixtiune în activitatea și urzurparea competenței Consiliului Superior al Procurorilor. Solicităm anularea inițiativei de convocare a ședinței și retragerea anunțului din rețeaua electronică”, a declarat Iurie Garaba.

De cealaltă parte, Andrei Pântea se justifică, prin faptul că procurorii nu au fost convocați din decembrie 2009, timp în care s-au adunat foarte multe chestiuni și probleme, care trebuie dezbătute și soluționate. „Toate aceste probleme urmează a fi discutate în cadrul unei ședințe comune și nu văd care este problema. Nu este un secret că au fost operate mai multe propuneri cu privire la modificarea Legii cu privire la Procuratură. Președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) trebuie să dea dare de seamă anual, dar asta trebuie s-o facă în fața corpului de procurori, ca să se expună cu privire la activitatea CSP”, a menționat Pântea.

Procurorul general interimar consideră că, dacă există o problemă în denumirea acestei întruniri, ea poate fi schimbată, însă raportul trebuie prezentat în fața procurorilor. „Nu sunt eu cel, care ar trebui să verifice activitatea Consiliului Procurorilor. Adunarea Generală trebuie să se expună la situația creată. Raportul președintelui trebuie să fie prezentat anual în fața adunării procurorilor, dar la moment eu nu cunosc dacă a fost întocmit acest raport și dacă a fost adus la cunoștință”, a mai spus procurorul general interimar.

Menționăm, că nemulțumirea membrilor Consiliului Superior al Procurorilor a fost creată de decizia lui Andrei Pântea de a chema toți procurorii la o Adunare Generală, în cadrul căreia să fie discutate mai multe chestiuni ce țin de înaintarea propunerilor privind condițiile concursului de selectare a candidatului la funcția de procuror general, acest lucru fiind administrat doar de către Comisia parlamentară pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General al R. Moldova. De asemenea, s-a propus pe ordinea de zi subiectul ce ține de alegerea unui membru în cadrul CSP. Asta în timp ce Regulamentul cu privire la procedura de alegere a membrilor CSP și Legea cu privire la Procuratură prevede că Adunarea Generală a Procurorilor poate fi convocată numai de către Președintele sau membrii CSP”.
Sursa: Politik.md

Și tot acum înțelegeți de ce a fost demis Eugen Rusu din funcția de adjunct al Procurorului General? Vă dați seama că din sistem sunt scoși oamenii de onoare și sunt promovate nulitățile lui Garaba?

Este adevărat că și unii procurori de la care societatea și în primul rînd breasla așteaptă anumite gesturi de curaj au cedat în fața călăilor mafiei. Drept exemplu e și cazul lui Ruslan Popov, care a fost numit de Pîntea interimar la Anticorupție și care a fost destituit ilegal de Garaba și Gurin. Acesta a făcut o cerere de chemare în judecată a Procuraturii generale și a CSP și a cerut să fie declarat cîștigător al concursului pentru ocuparea funcției de procuror șef al procuraturii Anticorupție, pentru că așa a și fost, a cîștigat pe bună dreptate. Oamenii lui Plahotniuc l-au dat afară și l-au pus șef pe cumătrul lui Gurbulea, Harunjen, despre care presa a scris că este neam cu corupția. Lui Popov i s-a deschis repede un dosar penal pînă a trecut concursul trucat pe care Harunjen l-ar fi cîștigat. Și imediat dosarul penal al lui Popov a fost clasat!!! Procurorii zic că Popov a făcut o înțelegere cu slugile oligarhului și că de acum încolo va fi cumincior ca un ulcior, și-a retras și cererea din judecată și, împreună cu nevastă-sa procuror, e la dispoziția noilor stăpîni. Mai sunt și alte exemple, le lăsăm pentru altă dată.

Cînd vorbim de fraudare, aceasta e cam de soiul celei din alegerile parlamentare, cînd oamenii se cumpără la bucată pe 50 de lei și o sută de grame de vodcă contrafăcută, adusă prin contrabandă de individul cu același nume.

Numai că aici lucrurile sunt și mai clare. Oamenii Păpușarului, aflăm de la procurori care știu ce vorbesc, vor pregăti cîteva sute de buletine “votate” de ei și introduse în urnă pe furiș și în taină, iar altele vor fi sustrase astfel încît balanța să încline exclusiv spre lacheii aleși pe sprînceană ai “tangoului” Garaba-Zubco-Gurin.

Din acest motiv, cerem societății civile de profil să se adreseze de urgență la DUE și Consiliul Europei, la OSCE și alte structuri internaționale pentru a le cere și ruga să intervină, adică să participe ca observatori în cadrul acestei Comisii pentru a nu admite fraudarea alegerilor!

Iar acum să vedem cum au fost selectați membrii Comisiei păpușărești de rîsul broaștelor și cine sunt ei, ce legături au cu Oligarhul și locotenenții săi Garaba și Gurin.

Primul pe listă e Sergiu Crețu, procuror al raionului Rîșcani. Acesta a fost adjunctul procurorului de la Florești pe numele său Ion Popa, care actualmente este membru al Colegiului Disciplinar al Procurorilor, investigat de Secția de securitate internă a PG la fel ca și amicul său Crețu. Adică, Garaba face o simplă rocadă, se desparte de omul său Popa, și îl propune în Comisia de care depinde tot ce își dorește pe omul lui Popa, Crețu, care va fi la fel de docil și ascultător la numărarea voturilor! Important de știut e că acest Crețu a fost numit de echipa lui Zubco-Garaba ca procuror la Rîșcani!

Ion Dulgheru nu trezește nicio îndoială, e adjunctul lui Geru de la Procuratura Centru, reprezentant de vază al oligarhiei, actualmente membru al CSP care taaaaaaarrrrrrrreeeeee își mai dorește să fie alesul Păpușarului în acest locușor călduț al mafiei oligarhice!

Veaceslav Harti, procuror de la Botanica, pare a fi un accident vascular al lui Garaba, a fost ales întîmplător pentru că e bun de ținut urna în mâini și nimic mai mult.

Elena Neaga, s-ar părea la prima vedere că e doar unica doamnă procuror din echipa de șoc. Doar la prima vedere, pentru că în realitate dînsa este o anonimă perfectă în rindurile procurorilor și deține funcția de adjunct al controversatului și șmecherosului procuror Mașnic de la Buiucani, omul lui Plahotniuc, dar și amic la cataramă al lui Găbiță Stati, pentru care lucru Filat mai că nu l-a propus ca om al său la Procuratura Generală. Nu e tîrziu, domnule Filat, chiar ăsta o să-ți pună cătușele la ordinul Păpușarului. Și n-ar plînge nimeni în batistă! Iar dacă mirositorul de tabac va renunța, lui Mașnic i se pregătește locul lui Pîntea, ca adjunct al Procurorului General. Ca detaliu, Neaga și Mașnic au lucrat la procuratura din Strășeni și venirea acesteia la Chișinău s-a făcut cu propteaua lui Mașnic, dar cu acceptul patronului politic. Trebuie să menționăm că și la Strășeni Mașnic a avut grijă de Leana, care a ajuns a-i fi adjunct. Știți de ce acest Mașnic mai e obrăznicătura procuraturii? Nu știați? Păi e CUMĂTRUL lui Zubco, domnule! De aici și cariera sa cu Lenuța subsuoară. Adjunctul procurorului de la Buiucani, Tricolici, a fost îndepărtat de sectorul de urmărire penală, urmînd să se ocupe de chestiuni secundare și a dat hățurile în mîna harnică a Elenei Neaga…

Viorel Radețki a intrat în vizorul nostru deja cînd i s-a publicat casa de milioane despre care spune că nu este a lui, dar locuiește în ea fără remușcări, cam pe furiș. Ce viață de murătură au indivizii aceștia care au furat ca-n codru și care nu-și pot justifica nicidecum averile ilicite. Să-i vezi cum se furișează ca niște vagabonzi spre domiciliile de milioane, de parcă se duc să le prade, pe furiș, ca niște tîlhari. E și asta o gumă de mestecat…

Este chipurile procuror pentru misiuni speciale, iar înainte ar fi fost șeful aparatului procurorului general, adică a fost și este un ins fără subalterni, de aici și întrebarea de către cine anume a fost propus ca membru al Comisiei de Fraudare dacă e singur în front? Încă puțin și vom afla! Insul ducea hîrtiile lui Zubco, în realitate e omul devotat al lui Garaba dar și prieten-drujban la cataramă cu tînărul însurățel al contrabandei, Balițki, omul de business al lui Filat… Contrabandistul! Chiar că întortocheate sunt căile mafiei, Doamne! Actuala funcție o deține ilegal, nu a participat la concurs, a fost numit prin ordinul autoritarist al lui Zubco, fără un concurs anunțat de CSP! Imediat după plecarea lui Zubco, Radețki a ridicat problema transferului său ILEGAL din funcția de procuror anticorupție, pus de Garaba, în cea de procuror cu misiuni speciale, adică el însuși recunoaște că deține ilegal funcția de astăzi.

Ca să revenim puțin la I.Dulgheru, de la procuratura Centru din municipiul Chișinău, precizăm că acesta a fost propus și înaintat inclusiv de către procurorii de la Briceni care nici măcar nu toți au auzit de el! Nu ne-am lenevit și am dat telefoane la procuratura din Briceni, dar și din alte capitale ale nordului și am vorbit cu cîțiva procurori care, însă, nici nu cunoșteau că Dulgheru – și nu doar el – e favoritul lor la funcția de membru al Comisiei lui Garaba!

În sfîrșit, veni și rândul lui Andrei Roșca, procuror interimar al raionului Rezina. Știm multe, dar nu avem timp să relatăm detalii în plus. Ne vom opri doar la unul – mama procurorului Roșca Andrei este angajată în aparatul central al Partidului Democrat, adică duce hîrtiile lui Plahotniuc și Lupu. Vă imaginați cît de independent și de slujitor intereselor procurorilor și societății e acest fiu de birocrat PD?! Ca detaliu, Roșca a candidat și la procuratura municipală, însă a trebuit să cedeze în fața finului lui Chitoroagă, Toma, care a “cîștigat” concursul… De asemenea, e bine de știut că la Rezina, procurorul Vladimir Erhan care a cîștigat concursul, a fost transferat în mod autoritarist și ilegal de către Zubco la Șoldănești astfel încît Roșca deține interimatul unei funcții care aparține de drept procurorului Erhan. Iar procurorul ales corect la Șoldănești, Tudor Banu e ca și dispărut, nimeni nu știe unde se află, deși nu există nicio hotărîre a CSP în privința sa.

Și acum venim cu vestea bună – ni s-a adus documentul strict secret al lui Garaba care ne-a fost promis și pe care am decis să-l facem public! Așadar, este vorba despre modul în care au fost propuși de structurile teritoriale acești procurori despre care am vorbit mai sus, unii mai anonimi decît alții. Ceea ce se observă la prima vedere, e că procuraturile din zona de nord parcă s-au înțeles între ele să propună oamenii lui Garaba. Astfel, Dulgheru Ion a fost luat în seamă de Secția exercitare a urmăririi penale pe cauze excepționale care face parte din Departamentul lui Garaba, de procuratura de la Bălți, Briceni, așa cum susțineam în prima parte a materialului, Drochia, Edineț, Ocnița, Soroca.

Observăm în această farsă ordinară marca Garaba-Plahotniuc cum doar procuraturile din nord au pus ochiul pe acest procuror din sectorul Centru al capitalei, despre care marea majoritate nici n-au auzit! Adică schema e simplă – Garaba și Gurin au dat indicația ca și pe Dulgheru să-l propună secția controlată de Garaba și procuraturile din nord!

Trecem la omul cu palat de milioane care locuiește în el pe furiș, Viorel Radețki. Acesta a fost propus de Secția investigații financiar-economice a Procuraturii Generale, adică de Gurin, dar și de procuratura Centru a lui Geru, ca pe Dulgheru, de procuraturile din nord Bălți, Briceni, Drochia, Edineț, Fălești, Ocnița. Ce coincidență uimitoare, acești sforari nici la a măslui nu sunt buni, tovarăș Păpușar!

Elena Neaga vedem că e rîvnită și jinduită de procurorii de la Bălți, Briceni, Drochia, Edineț, Fălești, Soroca! Iarăși, ce coincidență fatală, domnilor procurori onești, toate procuraturile amețite de Ilenuța sund de la… nord!

Fiul “aparatciței” de la PD, Andrei Roșca a fost cum ar veni înaintat de Bălți, Briceni, Drochia, Fălești (de lîngă Pădurea Domnească!), Florești, Ocniţa, Soroca. Adică tot de acolo, dinspre Naslavcea!

Ca să nu facem risipă de timp, vă spunem cum au stat lucrurile în realitate. Gurin și Garaba au vorbit cu procurorii șefi din raioanele de nord și le-au indicat numele anonimilor slugarnici de la Chișinău care trebuie să fie propuși de către procuraturile respective în Comisia de Fraudare. “Nțeles, să trăiți!”

Reiterăm: Din acest motiv, cerem societății civile de profil să se adreseze de urgență la DUE și Consiliul Europei, la OSCE și alte structuri internaționale pentru a le cere și ruga să intervină, adică să participe ca observatori în cadrul acestei Comisii pentru a nu admite fraudarea alegerilor!

P.S. Întrebarea la care așteptați un răspuns și nu-l aveți, deocamdată, e de ce instrumentele lui Plahotniuc s-au adresat tocmai și anume procurorilor din zona de nord a Republicii să desemneze candidaturile selectate de Garaba pentru a fi incluse în Comisia de Fraudare?

Întrebarea la care așteptați un răspuns și nu l-ați avut pînă acum e de ce instrumentele lui Plahotniuc s-au adresat tocmai și anume procurorilor din zona de nord a Republicii să desemneze candidaturile selectate de Garaba pentru a fi incluse în Comisia de Fraudare? E timpul să răspundem și la această “integramă”.

Întrebarea e foarte serioasă și la locul ei, deoarece procurorii de la nordul Republicii chiar nu-i cunosc pe alde Neaga, Roșca, Dulgheru, Radețki. Poate că S. Crețu ar fi o excepție, nu însă și una pozitivă, pentru că acesta a “lucrat” la Florești, Glodeni și Rîșcani, iar ceilalți nu au avut nimic de-a face cu aceste localități. Și apoi procuraturile de aici să nu aibă în rândurile sale niște oameni vrednici de a le reprezenta?

Vom preciza încă o dată că Regulamentul CSP a fost modificat în asemenea manieră, încît procurorii să nu poată propune pe nimeni în cadrul Adunării Generale și nici să-și lanseze propriile candidaturi, cum era anterior. Asta da democrație, domnule Gurin – “democratul, civilistul, avocatul”. Nici la CSM-ul lui Corochi nu este așa, și acolo există posibilitatea propunerilor ad-hoc. Brigada lui Garaba a decis ca doar pînă la 8 decembrie structurile sale să facă înaintări și basta.

Răspunzînd la întrebarea care ne frămîntă, vom spune pe șleau că șefii procuraturilor nominalizate sunt cei mai vulnerabili din sistem, au bube mari în cap și sunt la mila și îndemîna instrumentelor Păpușarului. Șeful procuraturii Briceni, de exemplu, Victor Comerzan a fost numit în mod ilegal de către Zubco, fără organizarea unui concurs de către CSP. Întreb interlocutorii mei, foști procurori de marcă de ce slugile lui Plahotniuc nu organizează concursuri la timp, în decursul unei luni de zile de la vacanța postului? Simplu, pentru că nu au candidaturile necesare, slugarnice și obediente, sau nu sunt siguri că “ochitul” lor va trece concursul respectiv. Astfel, încălcînd legea, aceștia numesc interimari în funcții care o duc astfel ani de zile pînă se găsește individul acceptat de oligarh.

Procuratura din Ocnița este la cheremul unui oarecare Mihail Vinogradov, un tip fără autoritate în rîndul colegilor de breaslă. Interesant că persoana acestuia a fost propusă de N. Geru, omul lui Garaba. Cităm din hotărîrea CSP nr. 2-3d-108/10 cu privire la examinarea candidaturii procurorului Mihail Vinogradov, înaintată Consiliului Superior al Procurorilor pentru numirea în funcţia de procuror al raionului Ocniţa: “Membru al Consiliului Superior al Procurorilor, Nicolae Geru a înaintat conform art.58 alin.(2) din Legea cu privire la Procuratură, candidatura procurorului Mihail Vinogradov, procuror interimar al raionului Ocniţa, pentru numirea în funcţia de procuror al raionului Ocniţa. În susţinerea demersului său, dl Geru a invocat calităţile profesionale ale domnului Vinogradov, capacităţile organizatorice şi experienţa bogată în activitatea de procuror, exigenţa faţă de exercitarea atribuţiilor de serviciu. De menţionat faptul că, procurorul Mihail Vinogradov, urmare a Adunării generale a procurorilor, care a avut loc la 30.12.2009, a fost ales membru al Consiliului Superior al Procurorilor, or, procurorii membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, conform alin.6 art.42 din Legea cu privire la Procuratură, nu sînt supuşi atestării pe perioada exercitării mandatului, fapt care exclude examenul de capacitate şi evaluarea rezultatelor acestuia pentru suplinirea funcţiei vacante. În prezent funcţia de procuror al raionului Ocniţa este vacantă, iar potrivit art. 58 alin.(1) şi alin.(2) din Legea cu privire la Procuratură, procurorul poate fi promovat în serviciu în vederea ocupării unei funcţii vacante pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, pentru capacităţile organizatorice şi decizionale atestate. Propunerea de promovare în serviciu a procurorului poate fi făcută de procurorul ierarhic superior, de Procurorul General, de adjuncţii săi, sau de Consiliul Superior al Procurorilor.” Relația dintre Geru și Vinogradov e mai mult decît evidentă, mai ales că în acest caz CSP a decis, la propunerea lui Geru-unsul oligarhiei să accepte candidatura lui Vinogradov. Apropo, la precedenta Adunare a Procurorilor, Vinogradov a fost subiectul unor critici virulente din partea colegilor care au rămas muți cînd l-au văzut candidînd la funcția de membru al CSP!

Procurorul raionului Soroca nu e cheie de biserică, și acesta a fost numit fără a trece concursul legal. Fostul procuror a contestat și a cîștigat în instanță anularea ordinului de numire abuzivă a acestuia, dar oricum Cebotari a ajuns, mai tîrziu, pe jilțul său! Despre ce fel de procuror e individul, puteți afla citind mai multe articole din presa locală, inclusiv Serghei Cebotari – procurorul raionului Soroca în rol de tutelă pentru inculpați bogați !!! (http://www.curaj.net/?p=58978)

Tragem o fugă și la Edineț pentru a vă spune că și Ion Chistruga, procurorul raionului deține funcția fără a trece procedurile legale. Acesta a fost procurorul Dondușenilor și cînd îi expira mandatul, s-a transferat la Edineț prin ordinul autoritarist al lui Zubco. De ce a fost nevoie de acest lucru? Pentru a-i face culcuș la Dondușeni lui Roman Vreme, care “ispășise” două termene de procuror la Edineț. Adică s-au schimbat cu locurile!

Referitor la procurorul de la Florești, lucrurile sunt clare. Acest individ cu o viață de familie zgomotoasă, ca să nu spunem prea multe din cîte știm, a participat, chipurile, la concurs, doar că… în singurătate. Ca să vezi cîți juriști stau fără lucru în țara asta, și nimeni nu vine să-i facă concurență lui nea Popa!

Așa cum ați observat și dvs., căpeteniile acestor instituții din lumea de basm a oligarhului Plahotniuc sunt foarte, foarte vulnerabile. Și docile pe de-asupra. Și fricoase! Vor face tot ce li se dictează, că altfel rămîn pe drumuri, fără funcții, fără putere locală, fără posibilitatea de a agonisi șpăguliță și a fi în rînd cu “lumea” – șeful raionului, șeful judecătoriei, comisarul de poliție, șefuțul și șefulețul de băgător de seamă…

Încă un argument în favoarea posibilității fraudării alegerilor în CSP e că nimeni nu știe cum și în ce mod se tipăresc buletinele de vot, unde anume se păstrează, cine poartă răspundere pentru autenticitatea lor. Data trecută de acest lucru s-a “ocupat” Chitoroagă, presa a scris cum făcea naveta între urnă și procurorii aburiți de un concert de distragere a atenției de la hoția ce se producea în spatele lor! De data aceasta, nu vă faceți griji, buletinele vor fi manipulate de însuși Garaba.

Așteptăm cu nerăbdare să aflăm, pe secret, ce organizații (tot de la nord oare?) și pe cine anume dintre slugoii oligarhiei îi vor înainta în unanimitate pentru a fi “aleși” în CSP și în cele două Colegii- disciplinar și de evaluare -după care vor purcede la alegerea șefului CSP, cel care va executa întocmai ordinele Păpușarului.

Miza este uriașă, domnilor procurori. Ne-am făcut datoria și cu ajutorul unor colegi curajoși și cu demnitate de-ai dumneavoastră, activi sau plecați din funcții mari, v-am arătat mecanismul prin care veți fi furați ziua în amiaza mare. Aceasta este schema alegerilor libere și democratice în cadrul procuraturii “reformate” a “tangoului” Garaba-Gurin-Plahotniuc. Acum mingea e în grădina voastră. Știu că mulți s-au conformat, multora le e frică de viitorul familiilor care ar putea rămîne fără o sursă de existență. Poate ne ajută instituțiile internaționale care ne învață cum e în Europa, cît de cinstiți sunt funcționarii de acolo?!

Și totuși! Crede cineva că procurorii ar putea ieși la grevă? Să se revolte, să se opună, să-și apere demnitatea, onoarea, experiența și poate firele albe din părul încărunțit în ani grei de muncă cu infractori de drept comun, cu interlopi și alte scursuri ale societății și să nu ajungă să fie mințiți și luați de fraieri de niște scursuri politice diletante cu un trecut și prezent infracțional de notorietate?

Pentru că sunteți furați ziua în amiaza mare, sunteți mințiți de niște ticăloși ordinari, care întocmesc o Comisie totalmente obedientă și gata să execute orice scenariu de fraudare a alegerilor, transformîndu-le într-o minciună ordinară,

pentru că nu mai există loc de atîta mizerie,

pentru că, altfel, domnilor procurori, încă patru ani de zile o să vă conducă niște indivizi mizerabili, care vor ajunge în CSP fără voia dvs., prin fraudă și falsificare a voturilor,

pentru că e timpul să vă gîndiți dacă o asemenea perspectivă vă dă prilejul să dormiți noaptea cu conștiința împăcată,

pentru că această putere banditească în frunte cu Plahotniuc, care vă sugrumă își face bagajele,

pentru că vine ora cînd alde Garaba, Gurin, Zubco, Harunjen, Popa, Popenco, Morari, Mașnic, Chitoroagă, etc, etc, etc vor fi chemați să dea socoteală pentru ilegalitățile comise și pătarea onoarei de oameni ai legii,

pentru că cei demni de astăzi vor ajunge să restabilească încrederea și onoarea pătată a instituției, –

Fiți PROCURORI!