Numirea lui Alexandru Tănase în funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul lui Plahotniuc reprezintă un moment al adevărului şi spulberă definitiv şi irevocabil un mit în care mulţi oameni de calitate au crezut cu adevărat. După o colaborare „sub acoperire” cu Plahotniuc, care durează din 2010, în sfârşit acest individ a fost înregimentat „oficial” în echipa oligarhului.

Astfel, după ce a prestat timp 6 ani de zile servicii anticonstituţionale regimului Plahotniuc, mutilând într-un mod greu de imaginat Constituţia Republicii Moldova, acum acest individ din postura de ministru al Justiţiei, cel mai probabil, va încerca să demoleze şi ultimele rămăşiţe din ceea ce a mai rămas din statul de drept în Republica Moldova.

Înainte de a trece în revistă ”realizările” lui Tănase de la Curtea Constituţională – care au contribuit cel mai mult la consolidarea puterii personale a lui Plahotniuc -, ar fi cazul să mai zăbovim asupra modului de gândire al personajului nostru despre Republica Moldova şi cetăţenii săi.

Este foarte curios cum un individ care consideră Republica Moldova un ”proiect politic eşuat”, iar ”primii responsabili pentru acest eşec sunt cetăţenii Republicii Moldova” (a se vedea interviul din 22 august 2017 la Europa Liberă), depune acum solemn, perfid şi ipocrit jurământ acestui stat pe care l-a trădat de nenumărate ori în ultimii ani… Şi de la care va încasa un salariu nemeritat, se va plimba cu o maşină de serviciu de lux, procurată de o altă sculă oligarhică, se va lăfăi în propriul orgoliu pe la şedinţe de guvern, etalându-şi sarbedele glumiţe.

Tot în contextul aceluiaşi interviu, Tănase, pe profilul său de Facebook, îşi permitea să prezinte Moldova ca fiind ”prinsă timp de două decenii între coloana a cincea şi ”Salonul nr.6”.

Apropo de asemuirea Republicii Moldova cu ”Salonul nr.6”. Într-adevăr, numai într-o ţară ca a noastră, un individ care a deţinut funcţii importante în stat, care a fost o perioadă numărul 2 în cel mai important partid din coaliţia de guvernare, care prin acţiunile sale timp de 8 ani a avut o contribuţie directă la consolidarea regimului mafiot, care a prestat umil servicii regimului Plahotniuc (contribuind astfel direct la crearea şi perpetuarea acestei situaţii catastrofale) are ”curajul intelectual” să atribuie principala responsabilitate pentru dezastrul în care ne aflăm… propriului popor! Aici cred că ne apropiem mai mult de teatrul absurdului à la Ionesco, decât de alegoria cehoviană.

E ca şi cum cineva care a participat la un viol colectiv, ar spune cu aere de filozof că, de fapt, victima este principala responsabilă pentru ”starea eşuată” în care a ajuns, iar cei care au violat-o nu poartă răspundere.

O mostră a gândirii tănăsiste o găsim la un alt “politician”, un fost ”simplu prim ministru” Iurie Leancă, înregimentat şi el alături de Tănase oficial în echipa lui Plahotniuc, în mandatul căruia au dispărut fără urmă 13 % din PIB. Într-un interviu, tot la Europa Liberă, Leancă încearcă să ”explice” problemele Republicii Moldova dintr-o perspectivă istorică ”profundă”, spunând că ”în comparaţie cu Ţările Baltice, noi nu avem o idee naţională, noi nu avem coeziune”…

Rolul lui Alexandru Tănase în consolidarea regimului mafiot

O glumă răspândită printre diplomaţii europeni din Republica Moldova se referă la enumerarea instituţiilor controlate de Plahotniuc. Aceştia îşi permit să-l ironizeze pe ”Coordonator” spunând că printre instituţiile statului pe care le controlează (iar lista este lungă) sunt două parlamente. Unul mare, format din 101 de deputaţi, dar şi un ”miniparlament” format din 6 judecători de la Curtea Constituţională, care îl deserveşte pe Plahotniuc în situaţii de criză politică, creând şi norme în caz de necesitate care să-i permită realizarea intereselor sale. Pentru nimeni nu este secret: Curtea Constituţională a început să joace acest rol odată cu venirea lui Tănase în fruntea instituţiei. Anume Tănase a trasformat această instituţie de prestigiu, esenţială în orice stat democratic într-un fel de şestiorkă a lui Plahotniuc.

Degradarea jurisdicţiei constituţionale devine tot mai evidentă în ultima perioadă chiar şi după plecarea lui Tănase. Niciodată deciziile Curţii Constituţionale nu au devenit subiecte de bancuri, cum ar fi cele legate de suspendarea şefului statului pe ”cinci minute”.

În cele ce urmează, aş vrea să ne amintim trei exemple de hotărâri ale Curţii Constituţionale elaborate şi apărate public de Tănase, care au contribuit cel mai mult la consolidarea puterii uzurpatorului Plahotniuc.

Prima Hotărâre, devenită celebră, datează din 22 aprilie 2013 prin care i s-a interzis lui Filat să redevină Prim ministru. Ar trebui să ne amintim de contextul acelor evenimente. Filat a început un război politic împotriva lui Plahotniuc la 13 februarie 2013. Prima fază s-a încheiat pe 5 martie 2013, când prin alianţa PD-PCRM, Parlamentul a votat moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Filat.

Neîncrederea faţă de Guvern a fost exprimată în baza suspiciunilor de corupţie. După ce Filat s-a umilit cerându-i scuze lui Plahotniuc, alianţa parcă-parcă a fost reconstituită. Pe data de 10 aprilie 2013, Preşedintele Republicii Moldova, Timofti l-a desemnat pe Filat drept candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

Imediat după desemnarea lui Filat, pe data de 11 aprilie, un grup de deputaţi liberali în frunte cu Ghimpu depun o sesizare prin care solicită Curţii să interpreteze o serie de prevederi constituţionale şi să explice dacă ”Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură, adoptată în rezultatul neîncrederii acordate de Parlament pentru acuzaţii de corupţie, depăşire a atribuţiilor de serviciu şi trafic de influenţă, este în drept să exercite în continuare mandatul de Prim-ministru până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, ori Preşedintele Republicii Moldova este obligat să desemneze prin decret un alt prim-ministru interimar, din rândul membrilor Guvernului demisionat”.

După cum se vede, Plahotniuc s-a folosit din plin de Ghimpu şi de liberalii săi, care au iniţiat sesizarea, fiind contestat dreptul lui Filat de a exercita un nou mandat de prim – ministru.

Foarte ”interesant” este argumentul pe care l-a invocat Curtea Constituţională. Fundamentarea acestei decizii s-a bazat, în primul rând, pe textul Moţiunii de cenzură aprobată prin Hotărâre a Parlamentului, aceasta fiind elaborată de către deputaţii comunişti ai lui Voronin.

Chiar dacă Moţiunea de cenzură este aprobată printr-un act normativ şi produce efecte juridice, conţinutul acestui document are un caracter eminamente politic, poate cuprinde şi declaraţii populiste, care ar putea să nu corespundă neapărat realităţii. Astfel, un text de moţiune nu este neapărat un act juridic obiectiv, imparţial elaborat în baza unor criterii precise, ci reprezintă expresia unei atitudini politice.

Documentul moţiunii invocă în partea de motivare în termeni foarte generali scandaluri de corupţie, în care sunt implicaţi mai mulţi membri ai Executivului, aceştia fiind implicaţi, conform autorilor, în ”scheme criminale şi coruptibile”.

Este important de menţionat că această moţiune nu se referă concret la primul ministru, ci invocă ”mai mulţi membri ai Executivului”. De asemenea, moţiunea stabileşte că ”Guvernul s-a asimilat cu corupţia”. Nici un cuvânt expres despre primul ministru. Prin urmare, chiar dacă ar trebui să acceptăm abordarea Curţii care fundamentează hotărârea sa în baza unui text politic de moţiune, interdicţia ar fi trebuit să fie aplicată mai multor membri ai Executivului. De ce nu, bunăoară, şi lui Iurie Leancă, ministru în acelaşi guvern răsturnat prin moţiunea de cenzură, redactată de comunişti, de la care mai târziu va cerşi sprijin politic pentru mandatul de prim-ministru.

Şi totuşi, în baza sesizării liberalilor vizând exclusiv prim-ministrul,”Curtea consideră că menţinerea unui prim-ministru demis pentru acte reprobabile constituie o sfidare a principiilor statului de drept şi a principiilor referitoare la integritate şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice. În opinia Curţii, este inadmisibil ca o hotărâre a Parlamentului prin care s-a exprimat votul de neîncredere în privinţa unui Guvern în frunte cu prim-ministrul său pentru acte de corupţie să fie desconsiderată şi ignorată, cel puţin atât timp cât nu s-a adus proba contrarie şi nu s-a dovedit netemeinicia suspiciunilor”.

Halucinant! Dar ce nu face Tănase pentru a elimina pe adversarii lui Plahotniuc?! Iată câteva exemple:

” Curtea porneşte de la prezumţia că Parlamentul, adoptând Moţiunea de cenzură, a acţionat cu un înalt grad de responsabilitate, caracteristic organului reprezentativ suprem al poporului.”;
”este esenţial pentru credibilitatea unui Guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor suspiciuni în materie de integritate”.
”Curtea reţine că un Prim-ministru care a tolerat în componenţa Guvernului miniştri suspectaţi de corupţie, în privinţa cărora a fost iniţiată urmărirea penală, manifestă o sfidare a principiilor statului de drept şi denotă o lipsă evidentă de integritate, devenind în acest mod incompatibil cu funcţia deţinută”.

După inşiruirea acestor ”argumente”, dar şi a unei liste de convenţii, tratate cu extrase privind combaterea corupţiei şi a principiilor statului de drept, Curtea a decis să-l elimine pe Filat:
”Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este incompatibil cu exercitarea funcţiei şi se află în imposibilitate definitivă de a continua exercitarea mandatului”.
O execuţie publică, în cel mai curat stil mafiot!

În concluzie, Plahotniuc a câştigat acel război, iar după mai multe scandaluri, pe data de 30 mai 2013 Iurie Leancă, un om la fel de vulnerabil ca şi Filat, dar loial lui Plahotniuc, devine prim-ministru.

Să vedem însă cum interpretează ”politic” Tănase această decizie peste doi ani, pe data de 9 aprilie 2015 la emisiunea ”Interpol” cu Natalia Morari. În acel moment, Tănase era Preşedinte al Curţii Constituţionale. El spune următoarele: ”Primul şi cel mai important efect care l-a avut Hotărârea din 22 aprilie 2013 a fost resetarea guvernării, plasarea unui prim-ministru (Leancă) care, de fapt, prin efortul său a reuşit liberalizarea regimului de vize şi o îmbunătăţire considerabilă a imaginii Republicii Moldova după măcelul care a avut loc până atunci”.

Interesant, nu? E apreciabilă sinceritatea lui Tănase care justifică efectele acelei decizii prin accentuarea valorii politice superioare a lui Leancă în raport cu cea a lui Filat, ambii responsabili de furtul miliardelor. Iar scopul lui Tănase este, bineînţeles, Nobil: oprirea ”măcelului”…

Tot în acea emisiune, Tănase declară: ”Vlad Filat a luat un rezultat foarte bun în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. El acum poate fi prim-ministru”. Aici chiar e ”Salonul nr.6”! Atunci, în 2013, Filat era în ”imposibilitate definitivă” de a exercita funcţia de prim- ministru, iar conform unei noi ”interpretări”, în 2015, nu mai e nicio problemă. Asta este ”logica” constituţională a juristului Tănase…

În concluzie: Tănase, prin această creaţie literară, care n-are nimic de-a face cu jurisprundenţa unei Curţi Constituţionale responsabile, i-a făcut un serviciu extraordinar lui Plahotniuc eliminând un adversar serios, în acest fel deschizându-i calea spre puterea absolută, pe care o va obţine mult mai repede şi mai uşor cu ajutorul unui ”simplu prim-ministru, Leancă”.

A doua Hotărâre, la fel de celebră, datează din 29 decembrie 2015, şi ar putea fi denumită ”Salvarea regimului Plahotniuc. 1”.

Dat fiind că este o istorie mai recentă, nu vom intra în multe detalii. Trebuie amintit că prin această hotărâre, Curtea Constituţională l-a forţat pe Timofti să desemneze candidatul”majorităţii absolute” pentru funcţia de prim-ministru, iar regimul a fost salvat de la alegeri parlamentare anticipate. Asta deşi articolul 98 din Constituţie ”Investitura” stipula foarte clar că ”După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat la funcţia de Prim-ministru”. Interpretarea ”creativă” a Curţii lui Tănase practic a anihilat acest articol. În cazul în care Timofti ar fi avut posibilitatea de a face uz de această prevedere constituţională, preşedintele ar fi putut declanşa alegerile parlamentare anticipate, aşteptate de o întreagă societate. Declanşarea alegerilor parlamentare anticipate ar fi putut avea loc conform articolului 85 (alin. 2) din Constituţie: ”Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură”.

Această hotărâre merită o analiză foarte detaliată, care nu poate fi făcută aici din lipsă de spaţiu. Dorind să fie cât mai convingător, Curtea lui Tănase produce un fel de scurtă enciclopedie a regimurilor politice din diferite ţări, un fel de referat de seminar, cu nişte concluzii juridice parcă dictate de altcineva.

Dat fiind faptul că articolul 98 cu privire la dreptul preşedintelui de a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru după consultarea fracţiunilor parlamentare era foarte clar, iar Curtea era limitată în argumente pe care le putea utiliza prin invocarea Constituţiei pentru a anihila această prerogativă a preşedintelui, Tănase a decis să-şi asume în acest caz rolul de a interpreta până la legiferare Constituţia, stabilind (în realitate inventând) două situaţii convenabile pentru Plahotniuc. Prima situaţie este atunci când ”nu este constituită o majoritate parlamentară absolută.” În acest caz, Preşedintele Republicii Moldova are obligaţia, după consultarea fracţiunilor parlamentare, de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea Preşedintelui”. Această interpretare a fost stabilită pentru a nu declara neconstituţional decretul lui Timofte privind desemnarea lui Ion Sturza drept candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Mişcare tactică inteligentă, pentru a păstra aparenţele aflării într-un spaţiu constituţional.

Iar a doua situaţie, care este chintesenţa acestei hotărâri, se aplică în cazul ”constituirii unei majorităţi parlamentare absolute”. În acest caz, Preşedintele Republicii Moldova, în pofida atribuţiei sale constituţionale de a desemna un candidat în urma consultărilor după propria înţelegere a situaţiei politice de moment, a devenit obligat conform hotărârii creative a Curţii să ”desemneze candidatul susţinut de această majoritate care trebuie formalizată cu indicarea deputaţilor care o constituie, cu specificarea disponibilităţii de a susţine o anumită candidatură pentru funcţia de prim-ministru şi notificarea oficială în adresa Preşedintelui Republicii Moldova”.

Nimic din toate aceste ”situaţii” nu este prevăzut în Constituţie şi nici în practica constituţională a Republicii Moldova. Totuşi, Tănase, cu tupeul său nemărginit, a recurs în mod brutal la interpretarea creativă convenabilă lui Plahotniuc, rescriind şi răstălmăcind, de facto, Constituţia.

Şi a treia ”surpriză”:”în sens constituţional, noţiunea de „consultare a fracţiunilor parlamentare” include grupurile deputaţilor neafiliaţi”. În cazul dat era vorba de cei 14 transfugi comunişti, numite şi prostituatele politice ale lui Plahotniuc.

Prin urmare, atribuţiile Preşedintelui care îi permiteau să declanşeze alegerile anticipate au fost anihilate de Curte. Beneficiarul final al acestei decizii a fost Plahotniuc, care chiar dacă nu a reuşit să devină prim-ministru, a izbutit să scape de alegeri parlamentare anticipate care ar fi reprezentat sfârşitul regimului său. De asemenea, datorită acestei interpretări, Plahotniuc l-a promovat cu succes pe marioneta sa Filip în funcţia de prim-ministru.

A treia Hotărâre, cea mai originală prin care s-a ”revenit” la Constituţia de până la 5 iulie 2000, datează din 4 martie 2016 şi ar putea fi denumită ” Salvarea regimului Plahotniuc . 2”.

Această decizie este una “istorică”, deoarece a întărit cel mai mult regimul lui Plahotniuc şi a eliminat ultima posibilitate de a schimba puterea prin mecanisme constituţionale până în 2018. Şi în acest caz, regimul a fost salvat prin faptul că a dispărut riscul dizolvării Parlamentului în caz de nealegere a şefului statului de către deputaţi conform Constituţiei. A fost cea mai originală şi „inteligentă” decizie, deoarece, pe de o parte, a generat o realitate politică nouă: alegerile prezidenţiale, iar, pe de altă parte, a exclus orice posibilitate de a provoca alegerile parlamentare anticipate. În acest caz, Tănase chiar a găsit formula magică ca printr-o decizie ”elegantă” care ”restabileşte” un drept al cetăţenilor de a-şi alege propriul Preşedinte, să elimine constituţional posibilitatea alegerilor parlamentare anticipate.

”Revenind” la Constituţia de până la 5 iulie 2000, Curtea a păstrat vârsta de 40 de ani ca o condiţie obligatorie pentru candidaţii la preşedenţie şi nu 35 de ani aşa cum prevedea Constituţia de până la modificarea din acea dată. Prin această decizie, Tănase l-a eliminat pe Renato Usatîi din cursa prezidenţială, în beneficiul favoritului lui Plahotniuc, Dodon.

Referitor la Hotărârea Curţii din 4 martie 2016, tot în cadrul aceluiaşi interviu la Europa Liberă, Tănase iarăşi, ca şi în 2015, explică de fapt adevăratele motive ale modificării Constituţiei. ”Clasa politică a dorit alegeri directe. Şi cei care sunt astăzi în opoziţie, şi cei care sunt astăzi la putere – toţi au declarat că-şi doresc alegeri directe ale preşedintelui. Altă formulă de a debloca acel impas instituţional în care ne-am pomenit noi şi care genera alegeri anticipate o dată la doi ani de zile nu exista. Pur şi simplu, nu exista. Şi în sensul acesta, Curtea a rezolvat o problemă.”

Ar trebui totuşi să apreciem sinceritatea lui Tănase care prin această frază practic a recunoscut că scopul a fost stabilizarea constituţională a regimului prin excluderea riscului alegerilor anticipate în baza sistemului electoral proporţional, oferindu-le lui Plahotniuc şi Dodon timpul necesar adoptării abuzive a sistemului electoral mixt.

Astfel, Tănase a demonstrat că, la adăpostul unei justiţii controlate de Plahotniuc, valorează mai mult decât un Parlament, că poate rezolva orice problemă constituţională pentru un regim mafiot. Iar noi ceilalţi, cetăţenii care nu înţelegem aceste fineţuri, suntem eşuaţi…

N-aş vrea să închei acest articol cu invocarea unor ”bănuieli rezonabile” care planează asupra lui Tănase în ceea ce priveşte pregătirea terenului pentru spălarea banilor în Republica Moldova. Mă refer la stenograma prin care este demonstrată implicarea sa în acţiunea de promovare a plafonării taxei de stat în litigiile patrimoniale în ajunul spălării miliardelor prin sistemul bancar al Republicii Moldova în anul 2010. Conform unor estimări, din cauza acelei decizii, bugetul statului a ratat cel puţin 540 milioane de dolari. N-aş vrea să mă refer nici la acuzaţiile deputatului Ion Butmalai, fostul secretar al Comisiei parlamentare pentru securitate naţională şi ordine publică, mort în condiţii mai mult decât suspecte, care făcea referire la faptul că Tănase şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, sînt complicii atacurilor raider asupra Băncii de Economii din anul 2011. În mod cert, doar o justiţie independentă poate decide dacă Tănase se face sau nu vinovat de acuzaţii publice grave.

După cum se vede din aceste 3 Hotărâri, dar şi din altele, Alexandru Tănase a reprezentat şi continuă să reprezinte unul din pilonii de bază ai regimului, care în momente decisive a intervenit şi a pus ”punctul final” în favoarea lui Plahotniuc.

Esenţial este ca cetăţenii mai naivi sau mai puţin informaţi să fie conştienţi că asemenea personaje vor compromite cu seninătate şi unionismul, aşa cum au compromis statalitatea şi integrarea europeană a Republicii Moldova.

În concluzie, indiferent de parcursul său politic, Tănase va rămâne în istorie ca un om care a avut o contribuţie importantă, poate decisivă, la consolidarea regimului uzurpator Plahotniuc, ca un partener de încredere al regimului mafiot, iar în ierarhia lichelelor va ocupa, semeţ, un loc de frunte.

Andrei Năstase

Sursa:jurnal.md