Tânăra arhitect-inginer de la Chișinău care și-a deschis birou de arhitecți în Franța și care participă la construcția unor cartiere ecologice din zona Parisului

Imagine implicită

Victoria Mogîldea Aguirre are 31 de ani și este originară din Chișinău. Încă din clasa a XII-a, a decis să plece la studii în Franța. A ales facultatea de arhitectură, design și inginerie. Le-a absolvit pe toate cu succes la Paris, acolo unde a și rămas să activeze. Din 2016, este stabilită în Spania împreună cu soțul. Cu greu, dar a reușit să își convingă și părinții să se mute în Spania.

Începând cu anul 2017, Victoria a deschis ușile propriului său birou de arhitecți “BIEN ESTAR ARCHITECTURE SARL D’ARCHITECTURE”. De fapt, este un birou pentru două țări: Franța și Spania, respectiv cu sediile la Paris și Alcudia-Mallorca. Nu a fost deloc ușor să obțină o asemenea performanță, dar perseverența a ajutat-o întotdeauna pe Victoria.

Recent, tânăra  a obținut și un premiu important în cariera sa: Premiul Juriului pentru inovație în cadrul unui workshop organizat în localitatea Saclay din apropierea Parisului despre dezvoltarea durabilă și ecologică a zonelor de locuit. Victoria, alături de echipa sa, a reușit să convingă juriul că poate construi un cartier sută la sută ecologic.

 Victoria Mogîldea Aguirre a acceptat să împărtășească, în cadrul unui interviu pentru elenarobu.md, din experiența sa de emigrare. Vă invit să îl urmăriți.

Am plecat la studii în Franța în anul 2006. Prin intermediul Alianței Franceze din Chișinău am dat examenul TCF și DALF, apoi am depus dosarul la 3 școli superioare de arhitectură din Paris.

Am fost acceptată la prima școală superioară din Paris și am plecat la studii în primul an cu viză de student, apoi România a intrat în UE și n-am mai avut nevoie de viză. Însă dacă îmi aduc aminte bine, pentru a putea lucra ca student în Franța, aveam nevoie de titru de sejur. Pentru a cere acest titru, trebuia să mă scol pe la 5 dimineața și să mă duc la Prefectură și să stau în rând… era infernal… În Franța am absolvit 3 facultăți: arhitectură, design și inginerie. Arhitectura și designul le-am învățat concomitent, iar ingineria am studiat-o în timp ce lucram la un birou de arhitectură din Paris.

Din 2016 suntem stabiliți în Spania. Am venit aici, imediat după ce m-am căsătorit. Soțul a plecat din Franta (Paris) în 2005. I-a plăcut Mallorca din prima sa călătorie și a decis să rămână acolo. Eu însăși fac naveta acum între Spania și Franța, căci mi-am deschis propriul birou de arhitecți în Franța și activez în ambele țări.

Recunosc, a fost destul de greu să deschid acest birou de arhitecți. A fost nevoie de multe documente, pentru că activez în două țări europene. Am preferat să luăm un avocat ca să ne ajute. Apropo, avocata e și ea moldoveancă stabilită la Paris.
 
Și deschiderea propriu-zisă a biroului a durat. Doar pentru echivalarea diplomelor a fost nevoie de 9 luni de zile. Apoi, au urmat înscrierile la consiliile naționale ale arhitecților din Franța și Spania, apoi asigurările profesionale, apoi înscrirea la Camera de Comerț etc… A fost o perioadă lungă, dar astăzi avem deja 4 angajați.

Recent am obținut un premiu important: Premiul Juriului pentru inovație în cadrul unui workshop despre dezvoltare durabilă și ecologică a cartierelor.



Evenimentul este organizat de comunele din regiunea Saclay (din zona Parisului). În acest an Eiffage Construction m-au invitat să particip la Workshop-ul lor cu tematica “Construcția unui cartier ecologic cu energie zero”. În echipă am fost vreo 12 persoane și toți cu profesii diferite: eu- arhitect-inginer, alții erau ingineri în telecomunicații, ingineri în energetică, ingineri în informatică, agronomi etc.

  
Înafară de construcții ecologice și planificare urbană ecologică, noi am propus un cartier unde noile tehnologii sunt complementare cu factorul uman.

Deci un cartier cu zero energie înseamnă:
100% energii renovabile (producere ENR, stocare, recuperare și consum);
100% deplasări cu bicileta, vehicol to grid, deplasari partajate, navete autonome;
100% valorizare (magazin central, agricultură urbană, metanizare-reciclare)
100% pentru om (implicare, integrare socială, bunăstare)
Toate acestea sunt gestionate printr-o platformă de schimb de informații centralizate.
În concluzie, omul trebuie să fie în centrul atenției, pentru a ajunge la obiectivul cartierului ecologic zero energie.

Acest premiu este foarte important pentru mine, căci mi-a deschis noi oportunități de colaborări cu Eiffage Construction și primăriile comunelor din regiunea Saclay prin implimentarea acestui cartier în viata reală.

Acasă vorbim în mai multe limbi: franceză, engleză, spaniolă și româna puțin. Este important să transmit limba română viitorilor mei copii. Chiar dacă părinții mei care locuiesc acum în Mallorca, vorbesc spaniola, îi voi ruga totuși să vorbească în română și rusă cu nepoții lor. Cu cât mai multe limbi vor cunoaște copii mei, cu atât mai bine.

Au fost mai multe momente dificile pe care le-am trăit până acum în străinătate. Dar din cele mai recente, un moment dificil a fost când a trebuit să conving părinții să părăsească Moldova și să vină să locuiască cu noi în Mallorca (Spania), căci acasă rămăseseră singuri…

Depopularea Moldovei este un proces continuu deja de câțiva ani. Cauzele sunt salariile foarte mici și nivelul scăzut de trai. Consecințele acestui fenomen sunt grave: țara îmbătrânește, rămân acasă oameni mai ales în etate, pleacă în special tinerii, cadre înalt calificate, de aceea Moldova pierde nu doar în cantitate, dar și în calitatea potențialului uman. Totodată, se reduce și natalitatea, deoarece numărul populației de vârstă reproductivă se reduce semnificativ, în schimb crește mortalitatea, căci în Moldova rămân doar oamenii vârstnici.

Nu cred că voi reveni în Moldova, căci am deja familia integrată în străinătate. Dar asta nu ne face să uităm de originile noastre și să venim în vizită în Moldova ori de câte ori avem ocazia.

Din 2015, sunt și cetățeană franceză și beneficiez de securitate socială și alte facilități care sunt oferite de statul francez cetățenilor săi. Cred că m-am integrat pe deplin în Spania și în Franța… Lucrez, plătesc impozite etc. ca și orice cetățean al acestor țări.

În general mi-aș fi dorit ca Moldova să fie un stat unde hoția este pedepsită, un stat democrat, un stat unde fiecare cetățean talentat poate să contribuie la dezvoltarea acestuia și să fie plătit după merit, un stat unde cumătrismul să fie amendat, un stat unde cetățenii acesteia își iubesc țara etc…

Visul meu legat de Moldova este să pot contribui la dezvoltarea acestui stat. Expertiza și experiența mea din străinătate despre arhitectură și urbanism ar fi un atu pentru dezvoltarea urbană a Chișinăului (orașul meu natal). Și de ce nu, un cartier ecologic zero energie în Moldova.”

Vă mulțumesc pentru acest interviu!

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei. 

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Sursa:elenarobu.md