Siegfried Mureşan: E nevoie de un „acord pre-nupţial” cu Guvernul de la Chişinău, ar putea fugi cu banii

Imagine implicită

Uniunea Europeană şi-a pierdut încrederea în Guvernul de la Chişinău, de aceea e nevoie mereu de condiţionalităţi pentru ca moldovenii să poată beneficia de fonduri europene, a punctat Siegfried Mureşan.

În contextul impunerii de către Uniunea Europeană a unor condiţionalităţi, atât tehnice cât şi politice, autorităţilor de la Chişinău, negociatorul-şef pentru bugete al UE, Siegfried Mureşan, a menţionat că Uniunea Europeană a înţeles deja că Republica Moldova este condusă de un Guvern care se declară pro-european, dar nu îndeplineşte ceea ce şi-a asumat în relaţia cu UE.

„De aceea, când ai în faţă, la Chişinău, un Guvern în care nu ai încredere, trebuie mereu să pui condiţii, să scrii totul pe hârtie, să faci un acord pre-nupţial… Nu ai încredere, pentru că ar putea fugi cu banii. Noi vrem să ajutăm cetăţenii Republicii Moldova, vrem să alocăm cât mai multe fonduri europene în Republica Moldova, dar vrem să ştim că aceşti bani ajung acolo unde le este locul. Acelaşi lucru vor şi cetăţenii Republicii Moldova.

Aceştia ne spun: ‘Nu mai aruncaţi cu bani spre Chişinău, fiindcă banii ajung doar în câteva buzunare, iar şcolile noastre nu sunt mai bune, spitalele noastre nu sunt mai bune, administraţia publică nu e reformată, canalizarea în satul meu nu e mai bună, electricitatea nu e mai bună…’ De aceea, spunem următorul lucru: Da, fondurilor europene pentru Republica Moldova, dar atâta timp cât ai un Guvern în care ai pierdut încrederea, fiindcă ţi-a spus una dimineaţă, dar a făcut alta după-amiază, ai nevoie de condiţionalităţi la fiecare pas”, a declarat europarlamentarul în cadrul unui interviu pentru report.md.

Astfel, Siegfried Mureşan a specificat că, dacă Guvernul de la Chişinău va îndeplini condiţionalităţile puse de Uniunea Europeană, atunci Republica Moldova va primi mai multe fonduri. Totodată, eurodeputatul a mai explicat că Moldova ar fi primit deja 100 de milioane de euro ca ajutor de la UE în acest an, dacă guvernarea nu ar fi modificat legislaţia electorală contrar avizului Comisiei de la Veneţia, care este organul european cu autoritate maximă în materie de legislaţie electorală.

„Guvernul s-a hazardat pe un drum pe care UE a spus foarte clar: ‘Nu mergeţi!’ Şi, de aceea, noi am spus: Pentru moment nu putem trimite acei bani până nu îndepliniţi condiţionalităţile pe care le-am stabilit. Deci, vrem mai mulţi bani pentru Moldova, dar vor fi tot mai multe condiţii de vreme ce Republica Moldova este condusă de un Guvern în care UE a pierdut încrederea. Miza adevărată este crearea unei clase politice cu adevărat pro-europene, care să-şi asume deschis cursul pro-european al Republicii Moldova”, a conchis Siegfried Mureşan.

Sursa:epochtimes.ro