Studenţii la Drept şi profesioniştii din domeniu au participat la o lecţie publică susţinută de Andrei Năstase
Studenţii la Drept de la mai multe universităţi, dar şi cei care activează deja în domeniu au participat la o lecţie publică susţinută de către liderul Platformei Demnitate şi Adevăr. Andrei Năstase le-a vorbit despre procedurile de soluţionare corectă a unor dosare complexe, dar şi cum să devii un jurist de succes.
Master-class-ul, care a avut loc la Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din capitală, a fost perturbat de câţiva membri şi simpatizanţi ai Partidului Democrat.
S-au dat în spectacol şi unii angajaţi ai Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, subordonată Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, care i-a revenit PD-ului în urma partajării politice.
La intrarea în bibliotecă, alţii împărţeau memory stick-uri cu filme compromiţătoare la adresa liderului Platformei Demnitate şi Adevăr.
Acţiunile au fost condamnate atât de majoritatea celor prezenţi din sală, cât şi de Andrei Năstase.
Prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Nu au fost de găsit nici reprezentanţii serviciului de presă al formaţiunii politice.
Sursa:jurnal.md