Readucerea lui Iurie Ciocan la Comisia Electorală Centrală, urmată de interviul lui Plahotniuc pentru ziarul „Timpul”, dar şi ultimele modificări ale Codului Electoral arată foarte clar că spre deosebire de viitorii candidaţi din partea opoziţiei proeuropene, care s-au cramponat în discuţii interminabile despre „candidatul comun”, Plahotniuc ia în serios alegerile prezidenţiale, începând în forţă pregătirile pentru scrutinul prezidenţial. 

„Revenirea” de facto a lui Ciocan în fruntea instituţiei (chiar dacă ar putea fi ales un alt „preşedinte” al Comisiei) va însemna întâi de toate faptul că maşinăria CEC-ului, în baza experienţei deja acumulate, va trebui să organizeze alegerile aşa cum îi convine oligarhului, iar „competenţele unicale” ale lui Ciocan – acelea de a asigura un rezultat „satisfăcător” pentru regim – vor trebui „valorificate” din nou.

Iurie Ciocan reprezintă alături de Alexandru Tănase, Mihai Poalelungi, Corneliu Gurin, Viorel Chetraru, Dorin Drăguţanu şi mulţi alţii, pilonii de bază ai regimului oligarhic în frunte cu Plahotniuc. Sperăm că în viitorul apropiat aceşti „băieţi deştepţi” vor răspunde penal pentru maltratarea Constituţiei, fraudarea alegerilor, furtul miliardului, justiţie selectivă, aruncarea la coşul oligarhiei efortul celor peste 400 000 de semnatari pentru referendum, etc. Până atunci, însă, aceştia au de îndeplinit o „misiune specială”în perioada imediat următoare.

În primul rând, după cum a promis Plahotniuc, Partidul Democrat va avea propriul candidat pentru alegerile prezidenţiale. Cel mai probabil, acest candidat va fi Andrian Candu. Astfel, principala „misiune imposibilă” a sistemului oligarhic, inclusiv al CEC-ului condus formal sau informal de Iurie Ciocan, este de a-i asigura calificarea candidatului PD pentru turul II al alegerilor, unde acesta se va „întâlni” cu Igor Dodon. Pentru realizarea acestei sarcini va fi mobilizat întregul sistem: Guvernul, administraţiile publice locale controlate şi preluate de Partidul Democrat, organele de forţă, mass-media aservită, sondajele, instituţiile de învăţământ, instituţiile medicale, etc. Rolul cheie în acest proces îi revine CEC-ului care se va conduce din nou de principiul stalinist: „nu contează cum au votat oamenii, contează cine numără voturile”. Pentru a „împodobi democratic” procesul de fraudare a alegerilor, Plahotniuc a promis în interviul pentru „Timpul” că„studiem posibilitatea să invităm la alegeri un număr mai mare de observatori decât se obişnuia şi vom căuta şi alte formule care să facă procesul electoral maxim de transparent”.

„Avantajul” sistemului „electoral” organizat de Plahotniuc constă în faptul că mecanismul de fraudare a alegerilor a fost deja aplicat cel puţin în alegerile parlamentare din 2014 şi în alegerile locale din 2015, aşa că„băieţii deştepţi” nu vor inventa nimic nou, aplicând „bunele practici”învăţate pe parcurs. Anume din aceste considerente, Recensământul din 2014 a fost discreditat şi invalidat la nivel oficial, tot în scop de pregătire şi „bună organizare” a alegerilor prezidenţiale şi ulterior parlamentare. De asemenea, regimul are deja experienţa „pozitivă” că de fiecare dată alegerile au fost recunoscute în mod oficial de comunitatea internaţională.

Un lucru extrem de important este faptul că în Republica Moldova alegerile nu se fraudează în mod primitiv, ca în statele autoritare clasice, ci printr-un sistem sofisticat care până în prezent a funcţionat ireproşabil. Este vorba de manipularea cu listele alegătorilor, Registrul de Stat al Populaţiei, sistemele informaţionale, bazele de date, etc., elemente care sunt extrem de complicat de identificat. Anume asupra acestor aspecte opoziţia ar trebui să alarmeze opinia publică din Republica Moldova şi opinia publică internaţională, inclusiv pe observatorii pe care Plahotniuc vrea să-i aducă în Moldova.

Un alt aspect important al acestui scenariu de fraudare şi manipulare a alegerilor sunt ultimele modificări ale Codului Electoral. Două prevederi scandaloase, aceea de colectare a 15 mii de semnături din cel puţin jumătate dintre raioane pentru a putea fi înscrişi în campania electorală în calitate de candidaţi, în condiţiile realităţilor demografice bine cunoscute, precum şi durata campaniei prezidenţiale de doar 30 zile, demonstrează faptul că regimul creează intenţionat condiţii extrem de dezavantajoase pentru opoziţia proeuropeană. Scopul urmărit este ca reprezentanţii opoziţiei proeuropene (Andrei Năstase şi Maia Sandu) să nu aibă nici posibilitate şi nici timp pentru a-şi prezenta plenar oferta electorală în faţa alegătorilor. Prin aceste „condiţii” create, regimul va face tot posibilul ca nici unul din cei doi candidaţi proeuropeni să nu se califice în turul doi.

Ce-ar trebui să facă opoziţia în această situaţie? În primul rând, ar trebui ca cei doi candidaţi de pe segmentul de dreapta proeuropean, Andrei Năstase şi Maia Sandu, să-şi anunţe cât mai degrabă candidaturile pentru alegerile prezidenţiale şi să se implice plenar în campanie, chiar dacă aceasta formal încă nu a început. În al doilea rând, ar fi bine ca aceştia să explice foarte clar mecanismele de fraudă care vor fi aplicate în viitorul scrutin şi să facă eforturi pentru mobilizarea vigilenţei cetăţenilor cu privire la neadmiterea acestor fărădelegi. De asemenea, opoziţia ar trebui să ameninţe puterea cu proteste naţionale de amploare în cazul în care regimul va îndrăzni să recurgă la fraudarea alegerilor.

În concluzie, Plahotniuc va încerca să-şi califice propriul candidat la prezidenţiale în turul doi al alegerilor cu perspectiva câştigării acestora. Oligarhul va încerca să demonstreze atât opiniei publice naţionale, cât şi opiniei publice internaţionale cine este adevăratul stăpân al Republici Moldova. Dacă opoziţia proeuropeană nu va recurge la o mobilizare fără precedent a propriilor susţinători în cadrul viitoarelor alegeri, atunci Republica Moldova riscă să piardă una din ultimele şanse.

 Vlad Surcov