Sturza: Riscăm să rămânem fără gaz și energie electrică în plină iarnă

Imagine implicită

Ion SturzaÎn loc să organizeze acțiuni populiste, Guvernul ar trebui să se pregătească pentru sezonul rece, în contextul în care Republica Moldova ar putea rămâne la iarnă fără gaz și energie electrică.

Despre aceasta atenționează fostul premier Ion Sturza. Omul de afaceri sfătuiește autoritățile să achiziționeze de urgență 40 de mii de tone de păcură și să conecteze cât mai mulți consumatori la gazoductul Iași-Ungheni.

„Poate sună populist, dar frigul este foarte realist”, comentează Ion Sturza.

„Stimați prieteni, vă îndemn să ne alăturăm domnului Leancă pe 30 august la mâncatul plăcintei cu măr în Piața Marii Adunări Naționale. Savuros și patriotic!

Dar să nu uităm că… „iarna nu-i ca vara” (vorba clasicului). Plus la toate necazurile, în regiune se prefigurează o severă criză energetică. Riscăm să rămânem fără gaz și energie electrică în plină iarnă.
Ar fi bine:
– să procurăm de urgență 30-40 mii de tone de păcură în rezerva de stat;
– să conectăm cât mai mulți consumatori la gazoductul Iași-Ungheni, nu numai să aprindem făclia la festivitatea din 27 august;
– să unim de urgență cât mai multe „sârme” (vorba altui clasic) de 10 kW peste Prut pentru a crea măcar câteva „insule” de consum;
– să alocăm un mic ajutor oamenilor de la țară pentru a procura cărbune și lemne de foc.

Poate sună populist, dar frigul este foarte realist!

P.S. Am aflat cu stupoare: campania electorală a unui partid „mare” în Moldova costă 4-5 milioane de euro! Cu acești bani la sigur trecem iarna!”

sursa: jurnal.md