Slusari, despre remanierile în Guvern: „Cine vine? Cel care a pavat drumul pentru spălarea miliardelor mafiei ruseşti şi doi foşti simpli prim-miniştri implicaţi în devalizarea sistemului bancar”

Imagine implicită

Sub paravanul unui „guvern tehnocrat”, oligarhul Vladimir Plahotniuc a promovat în Guvern mai mulţi oameni pataţi şi şantajabili. Astfel comentează vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, remanierile la Guvern, anunţate astăzi de şeful PD.

„Oligarhul a promovat în executivul lui mai mulţi oameni pătaţi la fel ca el şi, implicit, puternic şantajabili. Ei vor fi foarte docili şi vor executa orice ordin din GBC fără nicio precizare. În cel mai rău caz, pot fi sacrificaţi, deoarece nu fac parte din Partidul Democrat. Pleacă domnul Gheorghe Balan, după mine cel mai onest om din guvernul precedent, care, în acelaşi timp, a fost un specialist foarte bun în domeniul reglementării problemei transnistrene. Octavian Calmîc a fost un conformist, care închidea ochii la multe scheme obscure din domeniul, însă (ştiu asta precis) categoric n-a vrut să vină cu generarea altor scheme. De Bîtcă, cu toată loialitatea lui faţă de stăpân, le era ruşine chiar mai multor fruntaşi ai PD”, a scris Alexandru Slusari, pe pagina sa de Facebook.

„Cine vine? Doi foşti simpli prim-miniştri – Leancă şi Gaburici. Doi implicaţi în procesul devalizării sistemului bancar. Doi traseişti politici. Primul, alături de Candu, Drăguţanu şi Arapu, a semnat Hotărârea Guvernului din 13 noiembrie 2014 privind oferirea garanţiei de stat în valoarea de 9,5 mlrd. de lei pentru acordarea creditului celor trei bănci ciuruite. A făcut acest lucru fără instaurarea imediată a administraţiei de stat în aceste bănci. Drept rezultat, pe 24-26 noiembrie doar din Banca Socială au fost sustrase 13,5 mlrd. de lei. Fiecare noapte are un vis cu sunetul cătuşilor, care va deveni unul real după apariţia justiţiei independente. Gaburici, împreună cu Bride şi acelaşi Arapu, a mai oferit garanţiile de stat pentru acordarea creditelor aceloraşi bănci în suma de 5,4 mlrd. Mai planifica încă 7,5 mlrd., însă protestele masive începute în aprilie 2015 l-au oprit.

Îmi amintesc că pe parcursul întregii perioade scurte cât el a fost prim-ministru, toţi ziarişti erau foarte curioşi dacă dânsul are diplomă reală. Pe acest subiect chiar a fost chemat la Procuratură şi pe faptul falsificării diplomei a fost pornit un dosar penal. Din câte eu am înţeles, domnul Chiril este „самоучка”. Însă, după demisia lui, Procuratura nu a mai avut întrebări referitor la studiile dumnealui. Probabil, Plahotniuc a decis că un personaj fără diplomă, fost prieten al lui Filat, implicat în dosarul jafului secolului, ar fi cel mai eficient ministru al economiei”, a adăugat Slusari.

Cât despre readucerea lui Alexandru Tănase în fruntea Ministerului Justiţiei, vicepreşedintele Platformei DA aminteşte despre rolul lui Tănase în spălarea miliardelor mafiei ruseşti prin justiţia din Republica Moldova. „Cei doi (Leancă şi Gaburici) vor lucra împreună cu ministrul Justiţiei Alexandru Tănase, un alt fost prieten al lui Filat, mare partener constituţional al lui Plahotniuc şi persoana care, prin ideea sa de a plafona taxa de stat, a pavat drumul pentru spălarea grandioasă a zeci de miliarde dolari ai mafiei ruseşti”, a menţionat vicepreşedintele DA.

„Leancă, Gaburici, Tănase, Jizdan. Sunt persoane vulnerabile şi dependente totalmente de Plahotniuc, menite să-i asigure un fundal pe care el să poată arăta în faţa poporului un pic mai alb”, a punctat Alexandru Slusari.

Sursa:jurnal.md