Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami (WTA)
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, miercuri, după ce a dispus cu 6-1, 7-5 de americanca Sloane Stephens.
Halep (23 ani) a câștigat într-o oră și 15 minute și va juca în penultimul act cu Serena Williams, liderul mondial, care a trecut în sferturi cu 7-6 (7/4), 1-6, 6-3 cu germanca Sabine Lisicki (N. 27).
Simona a început excelent jocul cu Stephens (22 ani), jucătoare aflată pe locul 45 în lume, desprinzându-se rapid la 3-0, după ce în primul ghem a fost nevoită să salveze două mingi de break. Americanca a câștigat un ghem (3-1), dar apoi Halep a executat-o pur și simplu, încheind setul în doar 25 de minute.
După un break la debutul setului secund și un 3-0 rapid, Simona părea că va termina meciul în mai puțin de o oră, dar Stephens și-a schimbat tactica, iar românca a pierdut ritmul, a greșit destul de mult, oferindu-i americancei șansa de a reveni în joc. Stephens (fost număr 11 mondial în octombrie 2013) a câștigat patru ghemuri la rând, după care Halep s-a reechilibrat, iar la 5-5 a reușit un break foarte important, care a decis, practic, soarta meciului, pentru că jucătoarea noastră a închis conturile cu 7-5.
Halep, care nu a comis nicio dublă greșeală în acest meci, lucru mai rar pentru ea, a avut 17 lovituri direct câștigătoare în acest meci (Stephens doar 8), în timp ce raportul greșelilor neforțate a fost de 26-30.
Simona și Stephens se mai întâlniseră până acum de patru ori, scorul fiind egal, 2-2, înaintea confruntării de la Miami. Halep a ieșit învingătoare în primul meci, jucat în 2012, la Barcelona, în primul tur, cu 6-4, 6-4, americanca s-a impus în următoarele două, ambele în 2013, la Hobart, cu 6-4, 6-0 în optimi, și la Australian Open, cu 6-1, 6-1, în runda inaugurală. Constănțeanca a învins cu 6-4, 6-3 în ultimul joc, anul trecut, în optimi la Roland Garros.
Constănțeanca și-a asigurat un cec de 220.230 dolari și 390 puncte WTA prin calificarea în semifinale.
Halep are o singură înfrângere în acest sezon în circuitul WTA, în sferturi la Australian Open, de atunci legând 15 victorii consecutive, ce i-au adus titlurile de la Dubai și Indian Wells, iar acum este în cursă pentru al patrulea al anului (primul a fost la Shenzhen).
Halep și Serena Williams (33 ani) ar fi trebuit să se întâlnească în semifinalele turneului de la Indian Wells, dar americanca s-a retras cu puțin timp înaintea meciului din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
Serena a învins-o de pe Halep, în 2011, în turul al doilea la Wimbledon, cu 3-6, 6-2, 6-1, în 2013, la Roma, în semifinale, cu 6-3, 6-0, și la Cincinnati, în sferturi, cu 6-0, 6-4, și anul trecut la Turneul Campioanelor, de la Singapore, în finală, cu 6-3, 6-0. Simona s-a impus în faza grupelor la Turneul Campioanelor, cu 6-0, 6-2, la care se adaugă victoria fără joc de la Indian Wells.
Meciul cu Serena Williams va avea loc joi, nu înainte de ora locală 21,00 (vineri, la 04,00, în România).
Sursa:agerpres.ro