Radu Cibotari, unul dintre protestatarii arestaţi în urma manifestaţiei din 24 aprilie curent, a trimis o scrisoare emoţionantă de după gratii în care spune că până şi în penitenciar este mai multă dreptate decât în „Moldova – penitenciarul cu 3.000.000 de deţinuţi”. Publicăm mai jos scrisoarea:

SUNT LIBER ÎN DETENŢIE

Dragii mei compatrioţi!

Am constatat, fiind încarcerat de ticălos şi plasat în temniţa Penitenciarului nr. 13, că nu am fost liber niciodată şi până a fi arestat ispăşeam „Viaţa” în Închisoarea nr. 373, unde vă aflaţi acum voi, cei dragi pentru mine.

Închisoarea nr. 373 este o închisoare cu peste 3 000 000 de deţinuţi, din care o parte covârşitoare sunt oameni nevinovaţi, oameni umiliţi de criminalii care controlează aşa-numita „zonă”! În această temniţă se tolerează laşitatea şi trădarea, ticăloşia şi nesimţirea. Se scuipă în omenie şi se calcă pe demnitate. Să ştiţi, dragii mei, în penitenciarul nr. 13 e mai mare dreptate, e mai stimată omenia…

Iubită Mamă,Tată, scumpa mea soţie, îmi este greu pe inimă că nu vă simt alături, nu vă pot ajuta şi cuprinde în braţe. Îmi curg lacrimi când îmi aduc aminte de îngeraşul meu, de scumpa mea fiică… Eu ştiu că vouă vă este mai greu, mai greu decât mie…

JUR, JUR CĂ VOI LUPTA… pentru fiecare lacrimă de mamă, pentru toţi cei care în fiecare zi sunt umiliţi de mizerabili demnitari, de hoţi şi proxeneţi, de simpli prim-miniştri, de ticăloşii deputaţi… mai nou, de ucigaşi.

Stau acum şi mă gândesc, folosindu-mă de puţinul moment de intimitate de care nu prea am parte, pentru că circumstanţele nu-mi permit şi, fiind pătruns de un fior cumplit care mă frământă, privesc în viitor şi cu oroare, din păcate, mă întreb: oare le-a reuşit chiar ălora din sistem să ne transforme în ceea ce, de fapt, cred ei despre noi, că suntem nimeni, că suntem o masă omogenă de nimicuri, că, de fapt, suntem nişte sclavi care trebuie să-i slujim în tăcere?

Oare astă soartă ne-au lăsat-o strămoşii? Cred că nu. Ei ne-au lăsat o ţară frumoasă, bogată, ca să o slăvim şi cu demnitate şi pace să ne trăim vieţile, însă, din păcate, privind la starea lucrurilor, noi i-am dezamăgit, pentru că ne-au vândut pământurile tuturor şi de asta suntem în robie la ei pe pământul nostru şi până la urmă ne-am vândut şi sufletele. Sunt sigur că nu acest destin şi-ar fi dorit strămoşii noştri, care au jertfit cu prea mult, chiar şi cu propriile vieţi, pentru noi.

Astăzi eu am realizat, m-am trezit şi înţeleg că dacă nu noi, atunci cine ne va salva şi ne va dezrobi? Însă dacă noi ne lăsăm unul de altul şi tratăm totul cu mişelie, trufie, nepăsare şi ne lăudăm cât de tari suntem şi cât de mult facem, nefăcând nimic în realitate, înseamnă că ne merităm destinul şi ne vom duce singuri crucea pe spate, transmiţând-o după asta şi copiilor noştri. Oare aşa soartă le vom lasă copiilor? Cum îi vom privi în ochi când ei ne vor întreba ce am făcut fiecare dintre noi când peste noi domina nedreptatea, tirania şi teroarea?

De ce să trăim ca sclavii şi să ne plângem mereu de viaţa grea pe care o ducem, dacă dreptatea şi forţa stă în fiecare dintre noi, în sângele nostru? Libertatea merită ca pentru ea şi în numele ei să luptăm.

Eu nu vă rog să ieşiţi în stradă pentru a mă salva pe mine. Ieşiţi pentru a vă salva pe voi înşivă!!! Eu nu doresc să fiu martirizat şi nu am nevoie de lauri eroici, eu doar vreau să lupt pentru sfânta noastră Libertate!

Nu avem altă soluţie, pentru că altfel din start ne condamnăm copiii la o soartă grea, pe care ei, cu siguranţă, nu o merită.

În încheiere, vă reamintesc că „nu-i totuna leu să mori ori câine-nlănţuit”.

EU VOI LUPTA ŞI VĂ ASIGUR CĂ ÎMPREUNĂ VOM CÂŞTIGA ACEASTĂ LUPTĂ!!!

Radu Cibotari