Ședință cu ușile închise la Parlament
În contextul crizei din Ucraina, deputații au propus să se discute despre securitatea națională într-o ședință cu ușile închise. Inițiativa vine din partea deputaților din coaliție.
„Evoluţiile regionale din ultimele zile se derulează cu o viteză care nu putea fi presupusă. De aceea propunem desfăşurarea unei şedinte cu uşile închise pe tema securităţii. Să fie prezenţi membrii Biroului pentru Integrare şi şefii instituţiilor de forţă”, a propus deputatul liberal – democrat, Valeriu Streleț.
În același context, democratul Dumitru Diacov a declarat că „Noi avem toate șansele să ne pierdem țara. Avem nevoie de coeziune naţională, avem nevoie de o atmosferă paşnică. Nu o să ne ajute nici NATO, nici ruşii, nimeni. Avem nevoie de o discuţie sinceră. Vocile radicale pot duce corabia noastră mică nu ştiu pe care valuri”.
Opoziția comunistă spune că va susține inițiativa, doar dacă ședința va fi organizată cu ușile deschise sau să iasă în Piața Marii Adunări Naționale.
Tot la ședința de astăzi a plenului Parlamentului, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a subliniat că este necesar să fie adoptat proiectul privind retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană. „Mâine poate fi târziu, s-ar putea să nu mai staţi în aceste fotolii, dacă peste noapte vor veni tancurile ruseşti în Moldova”, a conchis sursa.