Secretarul general al PSD, condamnat la închisoare

Imagine implicită

marian neacsuDeputatul PSD de Ialomiţa Marian Neacşu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce şi-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar, informează Agerpres.

Instanţa a stabilit în cazul deputatului PSD un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a admis apelul declarat de Parchetul General şi l-a condamnat pe Marian Neacşu la şase luni închisoare cu suspendare, după ce acesta primise la instanţa de fond, în februarie 2015, o amendă penală de 2.000 de lei.

Marian Neacşu este secretar general al PSD, el ocupând funcţia de chestor la Camerei Deputaţilor.

Deputatul a fost trimis în judecată în decembrie 2013 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub acuzaţia de conflict de interese, ancheta fiind deschisă în urma unei sesizări depuse de Agenţia Naţională de Integritate.

Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ, Marian Neacşu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale, Cristina Monica Neacşu, în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 – decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Sursa: stiripesurse.ro