Şi când se va aşeza colbul, vom vedea pe ce călărim – pe cal sau pe măgar  (Zicală orientală)

„Şi iarăşi am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuţi

şi biruinţa a celor viteji, şi pâinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi,

 nici faima pentru cei învăţaţi, căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi”. Eccl., 9.11

Destinul e ca musca – se aşează şi pe flori, şi pe gunoaie.

Despre starea deplorabilă din ştiinţă în ultimii 20 ani, inclusiv cea academică, s-a scris şi s-a vorbit mult, dar despre cauzele ei adevărate – aproape deloc. Se invocau mai multe motive, şi nu fără temei, că o societate bolnavă nu poate avea o ştiinţă sănătoasă, că alocaţiile bugetare sunt prea mici, că este masiv exodul din ştiinţă şi din ţară al tinerilor talente, că a scăzut prestigiul ştiinţei, că trebuie schimbată conducerea Academiei, etc. Dar cauzele principale, în opinia mea, aşa şi au rămas în umbră. Între timp s-a schimbat conducerea Academiei, au fost mărite alocaţiile bugetare pentru domeniul cercetare-dezvoltare, şi cel mai ”important” eveniment al anului 2004 în tot spaţiul ex-sovietic – in regim de maximă urgenţă şi aproape clandestin (vara) a fost elaborat şi adoptat Codul ştiinţei şi inovării în RM – legea de bază a funcționării științei. Pentru acesta s-au acordat o ploae de premii şi ordine.

S-a mizat mult pe nivelul intelectual ridicat al oamenilor de ştiinţă, în special al celor din ştiinţa academică, că vor propune soluţii eficiente de depăşire a grelei perioade de tranziţie la noul sistem de gospodărire. Posibil să greşesc, dar neavând o concepţie clară a strategiei dezvoltării societăţii (mai precis nu avem nimic la acest capitol cu excepţia bunelor intenţii) şi în special a economiei naţionale (căci ea, economia, trebuie să determine direcţiile prioritare în ştiinţa naţională!), nici nu putem vorbi de un esenţial aport al ştiinţei în dezvoltarea societăţii. Spre regret, executivul republican s-a eschivat complet de la elaborarea concepţiei sferei de cercetare-dezvoltare şi controlului asupra cheltuirii banilor publici în acest domeniu, încredinţându-i Academiei şi pâinea, şi cuţitul pentru a dirija cu toată ştiinţa din Republică. Naivitatea, incompetenţa şi lipsa de verticalitate a multor profesori universitari şi membri ai Academiei i-a făcut să se implice în elaborarea unor strategii și programe de cea mai proastă calitate, fapt ce a discreditat mult ştiinţa şi a provocat şi mai provoacă nemulţumirea fondată a guvernanţilor.

În anii ’80 în Academie erau circa 40 membri titulari şi membri-corespondenţi, azi avem aproape 100 (reforma prevedea, că cu timpul vor rămâne numai 78 cu vârsta până la 70 ani, ceilalţi vor fi consultanţi), în timp ce numărul de cercetători ştiinţifici reducându-se respectiv de aproape trei ori, din care cauză în ultimii 15 ani Academia a îmbătrânit cu peste 25 ani. Din totalul de 93 membri corespondenți și membri titulari numai 26 au până la 70 ani! În ştiinţă practic au mai rămas doar cei, care nu pot pleca nicăieri sau îşi dezvoltă afaceri personale pe contul şi sub acoperirea instituţiilor ştiinţifice. Amintesc aici, că mai avem Academii de Medicină, Ecologie, Informatică, Inginerie, Spiritism, etc. cu numărul respectiv de academicieni, unii fiind totodată şi membri ai Academiei Naţionale. E ştiut, că peste noapte savanţi nu se nasc. După numărul de generali şi academicieni raportat la numărul de locuitori suntem primii în Europa fiind stabil ultimii după nivelul de trai. Alegerile in Academie din ultimii 10 ani și practica finanțării cercetării-dezvoltării de la bugetul de stat au confirmat tendinţele spre autoritarism şi cumătrism din ştiinţa moldavă.

Situaţia, care s-a creat pe parcursul anilor 1989-2004 nu mai putea fi tolerată și asta o subliniez cu toată insistența – din vina directă a fostei conduceri şi personal al membrilor Academiei s-a furat şi distrus tot ce s-a putut. Da, actualmente în Academie se fac reforme. Dar după care principii? După a celor, care ştiinţă serioasă nu au făcut niciodată şi care direct poartă vina de acest dezastru? Practic se bat ultimele cuie în capacul ştiinţei moldave. Cunoscut este faptul, că suita îl face pe rege.

Ştiinţă în instituţiile academice în ultimii douăzeci ani, cu mici excepţii, nu se mai face. Numai un lucru poate că s-a schimbat – declaraţii la tot pasul despre încheierea zecilor de acorduri de colaborare începând cu Curtea de Conturi până la Uniunea Europeană, cu diaspora științifică, organizarea de congrese și conferințe cu participare internațională, unde se vede clar goliciunea noastră, laudele de sine şi unuia pe altul în mas-media şi oriunde – lipsite de totală modestie. Şi reforme gen revoluţie! Şi cel mai straniu este faptul, că ceea ce declară despre succesele ”remarcabile” din știință, ei încep a crede, că aşa este întradevăr! Bagheta de dirijor în mâna Preşedintelui Academiei a luat contururi reale de măciucă! Volante şi şedinţe la nesfârşit şi – vorbe, vorbe, vorbe! Aici aş vrea să amintesc o frază de-a lui Nichita Hruşciov, devenită aforitică: „A reforma Academia (URSS) e ca şi tunsoarea porcilor: coviţăit mult – folos puţin”. Deja se simte suflul unei agonii şi mirosul de bâhlitură (cuvintele nu-mi aparţin) – faceţi mai repede ceva credibil să ungem ochii conducerii de vârf şi societăţii, că e bâja!

Un lucru vreau să-l evidenţiez aparte. Academicienii şi membrii corespondenţi ai Academiei Naţionale au fost aleşi pe anumite specialităţi conform Statutului Academiei, ca fiind cei mai iniţiaţi in domeniile concrete, deacea sunt din start declaraţi responsabili în faţa societăţii de nivelul cercetărilor şi chiar de starea de lucruri în aceste domenii în Ţară! Pentru aceasta primesc bani grei si au privilegii şi onoruri. De la ei în special ar trebui să ceară socoteală conducerea de vârf a Ţării! Majoritatea membrilor Academiei practic nu au închipuire despre starea reală din economia Republicii şi cam ce ar trebui să propună pentru a stopa declinul şi a depăşi criza actuală.

Dările de seamă pe programele și granturile naţionale, internaţionale, pe comenzile de stat se bazează mai mult pe rezultatele demult obţinute şi plătite cu ruble. Nu aş vrea să precizez unde, dar unii întocmesc dări de seamă folosind rezultate obţinute prin anii `50. Alţii folosesc procedee mai moderne – plagiază din Internet! Poate e paradoxal, dar se poate afirma, că majoritatea cercetătorilor din Academie, inclusiv şi membrii Academiei, pentru volumul şi calitatea lucrului făcut sunt cel mai bine plătiţi dintre bugetari! Demult este acută problema remunerării cercetărilor ştiinţifice după criterii obiective. Despre CI (indexul citării în literatura ştiinţifică de specialitate de circulaţie internaţională) al publicaţiilor ca un criteriu destul de obiectiv al valorii reale a autorilor, mulţi cercetători şi membri ai Academiei nu au închipuire, nu să şi mai deţină aşa index! Despre calitatea tezelor, în special al celor de doctor habilitat din ultimii 20 ani nici nu face să vorbim – numărul acestora în anii 1990-2004 în comparaţie cu 1980-1989 a crescut de câteva ori (în special celor din medicină economie și jurisprudență).

Eronată este afirmaţia, că Academia de Ştiinţe este instituţia principală de cercetări ştiinţifice din Republică – ştiinţa se face (dacă se face!) în instituţiile de profil – Institutul de Fizică Aplicată, Chimie, Matematică, etc. În realitate Academia este o structură coordonatoare hiperumflată profund birocratizată, care produce mai mult hârtii inutile, este un acoperiş sigur a celor circa 100 de ”nemuritori” şi a unor structuri birocratice, care le-a repartizat bunuri, ne uitându-se desigur pe sine, bunuri, ce ar fi putut reveni celor ce cu adevărat au muncit şi muncesc pentru ştiinţă. Mulţi „nemuritori” mai au indemnizaţii lunare din diferite fonduri, sunt membri plătiţi ai diferitor comisii de elaborare, spre exemplu, a strategiilor de dezvoltare durabilă a ţării, de luptă cu sărăcia, protecţia mediului, etc.

Şi, totuşi, osul se roade până la capăt. În anii 90’ li s-au mai repartizat (nu se ştie pentru care merite!) loturi pentru construcţie individuală pe str. Mioriţa (unii şi-au luat chiar câteva – pentru nepoţi, rude), pe care le-au vândut la preţuri de piaţă, în timp ce mulţi colaboratori ştiinţifici îşi vor da ortul popii prin cămine. Mulţi şi-au ”repartizat” loturi pentru garaje (mulţi le-au vândut deja), unii ne având automobile şi nici chiar permise de conducere. Şi de ce aici nu se întrevede o manifestare de corupţie vualată şi ar putea probabil interveni legea, dacă pretindem, că vrem să avem un stat de drept? Majoritatea  „nemuritorilor” de zeci de ani nu au ţinut în mână o eprubetă, nu au făcut în viaţa lor un raport ştiinţific la vre-o întrunire de prestigiu, nu au publicat nici o lucrare în reviste ştiinţifice recenzate de circulaţie internaţională, nu au avut vreodată prelegeri în faţa studenţilor şi unii chiar fără să fi crescut vre-un discipol! Posibil să nu am dreptate, dar dacă la moment li s-ar face o testate, mulţi dintre ei nu ar trece testul de zece clase sau chiar mai rău! Unora gurile rele le apreciază intelectul de nivelul studenţilor restanţieri sau chiar al absolvenţilor şcolilor profesional-tehnice săteşi!

În Academie cercetătorii singuri îşi fac comanda de stat şi îşi satisfac curiozitatea pe contul statului. Unii la nesfârşit modelează modele, toarnă nu se ştie ce dintr-o eprubetă goală în alta deşartă şi astă o numesc ştiinţă! Nivelul investigaţiilor este depăşit şi sunt la nivelul anilor 70-80, însă se mândresc, că se fac pentru prima dată în Republica Moldova! Şi se mai plâng, că nimeni nu le implementează rezultatele elaborărilor!? Cunosc membri ai Academiei, care pe parcursul anilor au aruncat în vânt milioane de ruble şi lei fără să aducă folos de măcar câţiva bănuţi – aceasta le-a permis şi le permite Statutul adoptat de ei înşişi. Că au ocupat fotolii pe care nu le meritau, având un IQ, moralitate şi biografii de legendă, împinşi în sus de anumite structuri. au cheltuit bani fără rost, fiind coautori permanenţi la publicaţiile şi brevetele altora – se mai poate trece cumva cu vederea, dar că i-au strâns şi îi mai strâng de gât pe cei, care mai pot face ceva pentru ştiinţă – aceasta e mai grav! Încearcă s-ăi ataci cumva – aici sunt solidari de invidiat, calitate ce ar fi mai utilă în altă parte! Şi după toate acestea vrem ca ştiinţa academică să se bucure de autoritate în societate?! După discursurile „perle” de la Adunările (acum Asambleele) Generale ale Academiei, la diferite întruniri şi în mas-media nu prea cred, că autoritatea Academiei şi a multor membri ai ei să crească cumva. Este ştiut un lucru – poţi amăji lumea odată, de câteva ori, dar nu putem fi amăjiţi permanent!

Mult haz s-a făcut în 2008 pe marginea celor  300mld.Euro, suma unui eventual beneficiu pentru Republică la implementarea numai a unei elaborări academice – inepţie, care a fost cu mare mândrie declarată și tirajată mass-mediei, Guvernului şi Parlamentului! Desigur, acum de către structurile academice se aruncă mai calificat praf în ochii conducerii de vârf şi societăţii. Se discreditează însă ireversibil o situaţie, aducând-o până la absurd. Suntem totodată actori, statişti şi spectatori într-un teatru al absurdului! Dar până când, parafrazând-ul pe preşedintele Academiei, ni se vor atârna spaghetti pe urechi? Ce să-i faci – ne-a proslăvit omul vre-o patru ani ca ”savant” şi la Roma! Poate deacea şi se declară unul dintre cei mai mari savanţi din lume în domeniul reacţiilor oxido-reducătoare, neavând nici o citare şi nici o publicaţie în jurnale recenzate de circulaţie internaţională! Cele peste 150 brevete, 1500 articole și peste 70 cărți, unde coautor este Președintele AȘM, valoarea reală ale cărora este foarte discutabilă, demonstrează numai un lucru –  se mimează o activitate de cercetare ”intensă”, pentru ce masiv se finanțează o mică armată de salahori devotați.

Membrii Academiei ar putea să-şi ridice indemnizaţiile pentru titlu în instituţiile unde muncesc, reieşind din aportul lor real în procesul de cercetare. Nu se cere o revoluţie – este necesar de a face o ordine elementară: toţi trebuie permanent să-şi confirme titlurile şi gradele, să convingă simplii plătitori de impozite, care îi întreţin, că cercetările ştiinţifice efectuate de ei au sens, cum se face în toată lumea civilizată. Pentru „succesele” din trecut trebuie plătite pensii „onorabile”. O ţară intenţionat sărăcită ca a noastră nu-şi poate permite de a avea ştiinţă de proastă calitate în diverse domenii – este prea mare miza şi considerabil rolul, pe care-l joacă ştiinţa în dezvoltarea societăţii moderne. Absolut eronată este afirmaţia, că în Academie se ocupă cu ştiinţa fundamentală şi într-o măsură mai mică cu cea aplicativă – aici cu mici excepţii practic nu se face nici un fel de ştiinţă. (poate e o aluzie cam exagerată – fundamentală – de la fund!?). Pentru noi cea mai fundamentală ştiinţă poate fi numai cea aplicativă de o calitate bună – anume ea poate stimula cercetările fundamentale pentru rezolvarea problemelor din domeniile concrete foarte necesare acum societăţii noastre. Oare numărul de publicaţii (fie ele chiar şi în jurnale de circulaţie internaţională) trebiue să fie cel mai important criteriu al eficienţei ştiinţei pentru economia naţională!? Poate e prea dură afirmaţia mea, dar dacă un membru al Academiei nu–i poate explica clar în 10-15 minute unui om simplu cu ce se ocupă, ce realizări are şi ce folos pot ele aduce, el nu merită să se considere savant! Cele mai relevante rezultate ştiinţifice din ultimul timp (care ar avea sau nu astăzi un anumit impact asupra economiei – mai e de văzut!) sunt obţinute fără aportul membrilor Academiei!

Efectul economic al titularilor Academiei este sub zero, dacă luăm în consideraţie, că aportul în ştiinţă a majorităţii dintre ei este negativ şi uneori chiar dăunător. Dar posturile cele mai importante sunt ocupate de cei, care au cu mult peste 60 ani şi se pare, că vor fi scoşi cu picioarele înainte împreună cu aceste posturi – atât de sigur sunt înşurubaţi în ele! Şi cum ”sărmanii” se înbulzesc pentru a obţine diferite premii și ordine,  inclusiv Premiul de Stat, titlurile de „Savantul Anului”,”Om Emerit” sau „Inventatorul Anului”?! Acum câțva ani şi-au cusut uniforme, care foarte mult seamănă cu livreele de lachei (forma corespunde conţinutului!) şi arată foarte nostimi!. Le mai lipsesc nişte semne dinstinctive pe livree, să zicem vre-o trei grade după nivelul IQ. La prima ieşire în lume în uniformele noi – pe la sfârşitul lunii ianuarie 2008 a avut loc Asambeea şi s-a întâmplat un caz ciar anecdotic. În acele zile se aflau la Chişinău câţiva membri ai Academiei din Bielorusia. Doi membri ai Academiei noastre stăteau la intrarea în blocul principal la o ţigară. Trecând pe alături, unul din oaspeţi îşi esprimă mirarea: Vezi, colega, cât e de bogată Academia din Moldova – ce uniforme de lux au chiar şi uşierii de la blocul principal!

Practica acordării – nu câştigării! – cu iz de corupţie în mare parte, a granturilor din programele naţionale şi internaţionale, lipsa unui control obiectiv al îndeplinirii proiectelor a dus la acea, că cele mai mari bătălii se dau la etapa câştigării programelor şi proiectelor ca până la urmă să nu se ştie, care sunt rezultatele ştiinţifico-practice pentru care au fost alocaţi banii. Chiar aş vrea să greşesc – dar dintre sutele de proiecte finalizate la ora actuală nu avem practic nici unul demn de urmat ca exemplu de succes!

Este regretabil faptul, că cercetătorii noştri cei mai talentaţi, crescuţi pe spinarea acestui popor, fac cercetări pentru alţii şi practic cu nimic nu influenţează nivelul cercetărilor ştiinţifice autohtone atât de necesare economiei ţării.

În legătură cu mult lăudatele parc tehnologic şi incubator ştiinţific – cam de ce liderii noştri din Academie nu ar investi averile şi acumulările din „sudoarea frunţii” în propriile lor elaborări (dacă ele sunt aşa de preţioase!) şi să ne dea exemple pozitive în acest sens? Aici regulile de joc sunt departe de a fi clare şi mulţi deja îşi freacă bucuros mâinele în speranţa de a mai spăla nişte bani publici. Investitorii străini, după spusele conducerii Academiei aşa şi aşteptau să se deschidă porţile parcurilor tehnologice pentru a ne „ferici” cu investiţiile lor! Practic toate dările seamă pe Programele de Stat finisate sau în derulare pot fi asemănate cu nuşte grămezi mai mari sau mai mici de moloz cu câteva petricele calcaroase prin el – din acest amestec este imposibil de edificat ceva, ce ar demonstra, că zecile de milioane de lei au fost şi vor fi cheltuite pentru ceva util.

La ora actuală ştiinţa academică se află într-un impas serios şi posibil, că peste câţiva ani această structură va da faliment. Înainte nu poate merge – practic nu e cu cine şi nu e cu ce, să înceapă de la început – nu-i va permite nimeni: rezultatele sunt cerute azi, fiindcă s-au investit mari speranţe în reforma sferei cercetare-dezvoltare începută autoritar cu atâta ardoare de actualul preşedinte. Elaborări serioase cu impact rapid şi chiar de perspectivă asupra economiei practic nu sunt (cea ce este – este învechit şi nu e solicitat de nimeni). Necesitatea reformării radicale a sferei cercetare-dezvoltare în Republica Moldova a fost şi este indiscutabilă. Dar cine spune, că Academia de Ştiinţe ca structură profund birocratică, care înghite anual mai mult de jumătate din alocaţiile bugetare pentru ştiinţa academică, trebuie să fie numaidecât un atribut indispensabil al statului – poate e mai bine de a avea ştiinţă, dar fără Academie în formula actuală?! Practic se finanţează un simbol. Ploaia de ordine şi medalii, premii acordate cu ocazia celor 60 ani de la fondarea primelor instituţii academice şi cu diferite ocazii a depăşit orice limite ale bunului simţ!

De unde au fost găsiţi şi cum s-au cheltuit bani grei pentru reparaţia blocului principal şi construirea Bibliotecii Centrale ale Academiei (unii cu simţul umorului au numit-o “Cutia de Conserve Centrală. Gurile rele consideră, că circa două treimi din banii alocaţi au fost luaţi de vânt într-o direcţie necunoscută. S-au mai dat mulţi bani pentru amenajarea unui muzeu academic, unde perioadei actuale i s-a repartizat cea mai spaţioasă sală – de, avem cu ce ne lăuda! Despre necesitatea creării și activitatea Liceului și Universității Academice ș-a scris mult, dar se cere o investigație profundă a tuturor aspectelor de către organele competente. Poate era mai rezonabil de a le susţine substanţial pe unele din cele existente pentru a avea un efect într-un viitor mai apropiat?!

Academia s-a transformat practic într-o spălătorie de fonduri! Este binecunoscut faptul, că cel mai bine banii publici se spală la construcţia drumurilor şi edificiilor – pentru început – la reperaţii, apoi la demolare, şi în final la construirea celor proiectate din nou. Şi aici ar fi la locul ei o fabulă. Au decis animalele să construiască un pod peste un râu din pădure. Au ticluit un proiect şi i-au delegat în instanţele de resort pe cei mai iniţiaţi în problemă pentru a obţine fondurile necesare. Tratativele au durat mult, dar fără succes. Până la urmă măgarul şi-a propus candidatura pentru a duce tratative, care până la urmă a fost acceptată. Numai s-au încheiat tratativele, cum au şi început să sosească materialele de construcţie mult râvnite. Animalele cu întrebări la măgar „Cum ţi-a reuşit?”, la care a urmat răspunsul:”Păi voi aţi prezentat un proiect de pod peste râu, eu însă le-am prezentat unul de-a lungul râului!”.

Un banc pentru moment. S-a anunţat un tender pentru o construcţie publică. Vine la ministrul de resort un businessman turc şi declară că o va construi cu un milion. Un neamţ şi-a propus serviciile de calitate germană cu două milioane. Vine un aferist de pe malurile Bâcului şi cere trei milioane. Cum aşa? Sunt propuneri mult mai avantajoase! – declară ministrul. Uite cum – un milion – mie, unul – ţie, şi edificiul îl va construi turcul – propune nepotul ministrului. Nu-i exclus, ca spălarea banilor s-a făcut şi se face şi în interesul foştilor guvernanţi. Interesant, cam cine sunt antreprenorii, care au câştigat tenderile pentru edificarea cladirilor amintite? Şi încă odată vis-a-vis de poduri. În lume era o practică, ca echipele, care construiesc poduri la prima încercare să stea sub ele. Actualul „edificiu” academic cu Codul Ştiinţei la bază şi cu atâtea proptele putrede se va nărui cel mai probabil în numai câţiva ani!

Poate ar fi mai rezonabil de alocat ştiinţei nu un anumit procent din PIB, ci o parte din creşterea lui, unde ştiinţa ar trebui să aibă un aport real cum se procedează prin alte părți? Şi nu e de neglijat faptul, că activitatea ştiinţifică presupune o moralitate exclusivă comparativ cu alte domenii de activitate! Acum ca niciodată avem nevoe în ştiinţă de oameni oneşti, buni specialişti şi cu verticalitate. La acest capitol conducerea, majoritatea membrilor Academiei şi cercetătorilor ştiinţifici nu au cu ce se lăuda! Despre ce moralitate putem vorbi, când postul de prim-vice preşedinte al Academiei până mai ieri l-a ocupat o „personalitate” (acum e prim-vice președinte de onoare!), care la sfărşitul anilor 60 a fost prins de mână şi pedepsit foarte aspru de către Comisia Superoară de Atestare din URSS (nu a fost confirmat în gradul de doctor habilitat în ştiinţe) pentru încălcarea unui principiu sfânt în ştiinţă – falsificarea rezultatelor ştiinţifice?! Suita regelui e „demnă” de rege!

Cu sau fără ocazie preşedintele Duca Gh. subliniază, că Academia nu este fabrică de chiroane, ci e o instituţie de producere a cunoştinţelor, că domnia sa se sacrifică şi se va sacrifica în continuare pentru ştiinţă, preluînd conducerea Academiei acum zece ani. Oare să fie întradevăr Academia cuib de înţelepciune şi moralitate şi cam care este preţul sacrificiului domniei sale în valută naţională?! Această „personalitate”niciodată nu a făcut fapte de binefacere! Alegerea lui denotă, că procesul de distrugere a ştiinţei va fi dus până la capăt. Un membru titular în exces de zel a declarat: – Gh.Duca este erou al zilelor noastre! Poate pentru acest „erou naţional” se va scrie cu timpul o biografie mult mai obiectivă?! Despre averile lui Gh. Duca am vorbit deja într-un inerviu dat publicității acum o săptămână.

Chiar dacă la moment printr-o minune alocaţiile pentru ştiinţă ar fi mărite de zeci de ori, situaţia în ştiinţa moldavă în următorii câţiva ani practic nu poate fi schimbată – trebuie să vină altă generaţie cu altă mentalitate. Oamenii de regulă nu-şi schimbă concepţiile – ei mor împreună cu ele. Cel mai important – noua generaţie de cercetători trebuie crescută azi cât de greu nu ne-ar fi! Nu exclud, că ieri era deja târziu! Cum? În primul rând trebuie să apară motivaţia pentru activitatea ştiinţifică începând cu un simplu tehnician până la academician, care practic a dispărut din motivele descrise mai sus. Şi să recunoaştem cinstit, că regele la moment e gol şi că nu putem avea o ştiinţă sănătoasă neavând determinat vectorul dezvoltării societăţii.

Am o propunere foarte greu de realizat în contextul realităţilor de azi. Alocaţi-mi 250-300 milioane lei MD şi în trei-patru ani aduc în RM circa 150 tineri de ai noştri din Occident cu studii occidentale şi de ale noastre pentru a conduce în viitor ţara şi ştiinţa, aşa cum procedeză China.

Sunt convins că exprim nu numai durerea şi opinia mea personală. Dar şi mai dureros este faptul, că mulţi înţeleg ce se întâmplă, dar nu fac nimic pentru a se opune procesului. Oare am căzut atât de jos? E posibilă şi o aşa variantă filozofică de tratare a situaţiei – de ce să te opui torentului şi sa cheltui în van forţele, totuna opera de distrugere va fi dusă până la finalul logic.

05.06.2014

Boris S.FILIP, cercetător ştiinţific coordonator, dr. în ştiinţe, Institutul de Fizică Aplicată, stagiu în ştiinţă peste 40 ani.