Scenariile lui Dacian Cioloş pentru depolitizare

Imagine implicită

ciolosAdministraţia are urgent nevoie de reformă. E mesajul cu care a venit azi în faţa parlamentarilor premierul Dacian Cioloş. Şeful Guvernului i-a întrebat pe aleşi care este gradul de politizare pe care şi-l doresc în administraţie. În funcţie de răspunsul acestora, a pregătit trei variante posibile privind numirile pe care partidele politice le pot face când ajung la putere.

„Un prim scenariu care ar presupune alăturarea subprefecţilor şi prefecţilor la categoria de demnitari şi de la director general în jos funcţionari, înalţi funcţionari şi funcţionari publici recrutaţi strict pe criterii de competenţă şi obiectivitate, scenariul doi în care am coborî cu numiri cu asumare politică şi la nivel de director general şi director de deconcentrate şi al treilea scenariu care este un status-quo îmbunătăţit, adică nivel de ministru şi secretar de stat asumat politic şi de acolo în jos nivel de funcţionar recrutaţi strict pe bază de competenţe fără asumare politică”, a spus Dacian Cioloș.

„La nivelul administrației publice locale avem costuri ridicate pentru localități mici. Peste 50% din comune nu își pot plăti întreținerea din veniturile pe care le au. Sistemul de transferuri de la bugetul de stat e mereu schimbat și nu sprijină cele mai sărace comunități locale, Fondul de rezervă al Guvernului este un instrument de reglare. Principalele coordonate ale reformei – în ceea ce privește funcția publică ne propunem o transparentizare a administrației publice cu nivelul politic, vedem și procesul de depolitizare, politicul rămâne determinant pentru că trebuie să aplice programe de guvernare, o clarificare între nivelul politic și administrația publică”, a mai spus premierul.

Jumătate din cele peste 2.800 de primării din România nu se pot susține, spune premierul. Adică 1.400 dintre ele nu au fonduri suficiente, dar continuă să existe de sine stătător, cu primar ales și cu angajaţi. Aceasta, în condițiile în care numărul primăriilor a crescut cu aproximativ 180 în ultimii 20 de ani.

Dincolo de administraţia stufoasă, inclusiv prin numărul de angajaţi, există discuţia despre cât de politizată ar trebui să fie: o politizare doar la primul nivel, adică funcţiile alese, se va merge până la nivelul doi, adică şi funcţiile de conducere de prim rang din administraţie, sau se va merge până la nivelul trei, adică inclusiv dirctorii să fie numiţi politic? În realitate, uneori se trece chiar și de al treilea nivel cu politizarea.

Sursa:digi24.ro