Societatea civilă, o forţă de temut

Imagine implicită

PCDA 1Avem, în Republica Moldova, cîteva mii de Organizaţii Nonguvernamentale!

Teoretic, suntem o forţă, practic, putem fi o forţă dacă ne unim, dacă ne susţinem dezinteresat, dacă răspundem dezideratelor majore ale timpului.

5 aprilie e un prilej de a ne demonstra adevărata valoare civică şi socială.

Noi nu suntem angajaţii guvernării, ci criticii duri ai acesteia.
Noi nu ne închidem să conspirăm cu ei în birouri guvernamentale şi nu „cîntăm păunii” puterii.
Noi nu acceptăm pomeni de la tîlharii de lux.
Noi suntem vocea poporului.
S-o facem, deci, auzită!

APEL 

către Organizaţiile Nonguvernamentale din Republica Moldova
Stimaţi colegi,
Platforma civică Demnitate şi Adevăr (DA), constituită pentru angajarea într-un dialog larg a segmentelor interesate de depăşirea stării de captivitate a statului şi ancorarea fermă şi nu mimată a Republicii Moldova pe făgaşul integrării europene, ca structură deschisă, neafiliată politic, care şi-a propus drept scop cumularea revendicărilor și opiniilor din partea diverselor segmente sociale pentru articularea și susținerea lor coerentă,
A decis şi a făcut toate demersurile legale privind organizarea la 5 aprilie 2015, a unul Miting de protest şi a Marşului Tăcerii, în vederea comemorării victimelor evenimentelor din 7 aprilie 2009, ucise sau torturate cu bestialitate de instituţiile coercitive ale regimului comunist.
Dezideratele manifestaţiei publice prevăd:
1. Condamnarea tuturor făptaşilor crimelor din 7 aprilie 2009;
2. Identificarea şi judecarea vinovaţilor de distrugerea sistemul financiar-bancar şi sărăcirea cetăţenilor;
3. Reformarea reală a sistemului de drept şi asigurarea unei combateri veritabile şi nu mimate a corupţiei.
În această ordine de idei, facem un Apel special către Organizaţiile Nonguvernamentale din Republica Moldova, forţa motrice a societăţii civile, să participe activ la eveniment, să-şi mobilizeze susţinătorii şi segmentele sociale reprezentative, să-şi expună punctul de vedere prin discursuri şi luări de cuvînt în cadrul mitingului de protest, să facă presiuni asupra guvernării care a deturnat parcursul european al ţării, să informeze în mod obiectiv partenerii noştri de dezvoltare despre abuzurile, crimele economice şi mimarea reformelor de către autorităţi.
De asemenea, la unison, să cerem repunerea imediată şi necondiţionată pe rol a dosarului 7 aprilie în vederea identificării şi pedepsirii tuturor torţionarilor, care au comis crime şi abuzuri asupra tinerilor protestatari.
Acţiunea va avea loc în Scuarul Catedralei din Chişinău, cu începere de la ora 13.00, unde va avea loc Mitingul de protest, urmat de un Marş al Tăcerii desfăşurat până la Parlament, cu revenirea în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde vor fi depuse flori şi aprinse lumânări în memoria victimelor.

Chişinău, 30 martie 2015
Platforma civică Demnitate şi Adevăr (DA)