Şeful de la Registru, naş pentru fiul mai mare al lui Filip; Îşi construieşte o casă care seamănă leit cu vila premierului
Mai multe entităţi publice din cadrul Guvernului ar putea să fie lichidate prin absorbţie de către întreprinderea de stat „Registru”. În componenţa întreprinderii ar putea ajunge Serviciul Stare Civilă, Camera Înregistrării de Stat şi Camera de Licenţiere. Proiectul vine de la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, fondator al CRIS Registru, în contextul reformei anunţate în vara anului trecut de premierul Pavel Filip de optimizare a structurii Guvernului.
Experţii consideră proiectul periculos, dat fiind faptul că statul nu poate delega unei întreprinderi astfel de atribuţii, iar Inspecţia Financiară şi Curtea de Conturi au stabilit în repetate rânduri că Registru este gestionată prost şi fraudulos. Din 2011, director al CRIS Registru este Serghei Răilean, adus la instituţie de către premierul Pavel Filip. De curând, managerul a devenit vecin cu prim-ministrul, după ce, potrivit unor surse, anul trecut, l-a cununat pe fiul mai mare al lui Filip, se arată într-o investigaţie publicată de Anticorupţie.md.
Directorul întreprinderii de stat ridică un salariu lunar care în 2015 era de peste 28.000. În cei şase ani de administrare a întreprinderi de stat, au crescut considerabil şi proprietăţile soţilor Răilean. După ce, la sfârşitul anului 2010, soţii Serghei şi Ana Răilean şi-au procurat o casă luxoasă în sectorul Buiucani al Capitalei, pe care o estimează la preţul de 1,2 milioane de lei, în 2012, ei au achiziţionat o maşină nouă KIA Sorento,la preţul de 200 de mii de lei. În 2015, soţia lui Răilean a înstrăinat automobilul la acelaşi preţ cu care l-a procurat şi, adăugând încă 200 de mii de lei, şi-a cumpărat o maşină similar nouă, plătind pentru ea 400 de mii de lei.
Tot în 2015, soacra lui Serghei Răilean, Ludmila Purcel, medic pediatru din Cricova, mun. Chişinău, a procurat o casă cu teren aferent de şase ari, tot în sectorul Buiucani al Capitalei, pe str. G. Călinescu. Imobilul este situat într-un cartier de lux. Potrivit site-urilor de anunţuri, un lot de patru ari în această locaţie costă astăzi circa 35.000 de euro. În decembrie 2016, după ce soacra şefului de la Registru a obţinut autorizaţii de demolare a casei şi a construcţiilor auxiliare de pe teren şi le-a demolat, terenul a fost transmis în proprietatea soţilor Răilean. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la doar două zile după înregistrarea la Cadastru a documentelor de demolare a construcţiilor de pe lot, pe 28 decembrie 2016.
În prezent, pe acest teren este ridicată o casă nouă, cu acoperiş plat, în stil high-tech. Construcţia seamănă izbitor de mult cu vila premierului Pavel Filip, situată în acelaşi cartier, la o distanţă de nici o sută de metri.
Surse din cadrul Guvernului au dezvăluit pentru Anticorupţie.md că Serghei Răilean l-ar fi cununat în vara anului trecut pe fiul mai mare al premierului Pavel Filip. Nunta lui Iulian Filip, organizată în unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Capitală, a fost ţinută departe de ochii presei. Aleasa inimii fiului premierului este Nicoleta Eni, fiica unor oameni de afaceri din Republica Moldova.
Serghei Răilean nu a răspuns nici la telefonul de serviciu, nici la mobil pentru comentarii.
Sursa:jurnal.md