SUA resping afirmaţiile lui Vladimir Putin privind Ucraina, făcând referire la Dostoievski

Imagine postare

rusia-tara-sora-ucraina-18469664Departamentul de Stat american a denunţat poziţia susţinută de Vladimir Putin în dosarul ucrainean făcând referire la Dostoievski, pentru a respinge punct cu punct cele „zece afirmaţii eronate” ale liderului rus.

„Rusia spune poveşti false pentru a justifica acţiunile ilegale în Ucraina, iar lumea nu a mai mai văzut o ficţiune atât de surprinzătoare din momentul în care Dostoievski a scris «Doi plus doi egal cinci reprezintă, uneori, un lucru încântător»”, afirmă diplomaţia americană, care citează o frază din romanul „Însemnări din subterană” al scriitorului rus.

Departamentul de Stat enumeră cele zece afirmaţii ale lui Vladimir Putin, „justificând agresiunea rusă în Ucraina, alături de fapte pe care acesta le ignoră sau le deformează”.

Astfel, în timp ce preşedintele Vladimir Putin asigură că în Crimeea nu sunt prezenţi soldaţi ruşi, ci „grupuri de autoapărare ale cetăţenilor”, Departamentul de Stat răspunde că „sunt dovezi clare care sugerează că forţele de securitate ruse se află la conducerea trupelor antiucrainene foarte organizate din Crimeea”. În plus, Departamentul de Stat arată că aceste trupe „conduc maşini înmatriculate în Rusia şi se prezintă ca fiind militari ruşi când sunt întrebaţi de presa internaţională sau de soldaţii ucraineni”.

De asemenea, Washingtonul respinge afirmaţiile lui Vladimir Putin privind „criza umanitară” şi miile de refugiaţi care fug din Ucraina spre Rusia, dar şi pe cele referitoare la ameninţările vizându-i pe etnicii ruşi din Ucraina sau la adresa bazelor militare ruse şi, în egală măsură, atacurile vizând bisericile şi sinagogile din sudul şi estul Ucrainei.

Parlamentul este „cea mai reprezentativă instituţie din Ucraina”, asigură Washingtonul, care respinge astfel acuzaţiile preşedintelui Vladimir Putin că Legislativul de la Kiev este „sub influenţa extremiştilor şi a teroriştilor”.

„Unele dintre grupările ultranaţionaliste de extremă dreapta au fost implicate în ciocnirile cu forţele de ordine” în timpul manifestaţiilor care au precedat demiterea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, dar nu sunt reprezentate în Parlamentul de la Kiev, subliniază Departamentul de Stat.

Totodată, Mediafax transmite că președintele rus, Vladimir Putin și cancelarul german, Angela Merkel au discutat ieri „scenarii” vizînd „normalizarea” situației din Ucraina.

Cei doi lideri au purtat discuţii pe marginea unor „scenarii de cooperare internaţională în vederea unei normalizări politice a situaţiei din Ucraina”, potrivit Kremlinului, care subliniază că discuţia a avut loc la iniţiativa lui Merkel.

sursa: mediafax.ro