Trei familii ale cetăţenilor extrădaţi Turciei de către autorităţile Republicii Moldova, cu suportul SIS, au părăsit R. Moldova. După ce i-au târât „ca pe nişte animale” în maşini, le-au spart uşile la case, fără să se prezinte civilizat ca oameni ai legii, familiile acestora nu mai au încredere în nimeni de aici.

Deşi le-am spus că am aflat că şi-au făcut bagajele şi sunt gata să plece în America, le-am asigurat că voi păstra secretul până vor ajunge la destinaţie, Sevgi Celebi, soţia directorului financiar al Liceului „Orizont”, nu a recunoscut că vor să plece.

„Poate vom pleca, dar acum doar ne mutăm în altă casă”, a argumentat ea pentru ce şi-au făcut bagajele. Peste două zile, duminica trecută, Sevgi Celebi, împreună cu fiica sa, Vildan, şi cei doi copii mai mici şi-au luat zborul spre o ţară democratică.

– Ce cunoaşteţi acum despre soţul Dvs., Mujdat Celebi, extrădat Turciei?

Fratele soţului a fost la el în vizită la închisoarea din oraşul Tekirdag, lângă Istanbul. A spus că totul este bine, că nu a văzut să fi fost bătut, nu avea semne de bătăi pe faţă. Acest fapt ne-a liniştit un pic. Mă temeam, fiindcă în alte ţări cetăţenilor extrădaţi Turciei le-au fost îmbrăcaţi saci pe cap şi au fost bătuţi. În Turcia, în unele închisori, oamenii sunt maltrataţi, nu li se acordă servicii medicale, au dreptul să bea apă doar o singură dată pe zi. În închisoarea unde se află soţul se vorbeşte că atitudinea faţă de deţinuţi ar fi mai bună.

– Cum vă simţiţi, Dumneavoastră şi copiii, după răpirea soţului? Sunteţi ajutaţi de cineva să depăşiţi acest stres?

Fiul mai mic nu a ştiut ce s-a întâmplat, i-am spus zilele acestea. A întrebat dacă tata a fost prins de Erdogan şi dacă va fi omorât. Nu înţelege încă ce se întâmplă. Fiica, cea care a fost târâtă şi ea când a fost reţinut soţul, a fost foarte speriată şi a plâns îndelungat. Întreabă tot timpul când o să vină tata, spune că nu va putea trăi fără el. Ea îl iubeşte foarte mult, între ei doi era o prietenie specială. Fiindcă fiica învăţa la liceul din sectorul Buicani, iar soţul lucra acolo, ei erau mereu împreună. A plâns câteva zile, dar acum este mai bine.

Noi am iubit foarte mult Moldova, dar după cele întâmplate ne-am pierdut încrederea în toţi. După ce l-au luat pe soţ, am sunat gazda şi am rugat-o să cheme poliţia. Au venit doi poliţişti şi noi le-am povestit ce s-a întâmplat. Au spus că e mafia şi vor cere probabil bani în schimbul lui. Nu s-au interesat ce facem, cum ne simţim, au plecat pur şi simplu. Ne-au spus că totul o să fie bine.

Nu mai avem încredere în poliţie, nu mai avem încredere în nimeni din ţara asta. După ce l-au reţinut, nici măcar vecina noastră nu a venit o singură dată să bată la uşă, să ne întrebe dacă suntem bine, dacă am aflat ceva despre soţ. Doar psihologul liceului vine la noi acasă şi ne ajută.

– Aveţi un mesaj pentru cei care v-au reţinut soţul?

Suntem suspectaţi de autorităţile turceşti că am fi organizat tentativa de lovitură de stat din Turcia, în 2016. Dar noi de şapte ani trăim în ţări străine. Înainte de Moldova, am fost în Macedonia timp de doi ani. Cum am fi putut noi organiza această lovitură, când şapte ani nu am trăit în Turcia?

Cel mai grav ce au putut să facă cei care i-au reţinut pe soţul meu şi pe ceilalţi colegi ai săi e că nu s-au prezentat ca nişte oameni ai legii, să bată la uşă civilizat. I-au târât, au strigat şi i-au împins ca pe nişte animale, faţă de copii. Pe soţul meu l-au extrădat fără acte, fiindcă paşaportul lui se afla în acel moment la Biroul pentru Migraţie, pentru prelungirea vizei. Doar astăzi am ridicat paşaportul de la Biroul pentru Migraţie, după ce am scris o cerere. Ne-au întrebat pentru ce ne trebuie. Le-am spus că va fi o amintire pentru noi.

Soţul meu şi ceilalţi care au fost exilaţi se aflau în R. Moldova pentru a face o şcoală mai bună. Unii dintre cei exilaţi locuiau aici peste 20 de ani. Nici până acum nu am văzut să iasă vreun responsabil moldovean, Dodon sau altcineva, să argumenteze public care au fost motivele exilării.

– Vă este frică să locuiţi după cele întâmplate în R. Moldova? Am aflat că v-aţi făcut bagajele şi sunteţi gata de plecare.

De unde aţi auzit că ne-am strâns bagajele? (întreabă cu suspiciune – n.a.). Încă nu ştim dacă vom pleca. Doar vrem să ne mutăm în altă locuinţă. Dar poate vom pleca, în America sau Canada, dar nu acum. Acum doar ne mutăm. Înţelegeţi-ne, nu avem încredere în nimeni deja aici, ne este frică.

Când ieşim undeva, ieşim doar împreună. Tot timpul simţim priviri străine în urma noastră. Am fost la biroul de migraţie şi acolo, afară, dintr-o maşină, m-a fotografiat un bărbat. La un magazin, în timp ce stăteam la rând, trei oameni s-au uitat la noi. Nopţile, nu pot dormi, îmi este frică.

După reţinerea în primăvară a directorului general Turgay Şen, prietenii de peste hotare ne chemau la ei. Directorul cu familia sa au plecat. Dar noi atunci am considerat că dacă cu el nu s-a întâmplat nimic grav, a fost eliberat, va fi totul bine şi cu noi. Abia acum am înţeles că nu mai putem avea încredere în R. Moldova. Două familii ale celor exilaţi au plecat deja, spre Olanda şi România, acolo unde vor fi în siguranţă.

– De ce nu plecaţi în Turcia, la părinţii care vă aşteaptă acasă, unde veţi fi mai aproape de soţ?

În Turcia suntem consideraţi terorişti. Şi pe numele meu există un dosar, pentru că am făcut o donaţie pentru nişte copii săraci. După cele întâmplate, nu vom putea merge degrabă în Turcia, deşi mergeam în vizită la rude în fiecare vară.

Probabil, vom pleca într-o ţară de unde voi putea lupta pentru eliberarea tatălui copiilor mei.

Interviu realizat de Nadejda Roşcovanu, cu traducerea lui Vildan Rana Celebi, fiica lui Mujdat şi a lui Sevgi Celebi