Scrisoare de onoare către miliardarul Anatol Stati: “Ați fost sistematic mințit”

Imagine postare

bastovoi-iliescu-1024x768O scrisoare de onoare, în stilul scrisorilor din perioada interbelică, a fost adresată președintelui Companiei Ascom, miliardarului Anatol Stati. Scrisoarea, venită din partea unui inginer naval român care a lucrat pentru compania Ascom în Sudan, este de fapt o mijlocire înaintea miliardarului moldovean pentru Andrei Baștovoi, închis pe nedrept în penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Inginerul român îi prezintă lui Anatol Stati aspecte mai puțin cunoscute din activitatea lui Andrei Baștovoi, fost coordonator al proiectului Sudan care, apărînd interesele companiei și a cei circa 600 de angajați pe care-i avea în subordine în Sudan, de multe ori și-a riscat viața, atît în fața stihiilor naturale, cît și a rebelilor înarmați.

Din scrisoare se întrevede că omul de afaceri român cunoaște adevăratele motive pentru care Andrei Baștovoi a fost persecutat și în cele din urmă închis, afirmînd că Anatol Stati, în calitatea sa de președinte al companiei, a fost în numeroase rînduri mințit și dezinformat în ceea ce-l privește pe Baștovoi. “Sunt convins ca ați fost sistematic dezinformat și intoxicat cu informații eronate. Trebuie să știți că UN AȘA OM NU VĂ TRĂDEAZĂ”, este apelul inginerului român.

De asemenea, autorul scrisorii, își exprimă neîncrederea că scrisoarea va ajunge la adresat, temere în perfect acord cu conținutul scrisorii, de vreme ce Anatol Stati este păzit de un serviciu de securitate ostil lui Baștovoi. În declarațiile sale, Andrei Baștovoi a afirmat nu o dată că în spatele condamnării sale este șeful serviciului de securitate al companiei, Veaceslav Glotov, fost maior al KGB, care a și fabricat dosarul în care se prezintă și pe sine ca o victimă a unui închipuit atentat chipurile pus la cale de Baștovoi, fără însă ca instanța să fi adus măcar o singură probă în acest sens, Baștovoi fiind condamnat în lipsă de probe.

Scrisoarea a ajuns și la familia Baștovoi, autorul ei nefiind împotriva publicării ei, mai ales că pe această cale scrisoarea are toate șansele să fie citită de cel căruia i-a fost adresată.

Domnule Președinte,

Mă numesc Cristian Iliescu și am lucrat pentru Dumneavoastră câțiva ani buni în Africa. Am lucrat inițial pentru CONFIND și în urma realizarilor mele am fost cooptat de către ASCOM prin sucursala CPO.

Mă adresez Dumneavoastră absolut dezinteresat pentru că nu mai lucrez din 2011 acolo și nu am nici un fel de interese față de Companie decât de ordin moral.

sudan-3Am ajuns în Sudan în 2006 ca să asamblez două unități (barje fluviale de marfă și tank) în condiții în care beneficiam de malul Nilului si cam atât. Am avut tot concursul ASCOM și, contrar celor spuse de șantierul naval Giurgiu, am finalizat construcțiile și am lansat la apă unitățile impecabil, ați fost de față. Ulterior, Coordonatorul proiectului (Andrei Baștovoi) m-a angajat.

Pe lângă activitatea mea, (am lansat la apă 20 de unități navale de diferite tipuri, unele fiind construcție proprie, altele asamblate și altele reconstruite după secționare la Mombasa), am fost solicitat sa fac scouting, achiziție de materiale și echipamente atât pentru departamentul meu cât și pentru BPA, construcții și chiar foraj, uneori să rezolv problemele altora în ministere – fără cheltuieli suplimentare – și nu în ultimă instanță să aduc informații de securitate atât politice cât și militare.

In această activitate am fost susținut de Coordonator dar în cercetare pe teren am fost de multe ori împreună și nu am mai văzut om care să își riște viața pentru Compania la care era angajat ca Dânsul. L-am văzut intrând în locuri din mlaștină de unde nu mai puteam fi salvați nici cu elicopterul (mi-a fost frică și nu îmi e ușor frică), l-am văzut ars de aburii unui motor când eram împotmoliți pe fluviu, l-am văzut făcând față unei gloate de soldați scăpați de sub control și înarmați până în dinți, l-am văzut făcând drumul Juba-Bor singur de nenumarate ori, fără escorta, l-am văzut ieșind în fața băștinașilor singur când erau porniți pe linșaj, l-am văzut punându-se chezaș și chiar pe el la schimb față de personalul pe care îl avea în subordine în fața oricui – și acolo toți au arme și putere de foc – , l-am văzut necedând în fața șantajului localnicilor, aș putea să mai scriu încă și mai multe.

Cred și sper că și Dumneavoastră cunoașteți lucrurile astea, dacă nu, v-au fost ascunse sau deliberat, omise.

Trebuie să știți că UN AȘA OM NU VĂ TRĂDEAZĂ.

sudan-1024x768Sunt convins ca ați fost sistematic dezinformat și intoxicat cu informații eronate. Este un om care s-a dedicat funcției și locului în care muncea și și-a însușit istoria și obiceiurile locului pentru a vă servi interesele în mod superlativ.

Vă invit să luați în considerare cele ce am scris și să reconsiderați poziția Dumneavoastră față de Dânsul în pofida celor ce vor să îl desconsidere și să îl pedepsească pe nemerit. Sunteți singurul în măsură să discerneți și să hotărâți ce este de făcut. Interese meschine nu ar trebui să distrugă un om despre care faptele vorbesc de la sine.

Vreau să vă asigur că ceea ce am scris este o inițiativă proprie și nu are legătură cu nimeni, nu sunt influențat decât de ce am citit și aflat. Probabil că OMUL despre care vorbesc este atât de mândru în onestitatea lui încât nici nu ar fi de accord cu acest demers pe care îl fac voluntar. Îmi dau seama de poziția mea față de Dumneavoastră însă totuși, vă rog, dispuneți să aflu dacă ați citit cele de mai sus.

Vă mulțumesc pentru lectură!

Cu respect,
Fostul Dumneavoastra angajat,
Cristian Iliescu

Pentru a ajunge la Dumneavoastră rog intermediarii să se gândească la Dumnezeu și dacă opresc transmiterea acestei scrisori, să își asume păcatul și remușcările.

Sursa: barikada.md