Șeful Serviciului Județean Anticorupție Prahova, adus la DNA Ploiești

Imagine implicită

dna2Șeful Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, a fost adus, luni dimineață, la sediul DNA Ploiești, acesta fiind flancat de lucrători de la trupele speciale.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că acesta este cercetat pentru trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor și cercetare abuzivă.

La intrarea în sediul DNA, Ispas a spus, răspunzând unor întrebări, că nu a ajutat infractori să scape de dosare penale.

Sursa:agerpres.ro