Se anunţă o săptămână cu PROTESTE: „Vom ieşi în fiecare zi la ora 17:00, până când nu vor fi retrase proiectele PD şi PSRM privind sistemul mixt şi uninominal”

Imagine implicită

protest 7 mai 2017Proteste în fiecare zi până când nu vor fi retrase proiectele PD şi PSRM privind schimbarea sistemului uninominal. Asta au decis oamenii care au ieşit astăzi la un flash-mob în faţa clădirii Parlamentului.

La eveniment au participat reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi membri ai partidelor antioligarhice, jurnalişti, artişti, oameni de cultură, activişti civici, etc.

La finele protestului, oamenii au decis că vor ieşi în fiecare seară, la ora 17:00, la Parlament, iar duminică  – la ora 12:00, până nu vor fi retrase cele două proiecte de lege.

Protestatarii s-au declarat nemulţumiţi de încercarea partidului de la guvernare de a se menţine cu orice preţ la putere. S-au scandat lozinci de genul: „Plahotniuc, nu uita, puşcăria-i casa ta”, „Dodon, trădător”, „Jos guvernarea”.

Protestatarilor din faţa Parlamentului li s-au alăturat şi artiştii Cătălin Josan şi Pasha Parfeni. Interpreţii au menţionat că fi alături de oameni, la proteste, până când cele două proiecte al PD şi PSRM nu vor fi retrase.

„Concetăţenii noştri de peste hotare, dacă ar fi în ţară, ar fi toţi aici cu noi. Diaspora este cu noi”, a menţionat Cătălin Josan.

„Mă bucur să fim alături de oameni cu demnitate. Cei de la guvernare au încercat să ne divizeze în vorbitori de rusă şi de română, dar nu le-au reuşit. Este clar deja ce este cu acest joc murdar al lor”, a spus şi Pasha Parfeni.

La proteste continue a îndemnat şi directorul StarNet, Alexandru Machedon.

„N-o să vină nimeni să ne schimbe situaţia. Prepun să continuăm aceste proteste împotriva acestui regim, nu avem altă soluţie. Avem de ales: sau plecăm sau dăm jos acest regim criminal”, a menţionat Alexandru Machedon.

Protestatarii au decis că vor ieşi în fiecare seară, la ora 18:00, la Parlament, până nu vor fi retrase cele două proiecte de lege.

Potrivit directorului executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, cele două proiecte de legi privind sistemul mixt şi uninominal conţin o sumedenie de deficienţe.

„Ne întrebăm care sunt principiile care stau la baza acestor legi. Numai votul uninominal şi mixt este suficient să fie votat sau mai este nevoie de o mulţime detaliic are nu sunt în proiectele de lege. Ideea cu rechemarea deputatului nu este validă. Nu poţi să comanzi deputatului deputatului să voteze într-un fel sau altul”, a declarat expertul.
„Ce putem face noi? Să ieşim la proteste în fiecare seară”, a adăugat Arcadie Barbăroşie.

„Trebuie să ne mobilizăm. Numai de noi depinde. N-o să ne oprească. Mi-au fabricat .i mie un dosar penal după un discurs la o conferinţă de presă. Ne vom opune civilizate acestei dictatori. Sistemul mixt sau uninominal este bun, dar numai nu în această ţară capturată de nişte bandiţi”, a spus şi membrul Platformei Demnitate şi Adevăr, Nicolae Josan.

Sursa:jurnal.md