Suveranul pe nume Septembrie, de Petru POIATĂ

Imagine postare

toamna-1-779562

„Glasul Națiunii”, septembrie 2005

Şi încă о toamnă a pogorât peste noi. lar de mână cu ea, în casele dumneavoastră, stimati cititori, n-a întârziat să intre şi primul număr al revistei noastre din acest anotimp nou-nouț. Sper să fi sesizat deja ca din paginile ei, pe lângă mirosul de vopsea tipografică, mai răzbate şi о aromă de clorofilă răscoaptă care, vrei – nu vrei, te aruncă în mrejele nostalgiei.

Suveran şi independent, Septembrie s-a grăbit sa ne învăluie fără a-şi mai cere voie de la cineva, în ciuda tuturor opreliştilor care i-au fost puse în cale. Pentru a ajunge la Chişinău, a luat-o pe de-a dreplul, trecând înot Nistrul şi ignorând cu desăvarşire inclusiv un pian urzit în cabinete dosite de ochii lumii, de către nişte putini, ianukovici şi smirnovi, oploşiţi la Moscova, Kiev şi Tiraspol. Nu se mai lasă ei intimidat de ce-o fi, mai ales de un pod ca cel de la Movilău (denumire ce provine de la falnicul neam din care s-a tras și românul Petru, fost Mitropolit al tuturor rușilor), care, vedeţi dumneavoastră, cică, a obosit anume acum de atâta exploatare, în preajma unei diversiuni cu pretenții de referendum. Nu ştiu cât de îmbibaţi cu neobrăzare trebuie sa fie nişte venetici care fac spume la gură, atunci când le zici că sunt ocupanţi, ca să aibă tupeul, aici, la noi acasă, sa ne ceară taxă de tranzit, dacă dorim să dăm „zdrasti” cu Europa cea de la mai Est.

Că plină de mister mai e şi Viaţa asta! Scapi, în primăvară, о sămânţă, într-o crăpătura apărută în asfaltul urbei, şi uite că în toamnă, atunci când funigeii încep să planeze de asupra pâmântului, te alegi cu un (ba poate chiar doua-trei astfel de poame) harbujel de toată fru-museţea. Şi trebuie să fii un cretin сu literă mare ca, la văzul unui asernenea tablou, să nu te gândeşti la Dumnezeu.

E plină cu ochi de ciudăţenii această parte a anului, Acum şaptesprezece toamne, de exemplu, la 6 septembrie 1989, acolo pe unde-şi poartă apele Sena, ca din senin, 41.000 de parizieni au gasit în cutiile lor poştate scrisori în care erau învinuiţi de omucideri, estorcări de bani şi proxenetism. Asta în condiţiile în care adresanții iși puteau asuma, cel mult, încălcarea unor reguli de circulație, norme pe care la noi, la Chişinău, se scuipă în fiecare secundă, în chiar prezența unei armate întregi de gradaţi, postaţi pe la toate intersecțiile. Francezilor, le făcuse bucata о eroare de com­puter.

Am invocat această pildă de mai sus în încercarea de a demonstra aproape pe viu cât de imprevizibile pot fi consecintețe unei pene de ordin tehnic. Ce se poate întâmpla, insă, atunci când omul şi-o face cu mâinile sale, realitatea ne-o dovedeşte in fiece zi. Destul de elocvenți în acest sens mi s-a părut afirmaţia liderului unor „forumisti-democraţi”, că la 31 august va aduna semnături pentru declararea limbii române drept a doua limbă oficială a Republicii Moldova. Interesant, de ce nu a treia sau a patra, după „moldovenească”, rusă, ucraineană şi găgăuză?

Ne-am tot deprins sa ne lăudăm cu roadele acestui pământ şi să stăm cu gurile căscate, văzând cât de vertiginos creşte PIB-ul pe hîrtie, ca acum să constatăm că 1kg de struguri costă la piaţă 1 euro, iar ca să-ţi trimiţi un copil la şcoală ai nevoie de două-trei salarii, cam de 2000 de lei adică. E şi asta о surpriză a noului anotimp.

Septembrie ne-a făcut să ne mai pătrundem de un adevăr: n-am fi noi români, dacă nu ne-am aprinde atât de repede şi nu ne-am stinge tot atât de brusc. Flacăra cu care ardem nu ține nici măcar 90 de minute. Nici pe un gazon de pe malul Mării Negre, şi nici pe unul de pe cel al Bâcului.

Râmâneţi cu noi şi în această toamnă. Nu veţi regreta. Cu „Glasul Națiunii” în mână treci mai ușor prin timp. Şi te faci auzit.