Sofia Rotaru împlinește astăzi 66 de ani

Imagine implicită

sofia_rotaruSe lansează în anii ’70 şi devine una dintre cele mai importante dive sovietice. Timpurile se schimbă, guvernele, regimurile – la fel, istoria se mai fierbe, dar Sofia Rotaru rămâne pe val, la fel de populară ca la lansarea ei de acum 35 de ani. 

Chiar şi superlativele nu-ţi sunt de ajutor pentru a o caracteriza. A spune Sofia Rotaru e ca şi cum ai spune „diamant”. Toată lumea va înţelege despre ce e vorba, fără să fie nevoie să dai mai multe amănunte.

„Eu sunt un lider înnăscut, simt nevoia să fiu întotdeauna prima. Aşa e caracterul  meu, eşecurile mă stimulează, îmi dau un imbold să dovedesc tuturor şi mie însămi că un eşec e doar o întâmplare regretabilă. Şi până n-o depăşesc, nu mă liniştesc”, acesta ar fi, în linii mari, secretul ei. Destinul celei mai îndrăgite cântăreţe, a vedetei pentru „paternitatea” căreia se bat trei state: Republica Moldova, Ucraina şi Rusia, a fost pecetluit cu… muzică. În copilăria ei, când veneau artişti în satul de baştină, tatăl cântăreţei care avea şi el o voce foarte frumoasă, o lua pe mica Sofia în culise şi o prezenta oaspeţilor: „Asta e fiica mea, Sonia. Când va creşte, va fi cântăreaţă”.  Despre principalele trăsături de caracter ale Sofiei Rotaru, ne vorbeşte elocvent o întâmplare din adolescenţa ei. Se întâmpla la Kiev. Sofia Rotaru era elevă în clasa a zecea şi a luat locul întâi la un concurs de muzică. Premiul consta în 120 de ruble. „Bani nebuni pentru acea vreme! Mai ales pentru mine, o elevă în clasa a zecea şi încă venită din sat… Până azi ţin minte acei bani, 12 bancnote a câte zece ruble. Am alergat până la hotel, am încuiat uşa şi am început să-i împart: o bancnotă mamei, alta tatei, noi suntem şase… Mai rămân bancnote. Atunci încep să le împart din nou: 20 într-o parte, 20 în alta şi nouă, copiilor – câte zece. Şi din ce a mai rămas, am cumpărat suvenire. Evident, mie nu mi-am cumpărat nimic”.

Numele Sofiei Rotaru se asociază cu „Chervona Ruta”, cântecul fiind până astăzi cartea de vizită a solistei. Sofia Rotaru, „privighetoarea din Bucovina”, cum a mai fost numită, şi-a găsit chervona ruta ei. Chervona ruta este numele unei flori, luate din legendele vechi carpatiene. Aceasta înfloreşte în noaptea de Sânziene şi fata care reuşeşte s-o vadă înflorind, va fi fericită. Filmul muzical „Chervona ruta” în care s-a filmat, i-a adus un succes enorm. Anume aşa s-a numit şi ansamblul vocal-instrumental pe care l-a fondat ulterior. De fapt, cel care a  pus bazele ansamblului a fost Anatol Evdokimenko, soţul ei. „Chervona ruta” a fost un moment de cotitură pentru toată estrada sovietică. Astăzi muzica de altă dată a Sofiei Rotaru este comparată cu cea a băieţilor de la “Zdob şi Zdub” sau a lui Emil Kousturica. Apariţia ei a fost o adevărată senzaţie. A trăit din plin orice moment şi a fost, dintotdeauna, favorita publicului. A rămas întotdeauna însă fata aceea, frumoasă şi simplă de la ţară, cu glas dumnezeiesc. Atrage ca un magnet pentru că nu se detaşează de lumea din care a ieşit. Retrasă în vila ei din Crimeea, în preajma grădinii botanice Nikitin, Sofia Rotaru este pentru toată lumea zâna cea bună.

sursa: vipmagazin.md