„Sunt musulman, dar nu sunt extremist”. Ibrahima Diaw, handbalistul francez de la Dinamo, susţine că musulmanii nu sunt radicali. Ce a simţit când a văzut caricaturile cu Mahomed în Charlie Hebdo
Atacurile teroriste de la Paris au bulversat o lume întreagă şi au generat, totodată, foarte multe subiecte sensibile, cum ar fi şi cele legate de religie. După uciderea jurnaliştilor de la Charlie Hebdo, în Franţa şi nu numai a început să se rostogolească ideea că musulmanii ar fi oameni radicali. Acest lucru îl confirmă şi Ibrahima Diaw, jucătorul de handbal de la Dinamo: „Acum, în Paris, toată lumea spune <<eşti musulman, eşti extremist!>>. Dar eu nu sunt extremist! Se creează o imagine falsă”.
Ibrahima Diaw (35 ani), singurul jucător francez din handbalul românesc de religie musulmană, a aflat în primă fază de pe Facebook de evenimentele consemnate miercuri, în Paris. Coordonatorul de joc a fost sunat, apoi, imediat de familie, care locuieşte chiar în capitala Franţei. „M-au întrebat dacă am aflat ce s-a întâmplat şi le-am spus că am citit pe internet, dar nu ştiam că au fost ucişi 12 oameni. Membrii familiei mele nu sunt speriaţi şi nici nu trebuie să se teamă. Un astfel de eveniment oribil nu se întâmplă în fiecare zi”, ne spune Ibrahima Diaw, care ţine din startul discuţiei să precizeze că „sunt musulman, dar nu sunt radical!”. Apoi ne explică: „Acum, în Paris, toată lumea spune «eşti musulman, eşti extremist». Dar eu nu sunt extremist!”.
Din contră, Ibrahima Diaw a condamnat gestul teroriştilor: „Trebuie pedepsiţi foarte aspru pentru faptele lor, lumea trebuie să înţeleagă că nimeni nu-şi poate face singur dreptate. Sper într-o justiţie bună, iar aceşti terorişti să fie prinşi pentru că lucrurile întâmplate sunt oribile. La fel ca toată lumea, am fost şocat când am aflat”.
„Oricine poate fi ce doreşte, religia este o problemă personală, până la urmă este o chestie între mine şi Dumnezeu. Că eşti ortodox, musulman, catolic, trăim liberi, împreună, în această lume”
Handbalistul care a evoluat 11 sezoane la Paris Saint Germain a vorbit cu reporterii ProSport şi despre caricaturile publicate în Charlie Hebdo şi care au stârnit mânia criminalilor. „Pe mine nu m-au afectat în niciun fel, nu a fost ceva agresiv. Am văzut caricaturile, ce pot spun… Nu trebuie să judeci pe nimeni, fiecare este liber să facă ce vrea. Când au apărut caricaturi cu Iisus sau ceva de genul acesta, nimeni nu s-a apucat de ucis. Dar ştiu eu ce s-a întâmplat în minţile atacatorilor? Până la urmă fiecare înţelege ce vrea”, susţine Diaw, care rosteşte apoi răspicat: „Je suis Charlie! Pentru toată familia înseamnă ceva bun”.
Francezul şi-a exprimat în final dorinţa ca toată această situaţie explozivă să se liniştească foarte repede: „Când cineva face aşa ceva, toată lumea vorbeşte. Ei vor să devină faimoşi în întreaga lume, i-au ucis pe jurnaliştii de la Charlie. Noi discutăm despre ei şi le facem publicitate. Situaţia trebuie să se calmeze, poliţiştii să-i prindă cât mai curând”.
„În general, caricaturile nu mă intersează. Aceasta era slujba jurnaliştilor de la Charlie. Slujba mea este să joc handbal”
Sursa:prosport.ro