Scriitorul Gabriel Garcia Márquez este grav bolnav

Imagine postare

garciaStarea de sănătate a scriitorului columbian Gabriel Garcia Márquez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, este „foarte fragilă”, a anunțat luni familia scriitorului după apariția unor informații în presă potrivit cărora acesta ar fi din nou bolnav de cancer, relatează AFP.

„Starea sa este stabilă deși este foarte fragilă și sunt riscuri de complicații legate de vârstă”, au anunțat într-un comunicat soția sa Mercedes Barcha și fiii scriitorului, Rodrigo și Gonzalo.

Scriitorul, în vârstă de 87 de ani, a părăsit spitalul din Ciudad de Mexico din 8 aprilie, fiind într-o stare calificată drept „delicată”, după opt zile de tratament pentru pneumonie.

Garcia Marquez „continuă și va continua perioada de convalescență la domiciliu”, a adăugat familia scriitorului, care a mulțumit pentru mesajele de solidaritate și a cerut respectarea intimității acestuia. Cotidianul mexican El Universal, care a citat surse demne de încredere, a anunțat luni că boala de care suferă Garcia Marquez de 15 ani, cancer limfatic, a recidivat și s-a extins la plămâni, ganglioni și ficat. Potrivit ziarului citat, familia și medicii au decis ca scriitorul să nu urmeze un tratament oncologic, ci să i se acorde îngrijiri paliative la domiciliu.

Stabilit în Mexic din 1961, locuind și la Cartagena (Columbia), Barcelona (Spania) și Havana (Cuba), Garcia Marquez trăiește de mai mulți ani retras din viața publică și nu a mai făcut declarații presei nici chiar în cursul unor rare apariții publice. Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă. Romanul care l-a consacrat și care este considerat capodopera creației sale este „O sută de ani de singurătate”, publicat în 1967.

sursa: realitatea.net