Spionajul rusesc pentru Balcani transferat de la Sofia la Chișinău (I), de Vlad CUBREACOV
Un personaj care îşi mişcă existenţa între cel puțin două servicii secrete, şi căruia nu e potrivit să-i amintesc aici numele, a avut în toamna anului 2002 imprudenţa să-i scape un material. Acesta rămânea în memoria unui computer, chit că o variantă imprimată a lui îşi continua calea, împreună cu personajul respectiv, între cele două servicii. Materialul viza dislocarea spionajului rusesc pentru zona balcanică de la Sofia la Chişinău. M-am convins ulterior că aproape nimeni nu cunoştea faptul, nici chiar reprezentanţi ai structurilor speciale, chemaţi prin lege să asigure siguranţa statului. La expirarea a doisprezece ani și în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, informația îmi pare încă interesantă şi de actualitate. Pentru că nu ni-i dat să citim în fiecare zi asemenea tip de informaţii în presă, am zis că nu strică să le oferim cititorilor noştri câteva detalii din materialul cu pricina.
Rusia a avut la Sofia, încă din perioada sovietică, un centru regional de spionaj. Mai bine zis, un centru din care era dirijată reţeaua de spioni sovietici/ruşi din zona Balcanilor. Numele centrului regional era banal de simplu: „Centrul Balcani”, în original „Balkanski Ţentr/Балканский Центр”, având abrevierea BŢ/БЦ. Noi vom folosi abrevierea CB sau „Centrul B”.
„Centrul centrului”, biroul central sau creierul întregii reţele a fost stabilit în Rusia, la Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Biroul central i-a fost subordonat direct unuia dintre adjuncţii şefului SVR (Slujba Venşnei Razvedki – Serviciul de Informaţii Externe) Serghei Lebedev.
Doar numele a trei dintre colaboratorii biroului de la Iasenevo au devenit cunoscute către 2002: 1. locotenent-colonelul Andrei Karasiov, acesta vizitând cu regularitate „Centrul B” din Chişinău, întreprinzând de aici deplasări în diverse state balcanice; 2. maiorul Iurii Tereşcenko; 3. generalul Alexandr Ignatievici Kriviţki, cunoscut atunci drept şef al întregului „Centru B”.
La Iasenevo activează un grup numeros de analişti şi consultanţi, între care în 2002 un rol important i-a fost rezervat generalului (r) Vladimir Rubanov, consultant în problemele cele mai „fierbinţi” din Balcani. De asemenea, aici îşi prestau activitatea mai mulţi foşti angajaţi ai ambasadelor Rusiei în statele balcanice, printre care se remarca un fost ataşat la Ambasada Federaţiei Ruse la Sofia, expulzat cu câţiva ani înainte, doi foşti cetăţeni iugoslavi de etnie sârbă, specializaţi în „probleme iugoslave”, precum şi câţiva foşti ofiţeri din cadrul „Direcţiei 24” (România), care au activat în fostul KGB al RSS Moldoveneşti.
Pe linia militară biroul de la Iasenevo cuprindea 5 ofiţeri din fosta Direcţie de informaţii a flancului de Sud-Vest (Upravlenie razvedki Igo-zapadnogo napravlenia) dislocată la Chişinău până în anul 1992.
Potrivit informaţiilor interceptate, „Centrul B” avea la Chişinău câteva obiective şi anume: 1. O vilă în așa-zisa „zonă rezidențială” din Valea Morilor; 2. Trei birouri în sediul „ITERA-Moldova”; 3. Un obiectiv în orășelul aeroportuar Chişinău, în care urma să se stabilească nemijlocit „Centrul B” începând cu 15 septembrie 2002; 4. Câteva apartamente conspirative în raza oraşului Chişinău folosite pentru munca cu „curierii” sosiţi din ţările vizate; 5. Mai multe camere închiriate pentru scoruri operative în hotelurile „Jolly Allon”, “Codru”, “Dacia”, “Naţional”, “Turist” şi “Chişinău”, taxa pentru închiriere fiind plătită începând cu data de 1 ianuarie 2002; 6. Un birou „sub acoperire” la Aeroportul internaţional Chişinău; 7. O filială „locală” la Tiraspol, pentru legătura cu Direcţia de Informaţii a Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) în Republica Moldova.
Sursa menţiona că, de comun acord cu reprezentanţa permanentă a Serviciului Federal de Informaţii (FSB) al Federaţiei Ruse la Chişinău, colaboratorii „Centrului B” foloseau în scopuri operativ-tehnice anumite birouri sau apartamente din clădirile amplasate în preajma „obiectelor strategice”. Dintre acestea făceau parte: 1. Un birou din clădirea Departamentului pentru Minorităţi Naţionale, situat în imediata apropiere a Ambasadei SUA; 2. Clădirea fostului sediu al Ambasadei Federaţiei Ruse din strada Mateevici, în preajma Ambasadei SUA; 3. Un birou în strada Pușkin, vizavi de clădirea Guvernului Republicii Moldova; 4. Hotelul „Jolly Allon” din vecinătatea Ambasadei Republicii Federale Germane, a Ministerului Afacerilor Externe şi a Parlamentului; 5. Apartamentele din blocurile adiacente Ambasadei României şi a Ambasadei Ucrainei.
O listă incompletă a personalului „Centrului B” de la Chişinău îi cuprindea în 2002 şi pe următorii: 1. Locotenent-colonelul V. V. Guskin, în calitate de şef al „Centrului B”; 2. V. M. Bezrutcenko, „figura-cheie” în toată construcţia; 3. M. Romaniuc – consultant politic pentru Republica Moldova; 4. Un oarecare Andrei Nikolaevici, specialist în contrainformaţii externe, responsabil de securitatea colaboratorilor „Centrului B”; 5. M. Odinţiova – şefă a cancelariei; 6. Pavel Dankevici – cifru; 7. Natalia Bolotina – secretar referent. Sursa menţiona că primele două persoane erau angajate cu acte în regulă la compania „ITERA-Moldova”, iar a treia – la fundaţia „Socium Moldova”.
De asemenea, se arăta că V. M. Bezrutcenko şi V. V. Guskin erau persoanele care menţineau contactul cu agentura din conducerea Republicii Moldova şi a structurilor de forţă din Republica Moldova. Totodată, V. V. Guskin şi Andrei Nikolaevici „lucrau” cu informaţiile din ţările ţintă, dirijau curierii, aveau ieşire directă la toţi rezidenţii ilegali din zona de responsabilitate. O a opta persoană, un oarecare Viktor, în vârstă de 40 de ani, completase echipa „Centrului B” de la Chişinău în august 2002 şi întreprindea călătorii „de serviciu” în ţările din regiune.
Sursa mai preciza că accesul tuturor persoanelor în “obiectivele” principale ale „Centrului B” – vila şi birourile de la „ITERA-Moldova” – era strict limitat. Întâlnirile „de lucru” aveau loc fie în „apartamentele conspirative”, fie in alte localuri din Chişinău, „pe loc” prelucrându-se numai informația. „Centrul B” activa în paralel cu reţeaua de rezidenți ruşi din Republica Moldova, rezidenţi aflaţi în relaţie de „subordonare coordonată” cu CB. Coordonarea se efectua prin reprezentanţa oficială a FSB-ului în Republica Moldova, instituită în baza Acordului semnat în februarie 2001 de către directorul SIS, Valeriu Pasat, şi şeful FSB, generalul Nikolai Patruşev, Acord cu o Addenda secretă. Agenţii din subordinea angajaţilor „Centrului B” nu cunoşteau apartenenţa acestora la CB. Singura persoană din interiorul CB familiarizată cu întreg spectrul de activitate a Centrului era locotenent colonelul V. V. Guskin. Ceilalţi colaboratori cunoşteau strict doar ceea ce ţinea de competenţele lor.
Aceeaşi sursă menţiona că în cadrul ultimelor două şedinţe operative ale CB fuseseră fixate câteva sarcini concrete, şi anume:
– crearea unui climat informaţional ostil faţă de aderarea României la NATO, inclusiv prin lansarea informaţiilor compromițătoare în mass-media din Federaţia Rusă;
– monitorizarea situaţiei politice şi economice din Republica Moldova legate de desfășurarea summitului CSI la Chişinău;
– intensificarea activităţii de colectare a materialului compromițător asupra guvernării în exerciţiu de la Chișinău, în primul rând asupra lui Voronin şi a anturajului său.
(va urma)
sursa: cubreacov.wordpress.com