Scrisoare fraților ucraineni, de Vasile Năstase
Aflu că, din păcate, Comunitatea ucraineană din Moldova a decis să susțină la aceste alegeri Partidul politic criminal al lui Plahotniuc, Lupu și Guma. Guma, condamnat pentru corupție la patru ani de pușcărie cu executare, de un stat membru UE. Plahotniuc, depistat de Justiția din Marea Britanie ca beneficiar final al atacurilor raider, urmărit de Interpol pentru relațiile sale cu gruparea Solnțevskaia din Rusia, cercetat și găsit vinovat de către România pentru dublă identitate. OK, să zicem că aceste lucruri nu interesează comunitatea ucraineană din Moldova, că Plahotniuc este echivalentul lui Ianukovici, oligarhul care a capturat justiția, procuratura, CCA, CNA, CA, Moldtelecomul, Căile Ferate, CNI și atîtea altele, tot e floare la ureche.
Și nici faptul că are vila aia de milioane în Franța, pe malul lacului Geneva, tot nu vă interesează. Și nici că are un apartament, ca să zic așa, de 1000 de metri pătrați, adică un întreg bloc locativ din strada Bulgară nu e nici măcar o curiozitate…
Dar, prieteni ucraineni, cum să treceți peste faptul că acest partid criminal este partenerul strategic al formațiunii – stat Edinnaia Rossia al lui Putin? Cum să nu știți că acest individ, omologul lui Ianukovici, zboară la Moskova cu propriile avioane ca vrabia din pom în coteț?
Dar cum, prieteni și frați ucraineni, să militați pentru individul care retransmite în Moldova postul criminal de televiziune cu acoperire națională PRIME-PERVÎI ORT, care a trimis pe frontul din estul Ucrainei sute și mii de cetățeni ruși, intoxicați de minciunile și manipulările acestui și altor asemenea posturi putiniste?
Cum să iertați acestui partid nemernic că nu a luat atitudine față de INVAZIA militarismului terorist rus în patria dumneavoastră istorică, aflată la cîteva sute de kilometri de Moldova? Unde au căzut eroic mii și mii de tineri, apărându-și Ucraina, apărându-ne și pe noi?!
Doar atît, nu vreau să vă obosesc cu multe, foarte multe detalii în care Plahotniuc și Partidul Democrat au dat dovadă de obediență față de Rusia lui Putin în detrimentul Ucrainei.
Credeți-mă, nu vă scriu cu răutate, nu sunt nici măcar supărat. Consternat, însă, sunt! Uimit și umilit. Pentru că noi, cetățenii Moldovei susținem Ucraina. Personal am scris editoriale despre evenimentele de acolo, începînd cu MAIDANUL și terminînd cu ultimele acțiuni. Pentru mine personal Ucraina este tot atît de sacră și de aproape de inima și sufletul meu ca și propria mea Patrie. Mi-e rușine că nu sunt alături de curajoasele batalioane ucrainene sub zările însîngerate ale Donbasului. Mi-e rușine că fac atît de puțin pentru a susține o națiune ce se jertfește și pentru noi, și pentru Europa și pentru întreaga civilizație continentală. Am scris, deci, și am pus like-uri la postările prietenilor mei virtuali de pe rețelele de socializare. Atunci cînd vorbeau de soldații uciși, de avionul doborît, cînd plângeau și se întristau, dar și cînd repurtau victorii în lupta inegală cu ciuma roșie. Like-urile acestea nu sunt doar o simplă atenție, e trăgaciul meu virtual în susținerea unei cauze comune -LIBERTATEA.
Vreau să fiți liberi, frați ucraineni din Moldova.
Oligarhul Plahotniuc și partidul său închinat Moscovei nu vă pot oferi așa ceva.
Nu vă chem și nu vă rog să vă aliați cuiva, să susțineți o altă formațiune sau lider politic. Departe de mine gîndul! Pur și simplu, retractați-vă sprijinul acordat ticăloșiei.
E o chestiune de onoare pentru dumneavoastră și pentru Ucraina.
Și pentru Libertatea noastră, a tuturor!