Socor, despre falsurile promovate de PD în favoarea votului uninominal: „Micii baroni locali NU îi vor reprezenta pe alegători, ci vor fi vasalii credincioşi ai lui Plahotniuc”
Propunerea oligarhului Vladimir Plahotniuc de a schimba sistemul electoral din RM e o încercare disperată a acestuia de a păstra monopolul existent în mâinile sale. De această părere este analistul politic de la Fundaţia Jamestown, Vladimir Socor, care atenţionează că, în susţinerea modificării sistemului electoral, se promovează idei false, precum faptul că astfel se va elimina traseismul politic sau că deputaţii aleşi în circumscripţii uninominale vor reprezenta alegătorii.
„Ratingul PD şi ratingul personal al lui Plahotniuc sunt dezastruoase. Ei nu ar putea să revină la putere în cadrul unor alegeri libere şi cinstite, de aceea încearcă să schimbe regulile jocului. Să ne imaginăm ce ar însemna votul pe circumscripţii uninominale. În fiecare circumscripţie Plahotniuc ar selecta un mic baron local pe care l-ar sprijini să fie ales. El nu doar că îşi va asigura mici baroni locali, vasali credincioşi, dar va şi economisi bani, pentru el nu va fi nevoit să finanţeze, cel puţin nu în întregime, campaniile electorale la nivel local. O vor face micii baronii locali din banii lor, obţinuţi în mare parte prin mijloace necinstite. Deci dl Plahotniuc mai şi economiseşte nişte bani”, a comentat reputatul comentator politic, în cadrul unei intervenţii în „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.
Vladimir Socor mai consideră că deputaţii aleşi uninominal nu îi vor reprezenta pe alegători, ci vor fi nişte baroni locali în slujba oligarhului Plahotniuc.
„În circumscripţiile uninominale va fi ales acel candidat, dintre foarte mulţi candidaţi, care se va plasa pe primul loc, care va acumula majoritatea voturilor, indiferent cu ce scor, poate 30 la sută, 20 la sută. Deci este falsă afirmaţia că deputaţii aleşi în circumscripţii uninominale îi vor reprezenta pe alegători. Nu! Ei vor reprezenta o minoritate a alegătorilor”, a mai spus Socor.
Al treilea aspect menţionat de analistul politic de la Jamestown este felul în care va fi formată majoritatea parlamentară dintr-o puzderie de deputaţi aleşi cu titlul de independenţi.
„Ei nu vor purta eticheta PD, care e atât de compromis de către Plahotniuc. Deci cum se va forma majoritatea? Tot prim traseism, tot prin corupere şi şantaj, exact aşa cum s-a întâmplat cu actuala majoritate parlamentară. Plahotniuc promite că schimbarea propusă de dânsul va duce la eliminarea traseismului. Dimpotrivă, va perpetua traseismul, doar că nu pe bază de partid, ci pe cale de corupere individuală”, a precizat Vladimir Socor.
Important este şi subiectul Transnistria, atenţionează comentatorul politic. „Dl Plahotniuc propune ca o anumită cotă din Parlament să fie rezervată deputaţilor aleşi în Transnistria. Aceasta nu este decât o formă mascată de federalizare, acordând unui teritoriu pe care RM nu-l controlează, unor autorităţi instalate de către Rusia la Tiraspol, drepturi de decizie în Parlamentul RM. Or, deputaţii din Transnistria vor fi desemnaţi de către autorităţile de la Tiraspol, care au fost desemnate de Rusia, şi nu prin circumscripţii uninominale, pentru că legile RM nu funcţionează în Transnistria. Se introduce influenţa Rusiei direct în Parlament”, a punctat analistul politic.
„Mai mult, alături de Plahotniuc, al doilea beneficiar al schimbării propuse va fi Dodon. Din cauza greşelilor guvernărilor zise proeuropene partidul lui Dodon are un rating foarte înalt. Şi faptul că PSRM beneficiar este încă o dovadă că între Dodon şi Plahotniuc există o înţelegere. În lipsa unei asemenea înţelegeri, această modificare nu ar fi fost posibilă, pentru că Plahotniuc îşi dă seama foarte bine că PSRM va fi anume beneficiar al acestei reforme”, a conchis Vladimir Socor.
Sursa:jurnal.md