Summitul de la Riga: „RM, într-o criză gravă de credibilitate, iar nivelul de corupţie – mult mai înalt decât îşi imagina UE”
Realizările Republicii Moldova în direcţia apropierii de Uniunea Europeană au fost umbrite de situaţia politică din ţară şi, mai ales, de jaful din sistemul bancar. Nivelul de credibilitate a ţării noastre a scăzut considerabil, iar nivelul corupţiei este mult mai mare decât credea Uniunea Europeană.
Astfel comentează expertul Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene, cu sediul la Paris, Nicu Popescu, situaţia RM în contextul summitului Parteneriatului Estic care urmează să aibă loc săptămâna aceasta la Riga.
„La Bruxelles, credibilitatea Republicii Moldova este mult mai redusă decât acum un an. Potenţialul de credibilitate a Moldovei s-a redus în primul rând din cauza evoluţiilor de la Chişinău. Pe de o parte, nu a fost creată o majoritate proeuropeană fermă. Pe de altă parte, scandalul legat de sistemul bancar, de dispariţia unor sume fabuloase de bani, a ridicat semne de întrebare faţă de funcţionalitatea instituţiilor de stat în ansamblu”, spune expertul.
Această criză de credibilitate legată de instabilitatea din sistemul bancar a aruncat o umbră asupra întregii ţări, asupra întregului sistem politic şi a centrat atenţia europenilor asupra corupţiei mult mai ridicate decât credea UE că este, afirmă Nicu Popescu.
„Atât eşecul politic de a crea o majoritate proeuropeană, cât şi aceste eşecuri de guvernare au afectat foarte grav imaginea Republicii Moldova în UE. Liberalizarea vizelor, liberalizarea spaţiului aerian, negocierea foarte rapidă a Acordului de asociere, crearea zonei de liber schimb cu UE sunt realizări incontestabile, dar ele au fost umbrite şi subminate de nişte eşecuri. Aceste eşecuri ţin în primul rând de lupta împotriva corupţiei”, a declarat Nicu Popescu, la Radio Europa Liberă.
„Moldova va fi judecată în funcţie de modul cum va lupta cu corupţia, iar primul test va fi continuarea unor investigaţii credibile legate de acest furt din sistemul bancar. Chiar şi cu elucidarea acestui caz, problemele de disfuncţionalitate la nivel de stat vor rămâne şi vor trebui combătute dacă Moldova îşi doreşte nu atât să-şi recâştige credibilitatea internaţională, cât să recâştige credibilitatea propriilor cetăţeni. Or, instituţiile statului în acest moment se află într-o criză gravă de credibilitate în faţa propriilor cetăţeni, în primul rând. Iar efectele sunt popularitatea din ce în ce mai redusă a ideii de integrare europeană versus popularitatea crescândă a unor politicieni sau populişti, sau proeurasiatici”, a punctat expertul Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene.