Sebastian Hotca încurajează colaborarea transfrontalieră în Transcarpatia
Secretarul de stat al Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din Ministerul Afacerilor Externe, a vizitat comunitatea românească și localitatea ucraineană Slatina, aflată în Transcarpatia (Maramureșul istoric), însoțit de președintele Consiliului Județean Maramureș – Zamfir Ciceu.
Pe lângă primirea plină de emoție de care a avut parte oficialul MAE a susținut necesitatea unui parteneriat eficient, în beneficiul românilor din comunitățile istorice, între DPRRP și consiliile județene din județele de frontieră. Hotca a dăruit și cărți românești elevilor din Slatina și a predat o adevărată lecție de românism fraților noștri din dreapta Tisei. Vizita a beneficiat de prezența unui mare număr de directori de școli românești, profesori de limba română și elevi români.
Vizita în mijlocul românilor din dreapta Tisei a început la Slatina (Solotvino), unde secretarul de stat Sebastian Hotca a avut o întâlnire cu vicepreședintele Administrației de Stat din Transcarpatia și cu primarul localității Slatina – Gheorghe Uhali. În cursul zilei, au fost depuse coroane de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul localității Slatina, după care a fost vizitat liceul cu predare în limba română din localitate, unde demnitarul român s-a întâlnit cu elevii și profesorii români.
La orele prânzului, delegația ministrului secretar de stat Sebastian Hotca a participat la un moment emoționant, o manifestare organizată de Asociațiile Culturale „Maramureșul – Solotvino” și „Boema OJT”, sugestiv intitulată „Iepurașul premiază românește”, la care elevii premiați au primit din partea delegației române cărți românești.
Secretarul de stat Sebastian Hotca s-a întâlnit și cu reprezentanții comunității românești din Transcarpatia – lideri de societăți culturale, primari ai localităților cu populație majoritară românească, directori de școli cu predare în limba română, profesori. De asemenea, delegația a mai efectuat și o vizită la Muzeul de Istorie și Etnografie a Românilor din Transcarpatia – „DACIA”, din Apșa de Jos.
Mihai Cozma, președintele Organizației Culturale Boema explică: „Directorii de la patru licee din Transcarpatia, din localitățile Strâmtura, Apșa de Mijloc, Slatina și Biserica Albă, precum și profesorii de limba română de la aceste licee, împreună cu liderul profesorilor români – Ana Pulisca au participat la întâlnire. Doamna profesoară este cea care a pregătit 11 olimpici din zonă care au participat o competiție națională desfășurată la Cernăuți și pe care i-am premiat cu cărți.
De asemenea, DPRRP a oferit elevilor albume și audio-book-uri. Ministerul Afacerilor Externe a oferit 300 de abecedare pentru școlile românești din această zonă, o zonă în care eu vă asigur că se respectă cel mai bine drepturile românilor din Ucraina, acesta fiind singurul loc unde copiii românilor sunt educați să păstreze vie identitatea românească!”.
La vizita în Transcarpatia a secretarului de stat Sebastian Hotca a participat și președintele Consiliului Județean Maramureș – Zamfir Ciceu, acest lucru contribuind din plin la încurajarea colaborării transfrontaliere cu românii din Maramureș și Transcarpatia. În această notă, secretarul de stat Hotca a făcut apel la unitate între români, anunțând ca DPRRP va încheia parteneriate cu CJ-urile din județele de frontiera, pentru dinamizarea activității.
Mesaj cu ocazia premierii elevilor participanţi la concursul de limba română
Slatina, 27 martie 2015
Dragi elevi,
„A vorbi despre limba în care gândeşti, este ca o sărbătoare. Limba romană este patria mea.” Sunt cuvintele marelui poet şi marelui român Nichita Stănescu. Ceremonia de astăzi ne oferă prilejul de a sărbători împreună limba română, cu frumuseţea şi trăinicia sa peste timp.
În numele statului român şi al meu personal, vă adresez un călduros salut vouă, câştigătorilor concursului de limba română organizat în raionul Teacev. Performanţa voastră este dovada vie a eforturilor pentru păstrarea şi promovarea culturii româneşti, aidoma tuturor celorlalte manifestări care aduc împreună comunitatea românească din această regiune.
Este admirabil modul în care vorbiţi limba maternă. Este exemplar felul în care păstraţi tradiţiile şi obiceiurile populare. Limba noastră, alături de aceste tradiţii şi obiceiuri sunt pilonii pe care se clădeşte unitatea românilor de pretutindeni. Oriunde ne-am afla în lume, avem datoria de a lucra la trăinicia acestor piloni, cinstind graiul românesc şi păstrandu – ne – ca pe nişte comori de preţ – cultura, istoria şi credinţa.
Am convingerea că pregătirea de care aţi dat dovadă în acest concurs este rezultatul unei munci temeinice, a voastră şi a profesorilor care vă îndrumă. Alături de voi, s-au aflat, desigur, părinţii şi familiile voastre, care v-au încurajat şi v-au sprijinit. În faţa unui astfel de efort admirabil, permiteţi-mi să îmi exprim respectul şi gratitudinea.
Soarta românilor de pretutindeni este o preocupare fundamentală a statului român. Doresc să vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, va sprijini în continuare eforturile pentru promovarea iniţiativelor care au drept scop păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, lingvistice şi religioase a românilor din Ucraina.
Încredinţându-vă de aprecierea şi respectul nostru, vă felicit încă o dată şi vă doresc mult succes în viitor!
Sebastian Ioan Hotca
Secretar de stat
Sursa:jurnalromanesc.ro