Şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina, arestat în timpul şedinţei de Guvern

Imagine implicită

arest Serghei BocikovskiSerghei Bocikovski, şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina a fost reţinut chiar în timpul unei reuniuni a guvernului, fiind suspectat de scheme de corupţie, informează interfax.ru.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi adjunctul lui Bocikovski, Vasili Stoeţki.

„Banii publici au fost sustraşi prin intermediul unei firme off-shore, deţinută de un rezident al Ucrainei. De acolo mijloacele financiare erau transferate într-o companie deţinută de Bocikovski şi Stoeţki, care împărţeau banii între ei, iar o parte din sumă o depuneau la o banca din Cipru”, a declarat ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov.

Mai mult, oficialul i-a prezentat premierului înscrisuri de ciornă şi acte contabile, care conţin detalii despre modul în care erau repartizaţi banii publici.

În cele din urmă, guvernul a decis eliberarea suspecţilor din funcţii.

Sursa:jurnal.md