Ștefan Gligor: PD ne hrănește cu cifre false din „sondaje oficiale” pentru a justifica fraudele care vor fi comise pe 20 mai
Partidul Democrat prezintă cifre false din sondaje care pretind a fi oficiale pentru a justifica fraudele ce urmează să le comită cu ajutorul Comisiei Electorale Centrale pe 20 mai și pentru a scoate în al doilea tur un candidat dependent de PD, Silvia Radu, cu candidatul satelitului său politic PSRM, Ion Ceban. Cifrele reale însă sunt altele, Ion Ceban și Andrei Năstase o depășesc cu mult pe Silvi Radu și trebuie să ajungă în turul doi, susține Ștefan Gligor, directorul de programe la Centrul de Politici și Reforme.
Astfel, Ștefan Gligor susține că trebuie luate mai multe măsuri de precauție pentru a împiedica fraudarea alegerilor din 20 mai.
„În această situație partidele trebuie să asigure nu doar câte un observator în fiecare secție de vot, dar și câte un observator pe străzile adiacente care ar supraveghea perimetrul secțiilor de votare, asta ar putea ajuta la documentarea fraudelor”, susține Gligor.
Potrivit lui Ștefan Gligor se poate frauda suficient de mult doar:
„ 1 – Utilizând buletine de vot preștampilate. Acestea pot fi transmise persoanelor afiliate guvernarii înainte de a intra în secțiile de vot. Buletinul ștampilat din timp se va pune în urna de vot de respectiva persoană, iar cel eliberat în secția de vot va fi scos în afară pentru a fi ștampilat în afara secției și a repeta procedura. Sunt sigur că PD-ul este conștient de „popularitatea” sa reală de cca 4% și nu are încredere nici în funcționarii publici și nici în angajații companiilor de stat, care precum că-i susțin.
2 – Prin înregistrarea masivă în mun. Chișinău a persoanelor afiliate guvernării – domiciliate în alte localități din afara municipiului care vor vota pentru candidatul guvernării atât în primul tur, cât și în al doilea, precum este descris în punctul 1. Ar putea exista și alte scheme”, susține directorul de programe la Centrul de Politici și Reforme.
„În orice caz alegeri libere și corecte nu vor mai fi, nici acum și nici la toamnă”, afirmă Ștefan Gligor.
Ștefan Gligor este preşedintele grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ de anulare a sistemului electoral mixt votat abuziv de tandemul PD-PSRM.
Sursa:jurnal.md