Totodată, Sergiu Cebotari trebuie să achite prejudiciile financiare, care se presupune că acesta le-ar fi cauzate foștilor săi angajați – 299 de mii de lei. De asemenea, Cebotari a mai fost privat de dreptul de a desfășura activitate de administrare și de întreprinzător pe un termen de patru ani.

Avocații săi vor ataca sentința Judecătoriei Ungheni la Curtea de Apel.

Sergiu Cebotari a declarat în repetate rânduri că dosarul este fabricat la comandă, după ce, în primăvara anului 2016 a dezvăluit o schemă de trafic cu anabolizante, care se făcea prin intermediul Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”.

Declarațiile de atunci ale lui Sergiu Cebotari au fost confirmate și de o comisie parlamentară de anchetă, condusă de către deputatul PLDM, Grigore Cobzac. Atât reprezentanții Întreprinderii ”Poșta Moldovei”, cât și persoanele vizate au respins anterior aceste acuzații.

Amintim că Sergiu Cebotari este învinuit că ar fi obligat 16 oameni să muncească, fără plată, la o întreprindere agricolă privată. Mai mulți foști angajați au declarat în instanță că nu au fost niciodată forțați să muncească, iar Cebotari și-ar fi respectat în totalitate obligațiile contractuale.

Sursa:jurnal.md