Simona Halep vrea la Turneul Campioanelor de la Singapore

Imagine postare

simona-halepSimona Halep a ajuns la 11 puncte de primul loc în clasamentul Road to Singapore. „Visul meu este să ajung la Turneul Campioanelor şi să fac treabă bună acolo”, a spus jucătoarea pregătită de Wim Fissette.

Simona Halep pune presiune pe Maria Sharapova, după victoria de la Bucureşti. Românca s-a apropiat la 11 puncte de jucătoarea din Rusia, lider al clasamentului „Road to Singapore”, care stabileşte participantele la Turneul Campioanelor.

Halep a avut până acum un sezon excelent: a câştigat titlul la Doha şi la Bucureşti, a jucat finale la Madrid şi Roland Garros şi a ajuns până în semifinale la Indian Wells şi Wimbledon.

„Nu m-am gândit până acum dacă pot să ajung numărul 1. Visul meu este să ajung la Singapore și să fac treabă bună acolo. Clasamentul vine de la sine dacă joci bine și câstigi. Eu vreau doar să joc meci cu meci, turneu cu turneu și să văd cât de sus pot să ajung”, a spus românca.

Halep, numărul 3 WTA, a decis să ia o scurtă pauză şi a plecat în vacanţă în Antalya.

Jucătoarea antrenată de Wim Fissette se va întoarce pe teren la Cincinnatti. Turneul va reprezenta o repetiţie înainte de US Open, ultimul Grand Slam al anului.

sursa: www.digi24.ro