Şeful diplomaţiei române, îngrijorat de evenimentele de la Chişinău
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, se declară îngrijorat de evoluţiile politice de la Chişinău şi îşi exprimă speranţa că reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană vor depăşi cu succes actualele neînţelegeri, astfel încât să nu fie periclitat procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.
Într-un comunicat de presă făcut public astăzi, Corlăţean susţine că a avut în dimineaţa zilei de astăzi, convorbiri telefonice cu preşedintele Nicolae Timofti, ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, şi cu alţi lideri politici de la Chişinău.
„Urmăresc îndeaproape evoluţiile în curs de la Chişinău. Personal, îmi exprim speranţa şi aşteptările Guvernului României, pe care de altfel le-am transmis şi direct, în cadrul unor convorbiri telefonice pe care le-am avut astăzi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu vicepremierul şi ministrul afacerilor externe Iurie Leancă, precum şi cu alţi lideri politici din Republica Moldova, că formaţiunile componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană vor reuşi să soluţioneze rapid aspectele aflate în discuţie, astfel încât Alianţa să se poată concentra, în continuare, pe temele prioritare ale guvernării”, se arată în comunicatul Ministerului român de Externe.
Totodată, Corlăţean susţine că aceste temeri ale sale ţin de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. „Ceea ce ni se par esenţial, în acest moment, sunt stabilitatea şi predictibilitatea, care sunt elemente de bază pentru continuarea, cu succes, a parcursului european al Republicii Moldova. Acestea au făcut, de altfel, posibile progresele înregistrate, în ce priveşte integrarea europeană a Republicii Moldova, ca urmare a eforturilor consecvente şi curajoase ale AIE. Consider că Alianţa are responsabilitatea, faţă de cetăţenii Republicii Moldova, să continue acest traseu pozitiv. Sper că în dezbaterile în curs la Chişinău vor fi avute în vedere, cu prioritate, interesul avansării reformelor democratice, statului de drept şi progresului pe linia apropierii de Europa, precum şi aşteptările existente la nivelul cetăţenilor Republicii Moldova. România va continua, pe aceste premise, să susţină ferm parcursul european al Republicii Moldova ”, se mai arată în comunicatul Ministerului român de Externe.