Șoferul lui Gabriel Oprea, audiat de procurori
Șoferul care conducea mașina în care s-a aflat vicepremierul Gabriel Oprea în seara accidentului este audiat marți de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București în dosarul în care se efectuează cercetări privind moartea polițistului Bogdan Gigină.
Potrivit unor surse judiciare, la Parchet a venit și aghiotantul lui Gabriel Oprea.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis un dosar penal în cazul decesului polițistului Bogdan Gigină, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Până în prezent, procurorii au audiat persoane care aveau cunoștință despre împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, respectiv polițiștii din coloană și cei aflați în intersecție, muncitorii care efectuau lucrările de reparații, precum și alți martori oculari aflați în zonă.
Totodată, au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției Române și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliție decedat, precum și date cu privire la componența coloanei la momentul incidentului.
A fost solicitată, de asemenea, documentația privind efectuarea lucrărilor de reparație de la locul producerii evenimentului (actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare și siguranță specifice).
Polițistul Bogdan Gigină a decedat după ce, în seara zilei de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident la intersecția Calea Plevnei cu bd. Știrbei Vodă.
Poliția Capitalei a anunțat ulterior că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.
„Polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic”, a precizat Poliția Capitalei.
Sursa:agerpres.ro